Andrei Pleşu, între Raţă din „Las Fierbinţi” şi Immanuel Kant din Konigsberg

Andrei Pleşu scrie în ultimul număr din „Dilema Veche”: „De cîte ori pot, mă uit la Las Fierbinți și regret cînd agenda cîte unei seri mă împiedică s-o fac. „Cum?“ – sare cîte un snob, care mă socotește „om serios“, abonat pe viață numai la Noica sau Kant. „Te uiți la așa ceva?!“. Nu ştiu ce-i spun snobii, dar eu totdeauna am fost sigur că Andrei Pleşu este un fan al acestor kitsch-uri, el însuşi fiind unul dintre autorii acestui gen!

Serialul „Las Fierbinţi” se difuzează la ProTV de 9 ani, în ultimii chiar în fiecare seară. Pleşu scrie că rareori ratează cîte un episod, ceea ce înseamnă, la un calcul sumar, peste 2.000 de zile în care „filosoful” s-a lăsat delectat de trăsnăile lui Celentano, Raţă sau Ardiles. Dreptul lui, nimic de zis, numai că, în acest text din „Dilema Veche”, Andrei Pleşu nu vrea să facă o mărturisire despre felul în care-şi completează el cultura, ci aruncă zoaiele spre ceilalţi, ca şi cum toţi ar fi nişte snobi, spre deosebire de el, marele hermeneu al lui Raţă!

Înainte de toate, să vedem ce-i spunea Constantin Noica lui Gabriel Liiceanu ca să audă şi Andrei Pleşu. Cităm din „Jurnalul de la Păltiniş”:

„Vei lăsa deci totul deoparte şi iată ceea ce îţi voi cere să faci. Ştiu pe cineva care are faimoasa ediţie Kant, în unsprezece volume, a lui Bruno Cassirer. O vei cumpăra şi timp de doi ani o vei citi din scoarţă în scoarţă.“ Am făcut imprudenţa să-l întreb — era o simplă curiozitate — cît costă. Faptul acesta l-a iritat teribil. „Cît costă? Ai să vezi imediat cît costă! Însă mai întîi am să-ţi spun cui i-a aparţinut ediţia: lui Mircea Vulcănescu. Ai să te duci şi ai să o cumperi — dar numai pentru doi ani — cu cinci mii de lei. Ai aflat acum cît costă? Cinci mii de lei ca să le poţi citi şi avea vreme de doi ani. Cînd Pitagora şi-a creat teorema, a jertfit, ştii bine, o sută de boi. Dacă nu vei da cei cinci mii de lei ca să citeşti această ediţie, Kant nu va intra în capul tău şi tu nu-ţi vei face niciodată peratologia. Îţi cer să faci un sacrificiu cu valoare simbolică. Aici e vorba de un transfer între generaţii, de un act aproape iniţiatic. Trebuia să înţelegi asta şi nu să mă dezamăgeşti, punîndu-mi întrebarea vulgară «cît costă?». Şi am să-ţi mai spun ceva. Dacă ai de gînd să-mi răspunzi că intrînd vreme de cinci sau zece ani în tăcere rişti să pierzi pasul cu colegii tăi de generaţie, dacă îmi vei răspunde deci că te sperie hărniciile sterpe ale altora, am să-ţi spun că mă dezamăgeşti a doua oară. Fiindcă dacă scrii pentru cei din jurul tău şi pentru cei din timpul tău, scrii degeaba”!

Deci, ce le cerea Noica? Să „piardă” cinci sau zece ani din viaţă pentru a-l citi pe Kant? Altfel, le spune Noica, dacă vor scrie pentru cei din jurul lor, vor scrie degeaba! Ce bine i-a intuit Constantin Noica pe amîndoi, adică şi pe Gabriel Liiceanu, dar, mai ales, pe Andrei Pleşu!

Să citim din nou din „Jurnalul de la Păltiniş”, mai exact cum îl caracterizează Constantin Noica direct pe Andrei Pleşu, după ce acesta scrisese un articol în revista „Secolul XX”:

„Viaţa publică este plină de capcanele pe care ţi le întinde eticul pur; este în ea pericolul de a cădea în beţia «gestului frumos», a gesticulaţiei etice, aşa cum în orice femeie frumoasă există o seducţie care îţi stîrneşte o falsă nevoie de dragoste. În altă lume, Andrei ar fi sfîrşit poate în seducţia vieţii publice, s-ar fi lăsat confiscat de gloria parlamentarului, de pildă.Pentru că şi articolul lui, dacă e să îl judec — şi sînt tentat ca mîine să-l reluăm paragraf cu paragraf spre a-i vedea consistenţa —, deci şi articolul lui nu este decît un frumos discurs parlamentar. Or, dacă tot faci gestul, fă-l şi pentru substanţă, nu numai pentru că e frumos. E un gest mai mult de demnitate cărturărească, nu şi un act cărturăresc. Însă de la Andrei pot pretinde şi conţinut de gîndire, nu numai atitudine. Cu ce rămîn în pozitiv din articolul lui? Cu un «cunoaşte-te pe tine însuţi» aplicat indecisului «suflet naţional»? Nu rămîn decît cu polemica. Dacă cîştigă, Andrei cîştigă, cum se întîmplă uneori la tenis, pe greşeala adversarului, şi nu pe lovitura proprie”.

