Anomalii în Parlamentul României

Este de fix un an în închisoare, dar apare în scriptele Camerei Deputaţilor. Arestaţii preventiv şi arestaţii la domiciliu contează la prezenţă şi primesc bani pentru cabinetul parlamentar din colegiu.

Gheorghe Neţoiu este deputat deşi este închis de un an

În Camera Deputaţilor se înregistrează câteva situaţii unicat probabil inclusiv la nivelul UE. Astfel, doi deputaţi care şi-au pierdut prin decizie judecătorească drepturile şi sunt condamnaţi definitiv apar încă în scriptele parlamentare. Este vorba de Gheorghe Neţoiu (intrat în 2012 sub culorile PPDD şi trecut ulterior la UNPR), care de fix un an de zile este în închisoare. Al doilea caz este cel al Monicăi Iacob Ridzi (ex PD-L-ista a intrat şi ea în Cameră prin PPDD şi a trecut ulterior la UNPR), care de trei săptămâni este în închisoare cu condamnare definitivă. Cotidianul.ro a solicitat lămuriri de la reprezentanţi ai conducerii Camerei Deputaţilor şi s-a primit următorul răspuns: „Nu avem ce face. Când este vorba de un deputat care este condamnat definitiv, mandatul se vacantează după ce ÎCCJ ne trimite adresa prin care suntem informaţi oficial despre condamnarea definitivă. În cele două cazuri, Neţoiu şi Ridzi, nu a venit încă nimic de la ÎCCJ”, ne-a declarat Florin Iordache (PSD), vicepreşedinte al Camerei. Adresele vin de la ÎCCJ pentru deputaţii (sau senatorii) condamnaţi definitiv pentru că aceasta este instanţa care judecă parlamentari. Totuşi, există şi excepţii şi aici avem cazul lui Gheorghe Neţoiu, care a primit sentinţa definitivă de la Curtea de Apel. Este posibil ca judecătorii de aici să nu ştie procedura şi să nu fi trimis la ÎCCJ documentele referitoare la fostul acţionar al lui Dinamo şi Universitatea Craiova. Cei doi nu mai primesc indemnizaţia de deputat, dar primesc suma forfetară pentru cabinetul parlamentar din colegiul din care provin.

Arestaţii preventiv contează la cvorum

Nefiind declarat vacant mandatul celor doi, Neţoiu şi Ridzi sunt calculaţi la cvorumul parlamentar. Situaţia este identică şi în cazul deputaţilor aflaţi în arest preventiv sau în arest la domiciliu şi care nu au cum să fie prezenţi la lucrările plenului Camerei. Este vorba de Elena Udrea (independentă), aflată în arest preventiv, şi de Mircea Roşca (PNL), aflat acum în arest la domiciliu. Şi cei doi sunt trecuţi în cvorum şi primesc suma forfetară pentru cabinetul parlamentar din colegiu. Ar mai fi şi cei care se află sub control judiciar: Vlad Cozma (PSD) şi Sebastian Ghiţă (independent, afiliat la grupul PSD). Luni când a desfăşurat votul pentru directorul SRI, secretarul de şedinţă anunţa, când îi striga, „absent, control judiciar”. Rezultă că nici ei nu pot participa la lucrările Camerei, dar figurează la cvorum.

La ora actuală, oficial, în Camera Deputaţilor sunt trecuţi oficial 396 de deputaţi, cvorumul de şedinţă fiind de 199 deputaţi, iar pentru trecerea legilor organice sunt necesare tot 199 de deputaţi. Dacă deputaţii care au probleme de prezenţă legate de justiţie ar fi scoşi din cvorum, atunci numărul total ar fi 390, iar cvorumul de şedinţă ar fi de 196 deputaţi. În ceea ce priveşte banii care s-ar economisi, la un calcul sumar ar rezulta în jur de 30.000 de lei pe lună, la atât ridicându-se forfetara celor 6 deputaţi mai sus amintiţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.