×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 11 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Joi, 17 august 2017, 09:06
EUR (€)
+0.0027 ↗
4.5737 RON
USD ($)
+0.0252 ↗
3.8993 RON
• • •
Biografii trecute prin cercurile infernului
Copii născuți în închisoare

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie. (…) Luând fiecare caz în parte, te cutremuri mai mult decât în faţa statisticii efectuate pe mii sau milioane de cazuri. Fixând un singur chip, înţelegi mai mult decât dintr-un convoi de sclavi. Istoricul care a murit la Sighet pentru că a refuzat să-şi abjure scrierile; bătrânul colonel care a străbătut toate fronturile şi a murit de septicemie după ce lipitorile i-au supt venele în orezăria unde fusese dus la muncă forţată; cei trei copii bănăţeni – gemeni de un an şi fratele lor mai mare – morţi de frig în decurs de o săptămână în bordeiul deportării lor în Bărăgan; studentul care s-a sinucis la Piteşti, ca să scape de torturile „reeducării“; ţăranul cu un iugăr de pământ, mort în închisoarea unde a ajuns pentru că pusese la poştă o scrisoare „cu conţinut denigrator“; fiii şi fiicele respinşi de la şcoală ca „duşmani ai poporului“; mamele obligate să divorţeze de taţii închişi pentru a salva „dosarul de cadre al copiilor“; savantul care şi-a sacrificat viaţa pentru a salva de pneumonie un tânăr; marii ctitori ai României coborâţi de pe culmile Unirii din 1918 în temniţele mucegăite de la Galaţi, Sighet, Aiud şi Râmnicu Sărat…

Toate aceste frânturi de imagini sunt acuzaţii la adresa regimului criminal care ne-a scos pentru o jumătate de veac din Europa şi a încercat să ne facă să uităm cine am fost.

Nu toate victimele au fost martiri, dar toate ne roagă, din cerul lor, să nu le uităm. (Romulus Rusan – 2006)

Libertatea Preduţ

S-a născut pe 18 septembrie 1958 în închisoarea Văcăreşti. După trei luni petrecute într-o celulă de închisoare, alături de mama sa, Iuliana, a fost luată şi dusă la un orfelinat, unde, din fericire, a fost găsită de tatăl său. Libertatea şi-a cunoscut mama abia când avea 6 ani.

Iuliana Preduț

Născută pe 16 iunie 1929, în comuna Corbi, judeţul Argeş, profesoară, fiica preotului Ion Constantinescu din Nucşoara – Argeş.

A fost arestată pe 21 iunie 1958 şi torturată în ancheta Securităţii din Piteşti, cu toate că era însărcinată în luna a şaptea, fiind acuzată că, pe când era elevă, îi aprovizionase şi nu îi denunţase pe partizanii din Muscel.

A fost condamnată, prin sentinţa 174/12.09.1959, la 12 ani de muncă silnică pentru „omisiune de denunţ“.

Pe 18 septembrie 1958, la Văcăreşti a născut o fetiţă pe care a botezat-o Libertatea. După trei luni, fetiţa este dusă la orfelinat. Iuliana Preduţ a fost eliberată în 1964. În momentul eliberării, fiica sa avea 6 ani.

Iuliana Preduţ a murit pe 1 octombrie 2002.

Părinţii Iulianei

Tatăl, preotul Ioan Constantinescu (1906-1959), a fost arestat pe 22 iunie 1958 şi condamnat la moarte pentru „acte de teroare“. Alături de alţi 15 membri ai grupului Arnăuţoiu, a fost executat la închisoarea Jilava, pe 18 iulie 1959.

Mama sa, Justina Constantinescu, a fost arestată în iunie 1959, fiind condamnată la 15 ani de închisoare pentru „favorizarea infracţiunii“. Va fi eliberată în 1964.

