“Numai poetul,/ Ca păsări ce zboară/ Deasupra valurilor,/ Trece peste nemărginirea timpului:/ În ramurile gândului,/ În sfintele lunci,/ Unde păsări ca el/ Se întrec în cântări”.
Versuri scrise într-un poem pe care l-am putea numi testamentar, Numai poetul… al lui Mihai Eminescu
Se împlinesc astăzi 127 de ani de la trecerea într-o altă lume a celui ce a fost numit, până la saturaţie uneori, „Luceafărul poeziei româneşti”.
Despre el, Zoe Dumitrescu-Buşulenga scria în volumul Valori şi echivalenţe umanistice: „Cu Eminescu apare în literatura europeană ultimul mare poet romantic, păstrând în existenţa şi opera sa conturul caracteristic al dramei artiştilor romantici. Năzuind necontenit spre un plan de viaţă superior etic şi artistic, căutând cu patos adevărul şi refuzând consecvent compromisul, Eminescu s-a aflat în permanent conflict cu lumea vremii sale din pricina noncomformismului, a sinceritătii în faptele de viaţă, şi a înălţimii de gândire, dublată de o sete de cunoaştere absolută”.
Mihai Eminescu s-a stins la vârsta de 39 de ani. Poate numai de atât a fost nevoie pentru a crea o operă prin care originea lumii, infinitul, eternitatea îşi găsesc expresia în poezia românească.
Tudor Vianu credea că “Ideea eternităţii stăpâneşte mintea sa într-asemenea măsură, încât una din atitudinile cele mai obişnuite ale poeziei sale este considerarea lucrurilor în perspectiva eternităţii. Este, în toată poezia lui Eminescu, o considerare a lucrurilor foarte de sus şi foarte de departe, dintr-un punct de vedere care ruşinează orice îngustime a minţii, orice egoism limitat. Marea superioritate intelectuală a poetului este una din formele cele mai izbitoare ale manifestării lui şi aceea care explică prestigiul atât de covârşitor al operei sale”.
În pofida tuturor încercărilor de a răpi soclul acestui statuar reprezentant al literaturii româneşti din secolul al XIX-lea, comemorarea lui prilejuieşte şi astăzi o reîntoarcere la spiritualitatea lui, paradigmă, în sensul platonician al termenului, a existenţei.
Se petrec în aceste zile, atât în multe oraşe din ţară, cât şi în străinătate, evenimente care îl readuc în mintea noastră, îi redescoperă creaţia drept un moment al literaturii, cu întreaga ei actualitate. S-au adunat ieri, la mormântul lui de la cimitirul Bellu, scriitori şi iubitori ai poeziei dornici să-l omagieze. La Memorialul de la Ipoteşti, între 13 şi 15 iunie se desfăşoară Zilele Eminescu, la Iaşi, scriitorii se vor întâlni “Sub aripa lui Eminescu”, la Viena a avut loc, în biserica Sf. Salvator din Altes Rathaus, un concert dedicat acestei comemorări, susţinut de Corul Bisericii Ortodoxe Române din Viena alături de soprana Eliza Băleanu, basistul Liviu Burz, pianista Celine Hant şi acordeonistul Ruben Doran. Şi enumerarea ar putea continua. Ele se adaugă reverenţelor din fiecare an, ce se desfăşurau încă de la începutul secolului, când, în 1914, la 25 de ani de la moartea poetului, a fost realizat filmul documentar Eminescu, Veronica, Creangă, de către prozatorul, traducătorul şi istoricul literar Octav Minar.
“L-am idolatrizat întotdeauna pe Eminescu şi dacă n-am comentat niciodată opera lui este pentru că viziunea lui despre lume îmi este foarte apropiată. Tot ce este negativ în el, tot ce este spaimă în lume, eu în el le regăsesc. Nimic nu te paralizează în aşa măsura ca afinitatea întemeiată pe admiraţie”, mărturisea o altă personalitate a culturii româneşti, Emil Cioran.
Dar poate unele dintre cele mai frumoase şi mai actuale cuvinte despre Eminescu, chiar dacă au trecut mulţi ani de la apariţia lor, le-a spus Geo Bogza: “El e cel care a spus că teiul e sfânt. El e cel al cărui nume nu se cade să fie luat în deșert. (…) El e cel care oricâte desnădejdi ne-ar încerca ne dă temeiuri ca totuși să nu desnădăjduim”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.