Admiral Markets: Criza economică poate atinge apogeul în 2016

Potrivit studiului realizat de analiştii de la Admiral Markets,datoriile mari necesită măsuri de austeritate fără precedent şi o invazie de bani de hârtie aruncaţi în piaţă (SUA, Marea Britanie, UE, etc) sau împrumuturi uriaşe (România, Grecia, etc), aspecte care vor afecta şi mai mult puterea de cumpărare deja în scădere.

Urmările ar putea fi deosebit de grave, manifestate prin creșterea dramatică a gradului de sărăcie și a falimentului sistemului bancar și monetar. Criza globală ar putea atinge apogeul în anul 2016, după o severă recesiune cauzată de datoriile suverane uriaşe, arată ultimele analize efectuate de către analiştii Admiral Markets.

Potrivit acestui scenariu, în țări ca Romania clasa mijlocie va fi pe cale de dispariție iar rata șomajului ar putea depăși 20%. De ce 2016? Pentru că istoria se repetă iar această evoluție este indicată de către ciclurile economice din secolul trecut. Să ne întoarcem în timp și să ne reamintim momentele importante:

1914-1915 Primul război mondial – condițiile dificile au dus la închiderea burselor, redeschise apoi de la un nivel minim.

1948-1949 Raportul Price/Earnings (Capitalizare/Profit Net) atinge minimul secolului. Indicele Dow Jones raportat la puterea de cumpărare a dolarului a atins un nivel minim.

1982-1983 Încheie o perioadă de recesiune prelungită, în care indicii bursieri cotați în Aur (bani reali, cei de hârtie fiind doar mijloace de plată) ating minimul secolului, inflația și dobânzile ating un nivel record.

Astfel, avem un ciclu de 34 de ani care ne indică un nou moment dramatic in 2016. Analiza poate continua cu perioadele intermediare de 17 ani:
1931-1932 Cea mai severă criză financiară din istorie, cunoscută ca Marea Depresiune din anii 30, soldată cu colapsul sistemului bancar.
1965-1966 Încheie o perioadă de expansiune economica în care indicele Dow Jones se apropie pentru prima oară de 1000 puncte. Economia globală își revine după razboi atingând maximul.

1999-2000 Marchează finalul celei mai favorabile perioade din punct de vedere economic, consemnând un maxim al indicilor bursieri și mai important cea mai mare valoare reală din istorie.

A urmat doar un bubble speculativ (deși cotațiile activelor cu risc au crescut – vezi indicii bursieri 2000-2008, în valoare reală) alimentat de manipulările băncilor centrale și comerciale, susținute de guverne, care se va finaliza doar în 2016.

Atfel, putem estima o reorganizare a sistemului economic mondial, inclusiv noi forme de guvernare, tehnologii bazate pe alocarea mai eficientă a resurselor naturale, o nouă monedă globală, etc. Totodată, metodele obișnuite de luptă împotriva inflatiei și devalorizării nu vor mai fi eficiente. Soluția pentru supraviețuire o reprezintă alocarea inteligentă a veniturilor, cu o dinamică eficientă a redistribuirii între diferite clase de active, pentru a acoperi pierderile cauzate de taxe și bani creați sau împrumutați. Obiectivul principal este să nu plătiți taxe reale pe venituri iluzorii, ci taxe iluzorii pe venituri reale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.