Cărți la târguieli timișorene și clujene

Începând cu 6 aprilie, Salonul de Carte Bookfest vă așteaptă la Centrul Regional de Afaceri CRAFT pentru patru zile de evenimente dedicate cărților și literaturii. Editurile prezente aduc reduceri de până la 80%, o ofertă variată de domenii și prețuri pentru toate buzunarele. Personalități marcante ale lumii culturale vor fi prezente la a șasea ediție Bookfest Timișoara. Mircea Cărtărescu lansează în cadrul evenimentului, în premieră națională, cel mai recent volum: „Peisaj după isterie“. Singurul eveniment expozițional de carte din Timișoara, Salonul de Carte Bookfest își așteaptă vizitatorii săptămâna viitoare, între 6 și 9 aprilie, cu o ofertă imbatabilă: peste 25.000 de volume și reduceri între 10 și 80%, cărți pentru copii, auxiliare educaționale, dar și o gamă variată de titluri pentru toate gusturile și interesele. Programul evenimentelor va cuprinde întâlniri de marcă, lansări de carte, sesiuni de autografe și proiecții de scurtmetraje, la care vor participa cele mai importante personalități culturale ale literaturii române actuale. Vor fi prezenți peste 30 de expozanți și cele mai importante edituri din România.

Tot în această perioadă are loc Târgul Gaudeamus Cluj-Napoca, ajuns la ediţia cu numărul 18. Până pe 9 aprilie, clujenii vor avea ce alege din oferta editorială prezentată în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Piaţa Unirii. Peste 70 de expozanţi reuniţi în 64 de standuri reprezentând principalele categorii active pe piaţa de carte şi educaţie din România: edituri, agenţii de difuzare de carte, muzică şi produse multimedia, instituţii de învăţământ, edituri străine reprezentate de distribuitori de carte. Prezenţa editurilor de top din România şi a celor mai importanţi distribuitori naţionali de carte străină este garanţia pentru o ofertă remarcabilă, atât din punctul de vedere al numărului de titluri disponibile, cât şi din cel al diversităţii domeniilor abordate.

Gaudeamus Cluj-Napoca este una dintre cele mai vechi şi de impact componente ale Programului Lectura, proiect naţional iniţiat şi derulat de Radio România, cu scopul declarat de a susţine cultura scrisă din ţara noastră prin evenimente de tip expoziţional, dedicate în principal cărţii şi ofertei educaţionale.

Potrivit organizatorilor, palmaresul cumulat al programului, în intervalul 1994-2017, însumează 97 de evenimente organizate sub brandul Gaudeamus, circa 9.700 de expozanţi, 2.813.000 de vizitatori şi peste 11.600 de manifestări culturale, cu profil preponderent literar. Principalele componente ale programului sunt: Gaudeamus Internaţional (23 de ediţii), Caravana Gaudeamus (Cluj-Napoca – 18 ediţii, Craiova – 16 ediţii, Litoral – 8 ediţii, Oradea – 3 ediţii), Gaudeamus Carte Şcolară (14 ediţii) şi o serie de proiecte culturale conexe. Calendarul Programului Lectura 2017 mai cuprinde: Oradea (10-14 mai), Litoral (11-15 august), Gaudeamus Carte Şcolară (14-24 septembrie) şi Gaudeamus Internaţional (22-26 noiembrie).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.