Roxana Ciortea

Născută în închisoarea Văcăreşti, în ianuarie 1954. Elisabeta Ciortea (n. 3 octombrie 1926) și soțul său, Gregoriu Ciortea (n. 28 iulie 1921), au fost arestați în 1953 pentru că ar fi răspândit manifeste anticomuniste în timpul Festivalului Mondial al Tineretului. Au fost condamnați de Tribunalul Militar București la câte un an de închisoare pentru „omisiune de denunț“. Elisabeta Ciortea a născut în timpul detenției, pe 24 ianuarie 1954, la închisoarea-spital Văcărești, o fată, Roxana Diana.

Elisabeta Ciortea: „Fiind în spital la Văcărești, mai era o doamnă care năștea acolo… Era arestată pentru că găzduise pe unul din cei parașutați. Și ea a născut tot în închisoare. Foarte multe femei au născut în închisoare. Astea care-am născut la Văcărești am fost câteva. Doamna asta, care vă spun că găzduise, era tot ardeleancă. A fost o doamnă, o doctoriță care fusese șefa Tineretului Liberal. Și ea a născut în închisoare. Așa am fost.

La Spitalul Văcărești am dat peste alte nenorociri. Acolo, în timp ce eram, a murit o fată tânără de vreo 20 de ani, arestată pentru că trimisese o scrisoare la Europa Liberă. Și făcuse o tuberculoză acolo, în spital, și a murit acolo. O chema Amalfi.

Și dup-aia m-au dus pe mine cu copilul la ăștia de drept comun, dar copilul mi-a făcut un colaps cardiac și pulmonar… Avea sub 30 de grade temperatură… Vă dați seama… Și atunci când au văzut doctorii chestia asta, au luat copilul și l-au trimis în familie“. (Fragment din interviul nr. 2367 din AIOCIMS cu Elisabeta și Gregoriu Ciortea, realizat de Gabriel Catalan, București, 19 octombrie 2006)

Ioana alături de mama sa, Maria. Fotografie făcută de Securitate în arestul din Pitești, după arestarea Mariei Plop

Ioana Raluca Voicu Arnăuțoiu

Ioana, fiica Mariei Plop şi a căpitanului Toma Arnăuţoiu, născută în munţi, în 1956. La scurt timp după condamnarea mamei sale, a fost luată şi dusă într-un orfelinat din Câmpulung Muscel. A fost înfiată, purtând apoi numele de Raluca Voicu.

După 1990, după un îndelungat demers judiciar, a reuşit să obţină dreptul de a purta numele tatălui, devenind una dintre cercetătoarele asidue ale arhivei partizanilor din Muscel.

Mama sa, Maria Plop (1927-1962), s-a născut pe 14 septembrie 1927, în comuna Prisecani, judeţul Iaşi. Refugiată în Nucşoara la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Primăvara/vara 1949 – membră a organizaţiei „Haiducii Muscelului”. Vara/toamna 1949 – mai 1958 – membră a grupului Arnăuţoiu; capturată pe 20 mai 1958, împreună cu fetiţa ei, Ioana, în vârstă de 2 ani.

Prin sentinţa nr. 107/19 mai 1959, dată de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti, a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă, în baza articolului 327 C.p., pentru „acte de teroare“. După condamnare, fetiţa i-a fost luată şi dusă la orfelinatul din Câmpulung Muscel.

A murit pe 31 ianuarie 1962, la penitenciarul din Miercurea Ciuc, cauza decesului fiind insuficienţă circulatorie şi TBC pulmonar.

Tatăl, Toma Arnăuţoiu, s-a născut pe 14 februarie 1921, în comuna Nucşoara, judeţul Muscel, în familia unui învăţător. Locotenent în Armata Română, deblocat în 1946. Membru al Partidului Naţional Ţărănesc (1946-1947). În primăvara/vara 1949 – adjunct al lui Gheorghe Arsenescu, liderul organizaţiei „Haiducii Muscelului“; vara/toamna 1949 – mai 1958 – lider al grupului Arnăuţoiu; capturat în noaptea de 19/20 mai 1958.

