Coadă la Centrul de Transfuzie pentru a dona sânge

Numărul persoanelor care s-au prezentat luni dimineața la Centrul de Transfuzie îl depășește pe cel de duminică. Peste 300 de persoane au format o coadă care se întinde atât pe strada dr. Caracaș, cât și pe strada dr. Iacob Felix.

Centrul și-a început activitatea la ora 7,30 și se dorește preluarea tuturor donatorilor. Doina Goșa a anunțat însă că este important ca donatorii să vină și spre sfârșitul săptămânii și în cursul săptămânii viitoare.

Peste 1.500 de bucureșteni au răspuns, sâmbătă şi duminică, apelului Ministerului Sănătăţii şi au donat sânge pentru victimele incendiului de vineri seara de la Clubul Colectiv, a anunțat directorul Centrului de Transfuzie Sangvină din Capitală, dr. Doina Goșa.

„Vineri noaptea și sâmbătă au donat 816. Am recoltat 816 de pungi, pentru că donatori intrați au fost mai mulți. Ieri au fost 774 de donatori în București”, a spus medicul hematolog.

Doctorul a menționat că acest bilanț include atât numărul donatorilor de la Centrul de Transfuzie, cât și pe cei care au donat la spitale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.