Şi ce a devenit Pleşu „în altă lume”? Exact ce spunea Noica: ministru în mai multe guverne, consilier prezidenţial şi propagandist al lui Traian Băsescu! Iar acum, agent publicitar al unui film cu proşti!

Simultan, căci nu se putea altfel, a început să încurce între ei autorii unor cărţi cu traducătorii (cum a făcut cu Sohravardî şi Henry Corbin), filosofii cu antropologii (cum a făcut cu Emmanuel Levinas şi Claude Lévi-Strauss), confuzii grosolane despre care noi am scris în cotidianul.ro.

Tot Constantin Noica îl avertizase pe Andrei Pleşu în legătură cu posibilul lui „finiş”, terminat în porumbi, după cum citim în fiecare săptămînă: „Gabi a primit un avertisment de la destin, iar Andrei trăieşte mereu unul pe care nu vrea să-l ia în seamă, vreau să le spun că nu cred să mă respecte prea mult, dacă n-au vrut să înveţe de la mine singurul lucru bun pe care-l au de învăţat: să-şi asigure finişul! („Jurnalul de la Păltiniş”).

Cine îşi imaginează însă că mi-am făcut o profesie din a-l corecta pe Andrei Pleşu la fiecare articol publicat se înşală amarnic. În realitate, este vorba despre dezamăgirea unuia care, la un moment dat, a crezut că Andrei Pleşu, la fel ca şi Gabriel Liiceanu, ar fi putut cîndva să facă o potecă primitoare în jungla care se anunţa imediat după Revoluţie! Aveau în rucsac „povara” învăţăturilor lui Constantin Noica, purtau pe umeri hlamida acestuia dar, din păcate, cum spunea Călinescu despre A. Toma, au preferat să-şi facă din ea o jiletcă pe măsură, pe care să întindă delicat fiecare expectoraţie de după beţia unuia ca Băsescu!

Aşa s-a ajuns ca Andrei Pleşu să formeze la „Colegiul Noua Europă” un Mihai Răzvan Ungureanu, care să devină şeful SIE, sau un Mihail Neamţu, caricatura politicii dîmboviţene, iar Gabriel Liiceanu să-i încredinţeze lui Leporello nişte ediţii pline de plagiate, menite să-l minimalizeze pe Eminescu pînă la nivelul unui nebun cîteodată genial! În acelaşi timp, să-l ia pe Mircea Dumitru, acel Aristotel al traforajului, de la Casa pionierilor din Buftea, pe care să-l facă decan la Facultatea de Filosofie, astfel încît, drept recunoştinţă, să-i dea conducerea de doctorate, deşi chiar al lui Liiceanu s-a dovedit a fi plagiat!

Pe acest fond al interesului imediat, iată!, asistăm nu numai la dominaţia vulgarului cotidian, ci chiar la ridicarea acestuia la rangul de admirabilitate profesionistă! Iată descrierea personajelor din „Las Fierbinţi”, făcută de elevul Andrei Pleşu în articolul din „Dilema veche”:

„Esențial este aportul de admirabilă profesionalitate al întregii echipe. O profesionalitate fără „fițe“, fără obsesia de a se pune în valoare. Toți actorii mi se par desăvîrșiți și simt nevoia să-i omagiez pe fiecare în parte: ebrietatea metafizică a lui Celentano (Adrian Văncică), șmecheria țanțoșă a primarului Vasile (Gheorghe Ifrim), bonomia suspicioasă a lui Bobiță (Mihai Bobonete), aplombul tont al lui Dorel (Mihai Rait Dragomir), inocența stupidă a lui Robi (Leonid Doni), pitorescul de gang al lui Giani (Constantin Diță), bădărănia bon enfant a lui Firicel (Cuzin Toma), grandilocvența lui Rață (Marius Chivu, parodiind cu mare talent recitările cu fasoane actoricești ale unor colegi de breaslă), simplitatea perplexă a lui Brânzoi (Ion Ionuț Ciocia) și, last but not least, naturalețea, tembelismul și performanța muzicală ale lui Ardiles (Mihai Mărgineanu). Las special la urmă, emoționat, fetele. Ce farmec, ce adecvare, ce simț al firescului! Nonșalanța provocatoare a Aspirinei (Mirela Oprișor), echivocurile cochete ale Dalidei (Ecaterina Țugulea), perplexitățile nubile ale Gianinei (Anca Dumitra)”.

