Explicaţia CCR privind obligativitatea prezentării la Comisiile de anchetă

Curtea Constituțională a decis, miercuri, că modificările legislative care obligă persoanele solicitate să se prezinte la comisiile parlamentare de anchetă nu încalcă principiul separației și echilibrul puterilor în stat.

„În ce privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă, referitoare la încălcarea art.1 alin.(4) din Constituție, Curtea a constatat (…) că procedurile reglementate prin dispozițiile legii supuse controlului de constituționalitate nu imprimă activității comisiei de anchetă un autentic caracter jurisdicțional, deoarece această comisie nu pronunță hotărâri sau sentințe (…) și nu interferează cu nicio entitate publică având competențe de înfăptuire a justiției. Prin urmare, nu poate fi reținută critica privind nerespectarea principiului separației și echilibrului puterilor sau a cooperării loiale între autoritățile publice”, arată CCR într-un comunicat referitor la respingerea obiecției de neconstituționalitate cu privire la Legea privind completarea dispozițiilor art.9 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Plenul CCR a respins, cu majoritate de voturi, obiecția de neconstituționalitate, constatând că prevederile legii sunt constituționale în raport de criticile formulate.

„În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate, referitoare la încălcarea art.1 alin.(5) din Constituție, în componenta sa referitoare la calitatea legii, (…) Curtea a constatat că acestea nu sunt întemeiate. În acest sens, Curtea a reținut, în principal, faptul că soluțiile legislative cuprinse în dispozițiile de lege examinate, de completare a art.9 din Legea nr.96/2006, nu afectează concepția generală ori caracterul unitar al actului normativ de bază, integrându-se armonios și în continuarea contextului normativ reglementat la alin.(2) al art.9”, se mai menționează în comunicat.

CCR a constatat, totodată, că propunerea legislativă a fost elaborată cu luarea în considerare a jurisprudenței în materie, reglementând prin lege și nu prin regulament parlamentar posibilitatea invitării de către comisia de anchetă „a oricărei alte persoane (străine raportului constituțional dintre Parlament și Guvern) care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată”.

CCR a respins, miercuri, obiecția de neconstituționalitate a Legii privind completarea articolului 9 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, sesizare făcută de opoziție.

Decizia CCR vine în contextul în care unele dintre persoanele invitate la Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale, printre care șefa DNA Laura Codruța Kovesi, au refuzat să vină până acum.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.