Prin sentinţa nr. 107/19 mai 1959 a Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti, a fost condamnat la moarte. Executat pe 18 iulie 1959 în penitenciarul Jilava.

Grupul condus de Toma Arnăuţoiu (în care au intrat Petre Arnăuţoiu, Maria Plop, Titu Jubleanu, Maria Jubleanu, Constantin Jubleanu, ulterior şi Ion Marinescu) a rezistat mai mulţi ani, ducând lupte cu Securitatea, înregistrând pierderi proprii, dar provocând mult mai multe în rândurile forţelor represive. În cele din urmă, partizanii au intrat într-o totală şi cvasiperfectă clandestinitate, fapt datorat în bună măsură unei destul de largi şi loiale reţele de susţinători (un rol aparte l-au avut Marinica Chircă şi Elisabeta Rizea). Însă în luna mai 1958 ultimii membri ai grupului au fost capturaţi prin trădare (unul s-a sinucis la capătul unei lupte), la fel ca mulţi dintre susţinătorii lor.

Represiunea a fost cumplită şi extinsă, mai multe loturi au fost judecate de Tribunalul Militar Bucureşti în 1959, acordându-se 16 condamnări la moarte, inclusiv Toma Arnăuţoiu, dar şi numeroşi ani de temniţă.
Grupul de rezistenţă Toma Arnăuţoiu a fost considerat printre cele mai importante din România, lungi perioade fiind pus de Securitate chiar în capul listelor privind „bandele din munţi“.

Ruxandra Berindei alături de fratelei ei Mihnea

Ruxandra Berindei

Ruxandra Berindei s-a născut pe 12 aprilie 1951 în închisoarea-spital Văcărești și este fiica Ioanei Berindei, n. Hudiță, și a lui Dan Berindei. Mai are un frate, Mihnea. A stat în închisoare alături de mama sa până la împlinirea vârstei de 7 luni.

Mama sa, Ioana Hudiță Berindei (1922-2008), este fiica istoricului și omului politic Ioan Hudiță. Licențiată „magna cum laude“ în istorie, în 1946, a fost căsătorită cu istoricul Dan Berindei.

A fost arestată în august 1950, împreună cu Coslovschi, un fost coleg din PNŢ al tatălui său, Ioan Hudiţă, care se afla în închisoare din 1947, după ce fusese dat afară de la Universitate, cu prietena sa Gili Popescu, fiica profesorului Ștefan Berechet, cu mama, Emilia Hudiţă, cu fratele mamei sale, Costache, căsătorit cu Profira, fiica lui Mihail Sadoveanu. Întemnițată la Ministerul de Interne, Jilava, Văcărești și Mislea, Ioana Berindei avea acasă un fiu, Mihnea, de 2 ani, iar în închisoarea Văcărești a născut-o pe Ruxandra.

Iată ce povestea despre nașterea Ruxandrei: „În ajun a venit un milițian care se chema Glonț și zice: «Dacă îți vine să naști, eu sunt de gardă și să strigi: «Domnu’ milițian!» și ți-aduc un doctor repede». Culmea, asta se petrecea pe 12 aprilie seara. Și, într-adevăr, pe la două noaptea am sărit din pat pentru că am simțit că s-a rupt apa și am spus: «Fetelor, nasc!» și atunci Iuliska, unguroaica, a sărit și a început: «Domnu’ milițian, naște gravida!». Trebuie să vă spun că ne separa de bărbați o ușă de fier cu zăvoare, bine închisă, dar când se făcea liniște, noi ciocăneam. Și bărbații ciocăneau la noi și eu tot întrebam când vedeam că vine un camion cu deținuți, voiam să știu dacă nu-i tata printre ei. Am născut, și spun cu glas tare, ca o regină, cu suită în jur. Ofițerul politic stătea pe marginea patului și, la un moment dat, cum eu aveam patul cum ar fi aici, la zid, milițianul a întins mâna aşa, ca eu să pun piciorul pe mâna lui. Deci el vedea exact ce fac eu acolo, nașterea. Iar celălalt, mai îngrozit, săracul, mai rușinos, care o păzea pe moașă, să nu vorbesc eu cu ea, să îi transmit scrisori în timpul ăla. Eu pe Mihnea l-am născut cu forța, greu, vai de lume, cu doctorul Sârbu, și mi-era frică. Ei bine, pe fetiţă am născut-o ușor. Pe Mihnea, mâncând mere, ciocolată, fripturi, l-am născut de două kilograme opt sute, pe Ruxandra am făcut-o de trei două sute cincizeci, aşa, în nenorocire.

