Dan Şova, pus sub control judiciar

Senatorul PSD Dan Şova s-a prezentat la DNA, vineri, la scurt timp de la plecarea lui Victor Ponta de la sediul Direcţiei Anticorupţie.

Update: Dan Şova a fost pus pus sub control judiciar. Răspunzând întrebărilor ziariştilor, Şova a admis, la ieşirea din sediul instituţiei, că cercetările au fost într-adevăr extinse.

Dan Şova a fost chemat la DNA pentru a-i aduce la cunoştinţă extinderea acuzaţiilor, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

În aceeași cauză, față de Dan Şova se efectuează și acte de urmărire penală pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu. În legătură cu aceste fapte, procurorii au solicitat Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Şova, însă cererea a fost respinsă de plenul Senatului, comunicarea oficială fiind primită de procurorii DNA la data de 4 iunie 2015.

În ordonanța de dispunere a controlului judiciar se arată că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Comunicatul DNA

„În completarea comunicatului nr. 1026/VIII/3 din 5 iunie 2015 și nr. 494/VIII/3 din 13 martie 2015, privind presupuse acte asimilate corupției săvârșite la companiile energetice Turceni și Rovinari în legătură cu încheierea unor contracte de asistență juridică, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 5 iunie 2015, față de inculpatul ȘOVA DAN-COMAN, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”, în prezent senator, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

– fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni)
– evaziune fiscală în formă continuată
– spălare de bani

În aceeași cauză, față de Șova Dan-Coman se efectuează și acte de urmărire penală pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, împrejurare mediatizată anterior (comunicat nr. 494/VIII/3 din 13 martie 2015). În legătură cu aceste fapte, procurorii au solicitat Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului ȘOVA DAN-COMAN, însă cererea a fost respinsă de plenul Senatului, comunicarea oficială fiind primită de procurorii DNA la data de 4 iunie 2015.

În ordonanța de dispunere a controlului judiciar se arată că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 30.08.2007, între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea.
Șova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați.

În perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, Ponta Victor-Viorel a falsificat 17 facturi fiscale menționând în cuprinsul lor împrejurări necorespunzătoare adevărului în sensul că a prestat activități juridice în temeiul convenției de conlucrare încheiată cu SCA „Șova și Asociații”.
Fiecare factură fiscală a fost folosită, după întocmire, prin înregistrarea atât în contabilitatea cabinetului de avocat cât și în contabilitatea societăți de avocatură.
Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, societatea de avocați SCA „Șova și Asociații” a efectuat plata contravalorii celor 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei, emise de Ponta Victor-Viorel.

Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfășurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a înțeles cu Șova Dan-Coman să întocmească în cadrul societății de avocați, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția.
Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 – decembrie 2008.
În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitățile respective, nici măcar în parte.

În perioada 11 noiembrie 2008 – iunie 2009, societatea de avocați a transmis lui Ponta Victor-Viorel dreptul de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați.
Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA „Șova și Asociații”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel. În tot acest timp, societatea de avocați a beneficiat de deducerea TVA, a impozitului pe profit și de alte deduceri.

În perioada octombrie 2007 – iunie 2009, societatea de avocați a transmis unei persoane, afin de gradul II cu Ponta Victor-Viorel, dreptul de utilizare cu titlu gratuit, exclusiv în scop personal (fără vreo legătură cu activitatea societății de avocați) a autoturismului marca Audi Allroad. Bunul fusese achiziționat în vederea desfășurării activității societății de avocați. Societatea de avocați a plătit avansul, ratele de leasing și toate cheltuielile aferente contractului până la sfârșitul anului 2009.
În tot acest timp, societatea de avocați a beneficiat de deducerea TVA, a impozitului pe profit și de alte deduceri. În luna iunie 2009 autoturismul a fost declarat furat.

La data de 1 ianuarie 2010, societatea de avocați continuatoare a SCA „Șova și Asociații” a semnat un contract denumit „cooperation agreement” cu valabilitate de 4 ani, având ca obiect consultanță juridică în materia dreptului european și finanțării de fonduri comunitare, cu o persoană apropiată lui Șova Dan-Coman.
În temeiul pretinsei cooperări, respectiva persoană a primit lunar suma de 3.000 euro. În realitate între cele două părți nu a existat nici un fel de cooperare, contractul fiind încheiat pentru a procura un folos necuvenit persoanei respective, precum și pentru diminuarea obligațiile fiscale ale societății de avocați.

Astfel, prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale a fost creat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 147.724,22 lei.
Sumele de bani provenite din faptele menționate au fost dobândite de Șova Dan-Coman în perioada aprilie 2007 – decembrie 2008 și au fost la dispoziția acestuia în conturile deschise de societatea de avocați, iar o parte din aceste sume a fost folosită în același interval de timp, în interes personal.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Șova Dan-Coman trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea

Inculpatului Șova Dan-Coman i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”.

La intrarea în sediul DNA, Șova a declarat cu privire la faptul că premierul a comis infracţiunea de conflict de interes atunci când l-a numit în funcţiile de ministru pentru relaţia cu Parlamentul, ministru pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine şi ministru al Transporturilor, că exclude ca Ponta să fie vinovat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.