Toate aceste bazaconii stupide ale lui Andrei Pleşu legitimează, din punct de vedere estetic, nu numai acest serial oligofrenic, ci chiar literatura contemporană acceptată de Uniunea Scriitorilor ca fiind valoroasă, din moment ce beneficiază de numeroase premii! Iată unde s-a ajuns cu poezia, de pildă, din cauza „inconştientelor elite” din zilele noastre:

ADRIAN SUCIU: „Mai plecăm prin vecini, la odihnă, unde / spargem lemne și rînim grajduri. Iar Bunelu’ se uită / peste gard cum molfăim urzici uscate / și strigă să se-audă în tot satul: / Băăăă! Numa’ pula-i dreaptă-n lumea asta!”

Mirela Lungu, vol.„Biografia coapselor”, ed. „Tracus Arte”, 2011: „hotel am ieşit doar să ne luăm de mâncare şi să bem o cafea acolo nu se fuma sau cel puţin aşa spuneai tu că numai în baie se poate am văzut într-un târziu scrumiera şi am înţeles că m-ai fentat vroiai doar să te fuţi nu aveai chef de niciun cenaclu… până la urmă ai avut timp să te schimbi la costum şi cravată şi ai donat 15 milioane unor copii sărmani talentaţi ca şi cum asta i-ar face bogaţi fericiţi într-o lume de şmecheraşi mafioţi iubitule tu îţi bagi pula în tot ce nu-i cinstit nu-i aşa?!” sau „îmi vine să te fut pur şi simplu spuse bărbatul aşezat deasupra sânilor mei descătuşaţi de sutien şi mistere ca şi cum asta ar fi o mantră sau o rugăciune ceva un fir de păr tresare şi se încolăceşte în jurul gâtului apoi alunecă până la penisul excitat cu viteza luminii în încăperea cu draperii de catifea roşie”.

Stoian G. Bogdan, premiul USR în 2010, din vol. „Torent”: „Luați lumină din pula mea, căci eu calc cu moartea pre moarte și sfărîm/ Super pișă-te pre noi”, „parcă mă fut cu iadul. ah,/ i-aș vărui-o și m-aș muta în ea”, ”băga-mi-aș pula-n norocul mă-tii/ de infect care ești și pișa-m-aș în pizda ei/ acum de-a pururi și-n veci”.

Despre acest ultim poet, Horia Gârbea, membru al Comitetului director al Uniunii Scriitorilor, scria: „Stoian G. Bogdan (SGB) e cel mai cool, e cel mai tare, seamăn pe lume nu are! Un bulevard din București ar trebui să-i poate numele. Dar, vai! În București nu există un bulevard destul de important ca să poarte numele „Stoian G. Bogdan”. De aceea aș propune ca Bulevardul Carol să se cheme Stoian”. Pe coperta vol. „Torent”, recomandările sînt semnate de Angela Marinescu și Ioan Es. Pop, amîndoi premiaţi de USR.

Dacă mai adăugăm şi porno-poemele din vol. „40238 Tescani”, semnat de Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Marius Ianus, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, A. Mitchievici, Doina Ioanid, Cecilia Ştefănescu, Florin Iaru (v. http://www.cotidianul.ro/si-nevasta-lui-cartarescu-este-abonata-la-banii-icr-182519/), avem toate explicaţiile pentru acest nivel „foarte înalt” la care a ajuns literatura română, consecinţa acestuia fiind şi serialul „Las Fierbinţi”, recomandat de filosoful Andrei Pleşu cu atîta căldură!

Nu am nici o îndoială că lui Andrei Pleşu îi place şi poezia lui Mircea Cărtărescu, mai ales că este publicată, în exclusivitate, la Humanitas, şi aştept ca filosoful să-i recite la televiziune versul acela celebru din vol. „nimic”: „Ce-i mai mişto pe lume decât să te fuţi?” (p. 17).

Acesta este rezultatul derapajului cultural susţinut atît de doct de către Andrei Pleşu: „Las Fierbinţi” şi literatura pornografică! Noica îl îndemna să stea 5 ani cu burdihanul pe Immanuel Kant, iar el preferă să stea 9 ani cu ochii beliţi pe „Las Fierbinţi”!

Mi-am asumat acest risc de a găsi explicaţia evoluţiei culturii noastre pînă la căderea pe panta pornografiei, chiar dacă am încălcat povaţa lui Constantin Noica, mărturisită tot în „Jurnalul de la Păltiniş”: „Dacă e să te baţi cu cineva, bate-te cu zeii, nu cu valeţii!”. Zeii, însă, nu mă deranjează, ci doar aceşti valeţi care se dau în vînt după „Las Fierbinţi”, încercînd mereu să afle ”Ce este mai mişto pe lume”!

P.S. Mă roade de mult timp o întrebare pe care i-aş pune-o lui Andrei Pleşu: „Dacă te-ai întîlni chiar acum cu domnul Noica, tu ce crezi că ţi-ar spune?”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.