Parchetul General nu vrea să primească plîngerea penală împotriva Codruţei Kovesi

Florina Maior, soţia revoluţionarului Dorin Lazăr Maior, a trimis prin poştă o plîngere penală împotriva Laurei Codruţa Kovesi, şefa DNA, însă a avut surpriza să primească scrisoarea înapoi, cu un răspuns năucitor! Cel care semnează în numele Parchetului General este un procuror vestit: Romulus Varga, cel care a întocmit Rechizitoriul în cazul „Elodia”! Iată răspunsul primit de Florina Maior:

După cum se vede, procurorul Romulus Varga restituie plîngerea pentru lipsa unoe „elemente”: codul numeric al denunţătorului, descrierea faptei şi indicarea mijloacelor de probă! În mod formal, procurorul Varga este acoperit de lege, căci aşa prevede art. 289, al. 2 din NCPP, numai că acolo se mai spune ceva în legătură cu unele dintre acele „elemente”: „descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum şi indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute”. Deci, neindicarea „mijloacelor de probă” nu este motiv de restituire!

Romulus Varga nu a păstrat originalul, ci l-a expediat Florinei Maior cu tot cu răspuns, astfel încît, deşi faptele semnalate sînt deosebit de grave, la Parchetul General nu mai există nici o urmă din această plîngere, ci doar un banal număr de înregistrare!

Florina Maior ne-a trimis însă şi nouă, la Cotidianul, o copie a acestei plîngeri penale împotriva Codruţei Kovesi şi am observat că, în afară de CNP-ul denunţătoarei (are însă telefonul, adresa şi e-mail-ul), toate celelalte elemente există în plîngere, fiind descrise pe 26 de pagini pe care vi le prezentăm în finalul articolului! Iată aici doar prima pagină a plîngerii penale depusă de Florina Maior:

Ce ne interesează însă aici este felul diferit în care a fost tratată plîngerea Florinei Maior, în raport de plîngerea depusă la DNA de Mihai Poliţeanu împotriva Primului ministru Sorin Grindeanu, în care nici unul dintre denunţători nu indică CNP-ul ci doar adresa. Iată prima filă din denunţul lui Poliţeanu:

Conform declaraţiei denunţătorului principal, la numai cîteva zile, cînd a fost anunţată aprobarea Ordonanţei 13, Mihai Poliţeanu a fost chemat la DNA şi audiat în dosarul deja deschis de Codruţa Kovesi:

Întrebarea care se pune este: de ce denunţul Florinei Maior nu a beneficiat de acelaşi tratament la Parchetul General, mai ales că cea denunţată era însăşi şefa DNA, Kaura Codruţa Kovesi, iar acuzaţiile sînt de o gravitate maximă: atentat la siguranţa naţională, tergiversarea unor dosare şi chiar mult discutatul „abuz în serviciu”?

Departamentul nostru de investigaţii a aflat răspunsul la această întrebare: pentru că procurorul care a restituit plîngerea este Romulus Varga, cel care a redactat Rechizitoriul în celebrul caz „Elodia”, după o anchetă de mîntuială făcută de procurorul Marius Iacob, actualul adjunct al Laurei Codruţa Kovesi în conducerea DNA!

Cineva ar putea spune: ei, şi, care e problema? Însă chiar este o problemă, una chiar uriaşă! Procurorul Romulus Varga le datorează cariera de magistrat lui Marius Iacob şi Codruţa Kovesi, căci ei l-au salvat chiar în anul 2007, cînd abia izbucnise cazul „Elodia”, după ce Inspecţia judiciară a CSM a efectuat o cercetare la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Satu Mare, condus atunci de Romulus Varga! Raportul a fost întocmit de procurorii Constanţa Cârstea şi Liţă Marin, de a căror probitate nu se îndoieşte nimeni:

Concluziile Inspecţiei judiciare a CSM erau devastatoare pentru procurorul Romulus Varga, astfel încît toată cariera sa n-ar mai fi putut să ocupe vreodată o funcţie de conducere:

În ciuda acestui Raport al Inspecţiei judiciare a CSM, care ar fi trebuit să fie supus plenului CSM, Romulus Varga a fost salvat de o detaşare rapidă la Parchetul General, unde Procuror General era Laura Codruţa Kovesi, iar adjunct era Marius Iacob! Oricine îşi dă seama că, în toată viaţa lui, oricare ar fi dovezile, Romulus Varga nu va îndrăzni să ridice nici măcar un băţ împotriva „sfinţilor” Codruţa şi Marius, la care se va închina mereu. Datorită lor, în loc să fie acum un procuror oarecare la Satu Mare, a juns Procuror şef de secţie la Parchetul General! Astfel, cînd a fost nevoie ca un procuror să încheie cazul „Elodia”, Romulus Varga n-a stat pe gînduri şi a întocmit Rechizitoriul î cazul instrumentat de Marius Iacob.

Aşa se explică ciudata restituire a Plîngerii penale împotriva Laurei Codruţa Kovesi, depusă de soţii Florina şi Dorin Lazăr Maior, ambii condamnaţi la ani grei de închisoare în controversatul dosar Romexterra, unde, deşi erau vicitmele dipariţiei unor sume mari de bani din conturile lor, au ajuns inculpaţi din simplul motiv că au sesizat autorităţile că banii lor au intrat în „bidoanele” SRI pentru a fi folosiţi în campania electorală!

Atragem încă o dată atenţia asupra modului diferit în care a fost soluţionată Plîngerea Florinei Maior, faţă de cea a lui Mihai Poliţeanu, situaţie care trezeşte suspiciunea unui grav abuz în serviciu: ori la Parchetul General, ori la DNA. Sau poate chiar la ambele instituţii!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.