Două scenarii sumbre pentru Putin și Federația Rusă

Până în anul 2030, Republica Moldova, Ucraina, Belarus şi Georgia se vor alătura Uniunii Europene, în timp ce Rusia se va transforma în „satelitul respectat” al Chinei şi principalul său furnizor de energie, este de părere economistul rus Vladislav Inozemţev.

Scenariul acestuia vine ca un răspuns la cel al bancherul ucrainean Andrei Movchan, care susţine că politica „feudal-naţionalistă” a preşedintelui rus Vladimir Putin va mai dăinui până în anul 2018, iar economia rusă va stagna, în timp ce nivelul de trai va scădea treptat pâna la nivelul din anul 2003, în următorii patru ani, scrie Bloomberg View, citat de Eco.md.

În plus, Rusia se adânceşte într-o izolare internaţională şi mai adâncă, iar Vladimir Putin se va da la o parte pentru un succesor din cercul său de apropiaţi, păstrând totodată titlul de „lider naţional”, iar perspectivele economice ale tarii nu sunt deloc îmbucurătoare, mai scrie Movchan.

Acesta susţine că, până în anul 2024, „serele de legume de la marginea parcurilor Moscovei devin la fel de răspândite cum erau la începutul anilor ’90”, iar rata infracţionalităţii revine la nivelul de la mijlocul aceloraşi ani, în timp ce Rusia va incorpora estul Ucrainei.

Bancherul merge şi mai departe cu predicţiile, susţinând că, până în anul 2050, rămăşiţele Rusiei europene sunt integrate în Uniunea Europeană, după ce, anterior, ţara se dezmembrează iar republicile etnice din Caucaz şi din celelalte părţi se desprind. Partea europeană creează, împreună cu Ucraina şi cu Belarus, un nou centru de creştere rapidă, iar părţi din Siberia şi din Orientul Îndepărtat devin dominioane ale Chinei.

Vladislav Inozemţev răspunde provocării lansate de Movchan şi lansează propriul scenariu privind Rusia şi Europa de Est, acuzându-l pe bancherul ucrainean de confundarea dorinţelor cu realitatea.

În viziunea lui Inozemţev privind viitorul, un consens pro-Putin se întăreşte în Rusia, astfel că preşedintele este reales triumfător în anul 2018. Preţul petrolului creşte din nou, iar cei care nu vor accepta „consensul Putin” vor emigra la o rată de 700-800 de mii de persoane pe an în perioada 2020-2024.

Occidentul va ocoli Rusia şi va investi masiv în statele aflate la periferia ţării, transformând fostele republici sovietice din Europa şi din Caucaz într-o zonă de creştere dinamică.

Până în anul 2030, Ucraina, Belarus, Georgia şi R. Moldova se vor alătura Uniunii Europene, iar Rusia se va transforma în „satelitul respectat” si principalul furnizor de energie al Chinei, după ce va fi pierdută piaţa energetică europeană, în favoarea energiei regenerabile.

Tot în scenariul economistului rus, Putin deţine conducerea Rusiei până la moartea sa, la jumătatea anilor 2030, când China o va transforma într-o „putere pacifistă moderat dezvoltată”.

Comentatorii precum Movchan sau Inozemţev ştiu foarte bine că este imposibil de făcut predicţii exacte chiar şi pentru anul viitor sau pentru următorii doi ani: direcţia strategică a Rusiei depinde prea mult de voinţa unui singur om, mai scrie Bloomberg View.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.