La mai bine de zece ani de la războiul din Kosovo şi bombardamentele NATO asupra Belgradului, provincia majoritar albaneză care, în 2008, şi-a declarat unilateral independenţa rămâne teatrul unui conflict al orgoliilor. De război mai amintesc blindatele NATO care patrulează în oraşe şi cimitirele membrilor UCK (Armata Kosovară de Eliberare), iar anularea vizei kosovare, călugarii sârbi escortaţi de trupe NATO şi schimbarea plăcuţelor de înmatriculare pe podul din Mitroviţa sunt semnele tragice, dar şi comice ale actualului conflict.
La intrarea în ţara cu statut incert, reţelele de telefonie mobilă te întâmpină la fel de confuz, cu un bun venit în Slovenia sau în Monaco. Kosovo nu dispune de un prefix de ţară, deoarece refuză folosirea celui sârbesc, şi autorităţile plătesc sute de milioane de dolari pentru folosirea reţelelor din Monaco şi Slovenia. Din această republică ex-iugoslavă provin şi cele mai multe investiţii străine în Kosovo. Comunicarea este uşoară. De la cei tineri şi până la sexagenari, toată lumea vorbeşte fluent engleza. Mai complicată este comunicarea între tinerii sârbi şi albanezi, care învaţă acum în şcoli total separate şi nu mai beneficiază de sârbă ca lingua franca în fosta Iugoslavie.
O ţară-bazar
Cu o suprafaţă cu puţin mai mare decât cea a unui judeţ din România, Kosovo are o populaţie de 2 milioane de locuitori, la care, în perioada estivală, se adaugă sute de mii de membri ai diasporei, majoritatea din Germania şi Elveţia. Cu toţii se întorc în Kosovo pentru a se căsători şi a-şi etala maşinile scumpe. Întreaga ţară chefuieşte, în ciuda venitului lunar mediu de doar 200 de euro. Remitenţele le permit kosovarilor să petreacă. În 2008, acestea depăşeau cu mult cele 1,3 miliarde de euro oferite de statele donatoare. Petrecerile au loc chiar şi sub zidurile moscheii Sinan Paşa (nu cel înfrânt de Mihai Viteazul) din Prizren, unde se aud melodiile Metallica şi se poate vedea fluturând drapelul american.
Şomajul atinge rata de 44,5%, însă ministrul Muncii de la Priştina spune că, dacă se ţine cont de angajaţii din economia informală, rata este de circa 30%. Cele mai râvnite locuri de muncă sunt cele din cadrul misiunii europene EULEX, bine plătite şi care asigură un statut social superior. Din totalul populaţiei, piaţa kosovară a muncii nu reuşeşte să absoarbă decât 30%, în timp ce 20% din forţa de muncă se îndreaptă către ţările vecine (Serbia, Macedona şi Albania), un demers dificil dacă e să ţinem cont că Serbia nu recunoaşte diplomele eliberate în Kosovo. Restul populaţiei trebuie să facă faţă unei competiţii foarte dure pentru găsirea unui loc de muncă.
Bechtel lucrează pe bune în Kosovo
Starea drumurilor din cea mai săracă ţară balcanică este cel puţin la fel de bună ca a drumurilor din România europeană. Banca Mondială a obligat guvernul de la Priştina să facă din infrastructură prioritatea acestui mandat. Constructorii sunt americanii de la Bechtel, pentru că aşa au dorit, după cum spune un jurnalist kosovar. Bechtel construieşte cu rapiditate şi fără întreruperi ale traficului o autostradă care va lega Priştina de oraşul-problemă Kosovska Mitroviţa.
100.000 de euro pentru un apartament în cel mai urât oraş din Balcani
Capitala Priştina, cu 500.000 de locuitori, este un oraş în plină expansiune. Se construieşte balcanic, mult, fără noimă şi fără respectarea unor minime reguli de urbanism. Un întreg complex rezidenţial urmează să fie demolat, pentru că a fost ridicat pe un sol instabil. Numit uneori cel mai urât oraş din Balcani, Priştina oferă privitorului clădiri de sticlă şi oţel alături de casele de chirpici din secolul al XIX-lea, însă remitenţele şi avântul imobiliar fac ca preţul unui apartament de 60 de metri pătraţi să depăşească 100.000 de euro.
