Cum e să aşezi lumea în valize? Emoţiile, sentimentele, eşecurile, neputinţele, visurile, dorurile “fără saţiu”, toate înghesuite în valize imaginare sau reale? Cum e să călătoreşti zi de zi, noapte de noapte, în căutarea unor noi experienţe, în căutarea identităţii, în căutarea Sinelui şi a Celorlalţi? Cum e să fii exilat în propria ta ţară, exilat în ţara adoptivă, exilat în propria ta viaţă? Cum e ca într-o bună zi să te trezeşti pe o pajişte infinită, în afara timpului, dincolo de spaţiu, alături de exilaţi, migranţi, refugiaţi, din toate colţurile lumii, şoptind neîncetat cuvântul dor, dor, dor…
Istorii umane fără graniţe, fără prejudecăţi, vorbind o singură limbă, cea a muzicii, a armoniei, în ciuda disonanţelor, zgomotelor asurzitoare care ne bulversează încontinuu, iată ce ne propune recenta premieră a ArCuB-ului, Suflet vagabond. Undeva, cândva, se întâlnesc doi oameni: o actriţă – Simona Măicănescu – şi un muzician – Alex Simu. Din acel moment începe povestea incandescentă, cvasiautobiografică a acestor creatori extrem de sensibili, care au pus la cale acest proiect de suflet anul trecut, la Festivalul Cultural European din Alger.
Alex Simu, un muzician și compozitor plin de imaginație şi inventivitate
Simona Măicănescu trăieşte şi lucrează de peste 20 de ani, ca actriţă de teatru şi cinema, în Franţa, dar revine de fiecare dată cu plăcere acasă, aici unde s-a format şi a învăţat arta teatrală. De altfel, Simona Măcicănescu a dedicat acest spectacol regretatului regizor Cătălin Naum şi fenomenului teatral pe care acest mare pedagog şi om l-a creat, Teatrul Podul. În România, Simona Măicănescu a jucat în regia unor personalităţi ale scenei autohtone şi europene, cum ar fi: Tompa Gabor, Silviu Purcărete, Cătălina Buzoianu, Alexandru Dabija. Iar, în străinătate, a avut şansa să lucreze cu Marc Caro, Andre Wilms, Lars Johansson, Richard Schechner.
Alex Simu a studiat la Conservatorul din Amsterdam şi la Manhattan School of Music – New York şi are o diplomă de Master în muzică jazz. Este cofondator al grupului Arifa, cu care a lansat albumele „Dincolo de Babilon” în 2010 şi „Anatolian Alchemy” 2012, premiate cu trofeul „Cel mai bun album de muzică al anului” în Ţările de Jos. „Activ pe scenele de muzica din întreaga lume din 1999, Alex a colaborat, a jucat şi a mers în turnee în 37 de ţări de pe 5 continente, cu figuri iconice ale muzicii precum: Alvin Queen, Brian Lynch, Sjahin During, Benny Golson, Naseer Shamma, Ghalia Benali, Candy Dulfer, Peter Herbolzheimer, Jorge Reyes. În prezent, Alex Simu predă la Universitatea de Arte CODARTS, Rotterdam, iar în acest an este profesor invitat la Conservatorul de Muzică Xinghai din Guanzhou, China.
Călătoria, starea naturală a artistului, la capătul căreia se află mereu o altă călătorie, o altă întâmplare, o altă poveste…
Suflet vagabond este un instantaneu din viaţa artiştilor-hoinari Simona Măicănescu, Alex Simu – cel care în spectacol aduce câteva instrumente inedite, printre care şi un clarinet-bas, pe care l-a reinventat -, dar şi din viaţa şi opera lui Beckett, Hannah Arendt, Nina Cassian, Rilke, Rimbaud, Cioran, Sebastiao Salgado.
Simonei Măicănescu şi lui Alexandru Simu li s-au alăturat în această premieră un artist vizual foarte interesant, Dan Basu. În fine, după zeci şi zeci de spectacole, care utilizează tehnicile multimedia, văd una dintre cele mai expresive, inteligente şi impresionante proiecţii video. Am descoperit printre aceste proiecţii şi tablourile unei pictoriţe foarte talentate, Anka Moldovan.
Alex Simu și Simona Măicănescu, doi artiști de excepție
Dan Basu a devenit o figură publică mai întâi datorită artwork-ului realizat pentru sunetele lui Silent Strike şi implicării lui în numeroase proiecte asociate ca preocupări. Împreună cu Lucian Ban, Sorin Romanescu şi Silent Strike, el performează în cadrul proiectului „Songs for Andy Warhol’s Screen Tests”, prezentat pentru prima dată la Green Hours, în Bucuresti.
Premiera de la ArCuB este lucrată cu atâta rafinament şi graţie, tandreţe, iubire, încât nu ai cum să nu revii în sala de spectacol şi să respiri aerul blând al umanităţii care nu vrea cu niciun preţ să se contamineze de aerul însângerat, crud, feroce, al subumanităţii în care trăim. Suntem spectatori, victime, complici.
Aşteptam de mult un astfel de spectacol în peisajul nostru extrem de pestriţ, amestecat, prea amestecat, care să-mi aducă aminte de colinele înmuiate în lumină şi mister ale lui Horia Bernea şi Cesare Pavese, de picturile magice ale ale lui Florin Niculiu, de melancolia fără sfârşit a lui Emil Botta. Da, aşteptam un astfel de “haiku” al sufletului, scris cu o caligrafie atât de preţioasă: cea a pasiunii, a iubirii absolute, a legăturilor “mişunate” între lucruri şi oameni.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.