Am stat la Văcărești până a făcut Ruxandra șapte luni. Și când Ruxandra avea șapte luni m-au dus la Mislea. Pe 18 februarie, în ’53, când se împlineau opt ani de căsnicie, am fost eliberată de la Mislea. Am sosit acasă noaptea. Știu că am sunat și Dan a ieșit și zice: «Cine-i?», zic: «Eu sunt, Dane». Ei, mă rog, vă dați seama… Nu îmi recunoșteam copiii. M-am dus să mă uit la ei. Mihnea, dimineață, auzind vorbind, a venit și m-a pupat, a sărit în pat… Ei, pe Ruxandra nu o mai recunoșteam, se schimbase… Mă lua de mână și mă plimba prin casă și spunea: «Doamna, doamna, doamna, ata-i mama» și mă arăta pe mine în poză. Și a durat cât a durat, până când eu îi spun: «Ruxandra, asta e mama și eu sunt mama. Uite, nu seamănă asta cu mine?» și ea făcea: «Da, mama, mama». Aşa a fost întâlnirea cu familia mea mică“. (Fragmente dintr-un interviu realizat de Ioana Boca cu Ioana Hudiță Berindei, în vara anului 1996, pentru Arhiva de Istorie Orală de la Memorialul Sighet)

Ileana, în vârstă de 3 ani și 2 luni, alături de mama sa, Elena Opriș, la puţin timp după eliberarea din închisoare

Ileana Doina Opriş

Născută pe 10 februarie 1954 în închisoarea-spital Văcăreşti.

Mama sa, Ileana Opriş (n. Samoilă, 16.07.1926), a fost arestată împreună cu soţul său, Traian Opriş, în septembrie 1953, sub acuzaţia de „omisiune de denunţ“. În fişa de încarcerare, la motivaţia arestării scrie: „A avut cunoştinţă de fratele ei care a venit din Franţa şi nu l-a denunţat, el făcând parte din serviciul de spionaj american“. Elena Opriş a fost eliberată pe 25 mai 1957.

Ileana Doina Opriş a petrecut 16 luni în închisorile comuniste, alături de mama sa.

Ileana Budimir, n. Opriş: „Eu m-am născut în 1954, iarna, în acel februarie cumplit, de care îşi amintesc foarte mulţi până în ziua de astăzi, în închisoarea Văcăreşti. Am stat acolo un an şi patru luni, timp în care mama nu a avut voie, până la şase luni, să mă vadă desfăşată; era un mod de a o chinui. Nu ştia dacă nu-mi lipsesc degete, dacă sunt sănătoasă. M-au ţinut în puşcăria Văcăreşti un an şi patru luni, după care au încercat să o convingă să mă trimită la un orfelinat. Mama nu a acceptat, fiind o persoană foarte ambiţioasă, şi a insistat să fiu luată de fratele tatei, care era la Oradea şi care mai avea doi copii. Cu greu a acceptat conducerea penitenciarului varianta aceasta, dar, până la urmă, a venit unchiul meu de la Oradea şi m-a dus la ei, unde am fost iubită şi îngrijită, în ciuda faptului că aveau o situaţie materială destul de grea. În 1957, când aveam trei ani şi jumătate, a venit mama, din puşcărie. Bineînţeles că nu am recunoscut-o. Nici ea n-a ştiut, în timpul ăsta, nimic despre mine; nu ştia dacă mai trăiesc. (…)

