Dragnea nu scapă de condamnare

Instanța a respins ca nefondată contestația la executare în dosarul ”Referendumul”.

Instanţa supremă a dat luni o decizie definitivă în cazul contestaţiei la executare depusă de liderul PSD Liviu Dragnea împotriva condamnării la doi ani închisoare cu suspendare din dosarul „Referendumul”.

În dosarul „Referendumul”, Dragnea a fost condamnat definitiv, pe 22 aprilie 2016, la doi ani de închisoare cu suspendare.

Liderul PSD a cerut anularea condamnării, reclamând că nu s-au respectat procedurile legale la redactarea motivării deciziei definitive din dosarul „Referendumul”, în condițiile în care două judecătoare din completul care a judecat cauza s-au pensionat înainte de a fi concepută motivarea, deci nu au participat la redactarea motivării. Una dintre acestea este fosta preşedintă a instanței supreme Livia Stanciu.

În luna februarie, Dragnea a depus contestația la Tribunalul București, însă această instanță și-a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dacă ar fi scăpat de condamnare, Dragnea nu ar mai fi avut nicio piedica pentru funcția de premier.

Potrivit rechizitoriului din dosarul „Referendumul”, Liviu Dragnea, la data faptelor secretar general al PSD, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu, „a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

Potrivit DNA, Liviu Dragnea a pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

Potrivit procurorilor, liderul PSD ar fi folosit mai multe metode pentru fraudarea votului pentru obţinerea unei prezente de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia.

Pe 6 septembrie 2012, DNA a anunţat că a început urmărirea penală, iar pe 7 octombrie 2013 a fost trimis în judecată, alături de alte 74 de persoane.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea de deputat deţinută în prezent de Liviu Dragnea, au precizat procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Citește și Dragnea despre dosarul Referendumul: Este cadoul lui Băsescu; o să port şi crucea asta

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.