Mitroviţa, locul unde obstinaţia Serbiei întâlneşte neputinţa Vestului
Euforia face loc unei atmosfere sumbre în Kosovska Mitroviţa, oraşul minier divizat etnic de râul Ibar. Aici războiul orgoliilor dintre albanezi şi sârbi atinge apogeul. Angajaţii albanezi din sectorul public sunt plătiţi de noul stat kosovar. Omologii sârbi îşi primesc salariile tot din partea statului Kosovo, care doreşte să-şi demonstreze astfel autoritatea în enclava sârbă, dar şi din partea Belgradului, care consideră Kosovo parte integrantă a Serbiei. Toţi sârbii kosovari care aveau un loc de muncă înainte de 1999 primesc stipendii din partea Belgradului. Se ajunge astfel ca un profesor sau medic sârb să aibă un salariu lunar de peste 1.000 de euro, faţă de doar 300 de euro pentru un etnic albanez. Banii câştigaţi de etnicii sârbi sunt investiţi în afaceri imobiliare în Belgrad şi Niş.
O politică similară se aplică şi la înregistrarea autoturismelor. Schimbarea plăcuţelor de înmatriculare sârbeşti cu cele kosovare şi viceversa pe podul de peste Ibar este o practică obişnuită, supravegheată de trupele EULEX, printre care şi jandarmii români. Serbia nu recunoaşte plăcuţele de înmatriculare kosovare, în timp ce acelea sârbeşti te pot expune unor violenţe în regiunea locuită de albanezi.
Cercul acestui conflict al orgoliilor se închide la vama sârbească, acolo unde funcţionarii Belgradului aplică menţiunea „anulat” pe viza kosovară, încetează comunicarea în limba engleză cu posesorul unui asemenea paşaport, pe care ulterior îl supun controlului. Mai mult, cazarea într-un hotel din Serbia implică menţionarea punctului vamal de intrare pe teritoriul ţării. Pe lângă refuzul comunicării în limba engleză (a învingătorului), acestea sunt singurele minusuri pe care un turist grăbit le poate găsi Serbiei, o ţară cu adevărat europeană în comparaţie cu proiectul internaţional din Kosovo. Belgradul păstrează clădirea ambasadei Chinei, lovită de aviaţia NATO în 1999, iar Muzeul Militar are printre exponate rămăşiţele avionului invizibil F-117 doborât de armata iugoslavă în timpul bombardamentelor NATO.
Trădător sau realist – un ministru sârb în guvernul kosovar
„Nu este realist să spui că aplici legile Serbiei într-un teritoriu pe care nu-l mai controlezi. Acceptăm sau nu, albanezii îşi construiesc ţara. Acceptăm Kosovo sau nu vom mai putea asigura protecţia minorităţii sârbe. Integrarea sârbilor se va face pe seama problemelor din Serbia, care nu-i va mai putea susţine. Kosovo e mai pregătit pentru viitor. Sunt mulţi tineri aici, care vor asigura forţa de muncă şi vor susţine sistemul de pensii. În Serbia situiaţia este total opusă”, spune Nenad Rasici, ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale în guvernul kosovar.
Rasici nu se consideră ameninţat de sârbi pentru faptul de a fi intrat în guvernul care a declarat independenţa provinciei Kosovo, cu toate că un parlamentar al minorităţii sârbe a fost împuşcat în picior în propriul apartament cu doar câteva zile înainte. Rasici, fost sales manager al Coca-Cola în actuala capitală Priştina, are avantajul de a nu fi fost implicat în războiul din 1999: un accident rutier l-a ţintuit la pat luni bune. Acum el ocupă biroul ministerial de pe strada UCK (Armata de Eliberare din Kosovo), nu departe de bulevardul Bill Clinton, preşedintele SUA care a iniţiat bombardamentele NATO asupra Belgradului.
„Nu am folosit cuvântul stat sau republica Kosovo în campania electorală, pentru că îmi respect comunitatea şi mă respect pe mine. Dar Serbia nu a făcut nimic pentru sârbii din Kosovo”, spune Rasici, care consideră că soarta minorităţii sârbe din Kosovo este departe de a fi o prioritate la Belgrad. Un exemplu este lipsa de reacţie a guvernului sârb după ce Curtea Internaţională de Justiţie a arătat că declaraţia de independenţă a Kosvo nu contravine dreptului internaţional. „Ştiu din surse de la Belgrad că preşedintele Boris Tadici a cerut un plan B după decizia CIJ, însă nimeni nu are un asemenea plan”, spune ministrul Rasici.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.