Iar în 1962 a venit tata. Din păcate, din cauza necazurilor, a sărăciei, au divorţat. A trebuit să ne mutăm cu mama şi bunica pe linie maternă, care făcuse şi ea cinci ani de puşcărie, la Galaţi, unde am locuit în condiţii foarte grele, fără încălzire în camere. Eram primită de oameni cu mult suflet, toţi săraci, dar care înţelegeau ce înseamnă să ieşi din închisoare, să ai un copil şi o mamă. Bunica nu avea pensie. Mama mergea zilnic la forţele de muncă, unde ori nu i se găsea nimic de lucru, ori era trimisă să muncească în câte un loc unde se găsea o şefă de cadre sau un director care să o ia de mânecă la propriu şi să-i spună: «Nu avem nevoie de oameni ca dumneata printre noi» sau chiar: „Ia uite ce ne-au trimis! Marş afară!». Aşa că am ştiut ani de zile ce înseamnă şi foamea, şi frigul. Am ştiut de ce pătimim şi nu sufeream atunci când vedeam casele în care locuiau alţi copii, jucăriile sau hainele acestora“. (Mărturie din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet)

Voica Potârcă împreună cu fratele ei

Voica și Tudor Potârcă

„Când aveam 9 ani, au arestat-o pe mama. Eram în clasa a III-a, deja rămasă fără mamă și fără tată. În clasa a IV-a nu m-au mai primit la Liceul «Lazăr», unde făcusem școala primară. Ne-a dus bunica, cu chiu, cu vai, la o altă școală, «Mihai Vodă». Din clasa a V-a nu m-au mai primit nicăieri; deci am stat acasă un an întreg. Fiind copii mici (în vârstă de 9 și 13 ani), eram o greutate pentru bunica noastră, punându-se și problema întreținerii noastre. Mergeam la talcioc și vindeam ce se mai găsea prin casă. Îmi aduc aminte de talcioc. Era o suprafață mare, în care rudele celor arestați, cei alungați din case, cei dați afară din slujbe etalau pe jos, pe pământ, pe ziare sau pe cârpe, ceea ce mai aveau în casă: argintărie, cristaluri, tablouri, haine, blănuri, obiecte de artă. Vânzătorii – vechea burghezie prigonită – arătau jalnic și am fost profund impresionată, îmi venea să las acolo totul aruncat pe pământ și să fug. În acea perioadă, aflând despre situația mea, familia unei colege de clasă m-a invitat de mai multe ori acasă la ei pentru o masă mai bună. Le-am rămas recunoscătoare toată viața.

Mama s-a reîntors; între timp am fost s-o văd la pușcărie, la vorbitor, la Popești-Leordeni. Îmi aduc aminte momentul în care fratele meu și cu mine ne uitam la ea printre zăbrele, iar ea ne privea pierită. Înainte de asta, când eram în clasa a III-a și au arestat-o pe mama, știu cum a fost, pentru că dormeam toți trei în aceeași cameră; eu, de fapt, n-aveam pat. Puneam seara două fotolii cap la cap și dormeam acolo. Au venit și au arestat-o. După aceea m-am îmbolnăvit grav. Fratele meu a condus-o până la poartă și i-a urat să fie tare.“ (Din „Copilăria ca luptă de clasă“, editori Traian Călin Uba și Ilie Rad, prefață de Ana Blandiana, Fundația Academia Civică, 2013)

Explicație foto: Greta Donţu, pe scaun, alături de mătuşa şi fratele ei

Greta Donțu

Greta Donțu, născută pe 16 iunie 1951, deportată cu întreaga familie pe 18 iunie 1951, pe când avea doar două zile. Vladimir Donțu (n. 20.09.1920, în Basarabia) a fost deportat împreună cu soția, Ecaterina, și cu cei doi copii, Greta și Gelu, din satul Jamu Mare, jud. Timiș, la Perieții Noi – Fundata.

