Care este adevăratul brand al Bucureștiului

Capitala României este cunoscută pentru viața sa de noapte și pentru distracție și mai puțin pentur calitatea urbană, este de părere Andrei Botiș, specialist imobiliar la NAI România, reprezentantul local al grupului NAI Global care se ocupă cu furnizarea de servicii de consultanță. Prezent la Forumul privind proprietățile din Europa de Sud-Est, organizat de Royal Institution of Chartered Surveyors, Botiș a spus că un dezavantaj al Bucureștiului îl reprezintă inexistența parcărilor iar un mare avantaj este stocul mare de clădiri verzi de birouri.

”În prezent, Bucureştiul este cunoscut în principal pentru viaţa de noapte, pentru distracţie. Este brandul Capitalei, cu toate că suntem printre oraşele din estul Europei cu cele mai multe clădiri verzi. Avem plusuri şi minusuri, dar ne dezvoltăm continuu”, a spus Botiş. Louise Brooke-Smith, preşedinte RICS (Royal Institution of Chartered Surveyors) la nivel global în perioada 2014 -2015, a declarat că competitivă a unui oraş ține de administraţia locală iar cantitatea şi calitatea investiţiilor depind de infrastructură. Răzvan Iorgu, director la CBRE România, a spus că dezvoltările mari, care include parcuri şi spaţii de relaxare, vor da calitate vieţii Bucureştiului. ”Calitatea vieţii este foarte importantă pentru a deveni un oraş competitiv. Aduce salariaţi bine specializaţi, atrage companii mari. Nu trebuie doar să construim birouri şi parcuri de afaceri. Cred în dezvoltări mari, nu doar în clădiri, în dezvoltări care să cuprindă parcuri, spaţii de relaxare. Dezvoltări complexe. Acestea vor da calitate vieţii Bucureştiului şi vor atrage acei investitori mari care vor să vină cu facă investiţii de peste 500 de milioane de euro, dar care au încă reţineri faţă de Bucureşti’” a declarat Iorgu. În optica avocatului Oana Ureche, din punct de vedere al perspectivei de reglementare de urbanism, există un brand al Bucureştiului, în mintea cetăţenilor, însă acesta nu este neapărat pozitiv. ”Dacă ne gândim la dezvoltatori, brandul nu este prea bine definit în timp ce în rândul companiilor mari, brandul Capitalei este pozitiv. Proiectele mari au nevoie de reglementări foarte clare”, a spus Oana Ureche la conferința amintită.

În prezent, sunt în jur de 45 de clădiri certificate verde în București. În privința suprafeței spațiilor verzi, București deține o suprafață medie de aproape 10 metri pătrați spații verzi/locuitor, insuficient în raport cu necesitățile minime ale populației, orașul înscriindu-se în categoria centrelor urbane în care percepția populației asupra calității mediului înconjurător este scăzută. Bucureştiul a ajuns să fie pe primul loc în rândul capitalelor europene în cea ce priveşte poluarea. Locuitorii inhalează în total 9 tone de praf zilnic, ei fiind amenințați de o cantitate de praf de 260 -280tone de praf pe km. pătrat, în vreme ce în alte capitale europene, cantitatea de praf este sub 20 tone pe km.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.