Decizia lui Dragnea după incidentul cu ”tulburatul” Teodorovici

Liviu Dragnea, a afirmat, vineri, la Sucevița, că reprezentanții PSD în comisiile parlamentare care au puncte de vedere diferite față de pozițiile asumate oficial de Guvern vor trebuie să discute cu Executivul sau cu partidul, Dragnea adăugând că ”nu suntem dispuși să acceptăm proiecte personale”, transmite MEDIAFAX.

”Despre activitatea în comisii s-a stabilit că, până la urmă, membrii PSD care sunt în comisii, dacă au un alt punct de vedere în ceea ce privește o acțiune guvernamentală, trebuie să se discute în mod civilizat și în grupuri, și cu membrii guvernului și la partid, pentru că discutăm despre punerea în aplicare a unui program de guvernare votat de noi”, a spus președintele PSD.

El a avertizat că partidul nu va accepta ”proiecte personale” prin care sunt împiedicate proiecte ale Guvernului. ”Nu suntem dispuși niciunul să mai acceptăm proiecte personale, proiecte de imagine, schimbând sau dorind să schimbe niște decizii guvernamentale”.

Avertismentul lui Dragnea survine după ce Comisia de buget-finanțe din Senat, întrunită marți, a avizat negativ ordonanța prin care au fost majorate accizele la carburanți, decizia fiind luată inclusiv cu votul senatorilor PSD din comisie, situație care a provocat nervozitatea liderului PSD față de poziția președintelui comisiei, Eugen Teodorovici.

„Eu cred că la domnul Teodorovici este o altă problemă. Dumnealui a venit astă primăvară şi mi-a zis că ar vrea să fie preşedintele comisiei economice. Am rugat colegii din Senat să îl susţină ca preşedinte, probabil din cauza acestei funcţii are aceste atitudini. Adică e o funcţie care poate să-l tulbure foarte mult, la asta mă refeream”, a declara, miercuri, Liviu Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.