Material realizat cu sprijinul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenţei

Publicat Sâmbătă, 03 iunie 2017
2867
 | 15
 | 5
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
SOBOLANU
+6
GROAZNIC E CIUDAT DAR MAI BINE NU CITESTI TE UMPLI DE URA SI DE UN FEL DE RAZBUNARRE DAR TIMPUL A TRECUT !!!!!ASTA E UNA DIN DRAMELE SISTEMULUI OPRESIV ROMANESC LUAT DE LA BOLSEVICI !!!!!!! DUMNEZEU SA I ODIHNEASCA IN PACE SI LINISTE PE COPIII DECEDATI IN ACELE CONDITII SAU PE MAMELE LOR CARE AU CONTINIAT DETENTIA .ATAT NU MAI POT COMENTA DAR ISTORIA CU BUNE SI RELE TREBUIE CUNOSCUTA !!!!!!!
Publicat Sâmbătă, 03 iunie 2017
+Răspunde
John Mall
+13
Neamurile netrebnicilor care au facut toate barbariile astea conduc Romania si in prezent.Ar trebui culesi si facuti sa p;lateasca pentru faptele parintilor lor
Publicat Sâmbătă, 03 iunie 2017
+Răspunde
Crocodilul
+13
Il doare in cot pe poporul roman de aceste tragedii. E mai usor sa fi spalat pe creier de socialism si corporatism salbatic gen Strumf.
Publicat Sâmbătă, 03 iunie 2017
+Răspunde
JOS SECURITATEA CEAUSISTA!
+13
Atunci stramosii binomului erau condusi de la Moscova.Erau la fel de duri dar se faleau cu ale lor crime.Acum sunt mai sofisticati, si le mascheaza cu grija, pur-si-simplu dispari.Chiar daca romanii stiu ca ei,securistii ceausisti autorii, nu conteaza.Dupa atitea crime savirsite de-a lungul celor 70-80 de ani impotriva opozitiei romanesti, aceasta a disparut. Alarmate, lichelele simuleaza opozitia prin colegii lor de asemenea matori.De fapt simuleaza/au simulat tot:democratie, revolutie, alegeri democratice.Ce nu simuleaza sunt jaful, furtul, coruptia, tradarea de tara si propaganda mincinoasa.
Publicat Sâmbătă, 03 iunie 2017
+Răspunde
Bubulina
+15
Astia sunt adevaratii sfinti ai poporului roman! Oameni care au luptat si au suferit pentru ca bestiile bolsevice, conduse de politrucii veniti din Rusia, sa nu ne incalece. Din nefericire, romanii sunt un neam de slugi si de tradatori. S-au lasat incalecati si au profitat de situatie, ca din " nimic " sa ajunga " cineva ". Si multi dintre ei au ajuns! Si-au torturat fara mila semenii, facand chiar exces de zel. Urmasii lor se lafaie in Parlament si in institutiile de forta. Si nu dau socoteala nimanui, pentru ca nimeni nu indrazneste sa le-o ceara. Si mai sunt si unii care ne interzic sa-i cinstim pe acesti sfinti si care, printr-un " institut " vor sa ne impiedice sa cunoastem istoria recenta, pe motiv ca am participat la exterminarea poporului " ales ". Guvernantii si malacul de la Cotroceni sunt in stare sa-i pupe peste tot, numai sa nu-i supere. Rusine!
Publicat Sâmbătă, 03 iunie 2017
+Răspunde
Centrul Atenţiei
alarm off
Cotidianul cititorilor
17 articole/ Actualizat Sâmbătă, 12 august 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
30 articole/ Actualizat Sâmbătă, 05 august 2017
alarm off
Antiştirile Cotidianul
6 articole/ Actualizat Duminică, 09 iulie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
142 articole/ Actualizat acum o oră şi 37 minute
Andrei Marga

Cum cei mai mulți se consideră creștini, se poate spune că, în Europa, creștinismul este mai mult decât viziune - este însuși mediul formării și referința fundamentală. Pot fi însă luate în serios partidele și persoanele care-și afișează adesea cu emfază afilierea?

Andrei MargaPublicat acum 12 ore şi 19 minute