Fiecare scară de bloc îşi va putea face partid

Deputaţii au votat ca piraţii. Cea mai permisibilă lege a partidelor politice din Europa. Ai 3 candidaţi în 3 judeţe, eşti partid activ. Cine sunt autorii legii.

Deputaţii au votat ca piraţii

Plenul Camerei Deputaţilor (Cameră decizională) a adoptat cu 290 de voturi „pentru”, 5 „contra” şi 20 de abţineri proiectul de lege privind modificarea Legii 14/2003 (Legea partidelor politice). Dacă legea adoptată va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, atunci pe scena politică se va înregistra o inflaţie de partide. Pentru că modificarea cea mai însemnată a proiectului de lege o reprezintă numărul de persoane care pot înfiinţa un partid politic: 3. Conform viitoarei legi, partidele pot fi organizare şi (doar) în plan local. Deputaţii au votat acest proiect beneficiind şi de o decizie a CCR (75/2015) care a dat dreptate unui număr de 4 cetăţeni din Cluj, grupaţi în ceea ce ei numeau Partidul Piraţilor, aceştia contestând numărul de 25.000 de membri necesari înfiinţării unui partid politic. Dar decizia CCR nu impunea numărul de 3 membri, se putea găsi o alternativă, dar nu s-a vrut.

Şi condiţiile de activitate au fost diluate

Pe vechea lege, inactivitatea unui partid politic (cauză de dizolvare pe cale judecătorească a unui partid) era astfel definită: nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale parlamentare succesive, în cel puţin 18 circumscripţii electorale. În noua lege, şi acest „barem” a fost diluat: „nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale parlamentare succesive, cu excepţia celei prezidenţiale, în minimum 75 de circumscripţii electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă completă de candidaţi în cel puţin o circumscripţie electorală sau candidaţi în cel puţin 3 circumscripţii electorale, în cazul alegerilor parlamentare”. După cum se poate vedea, acum un partid de apartament (astfel de expresii devin realitate acum) va fi considerat activ dacă la locale va avea candidaţi în cel mult 3 judeţe (75 de circumscripţii = 75 de primării), nu în 18 ca acum. Iar la parlamentare, legea este şi mai permisibilă, ori o listă completă într-un judeţ, ori candidaţi în 3 judeţe. Cu alte cuvinte, cu 3 candidaţi, fiecare într-un judeţ, un mini-partid este considerat ca fiind activ. S-a abrogat şi articolul 48 de la vechea lege, care prevedea: Numărul minim necesar îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 1 şi 2 este de cel puţin 50.000 de voturi la nivel naţional, pentru candidaturile depuse în oricare dintre următoarele scrutinuri: consilii judeţene, consilii locale, Camera Deputaţilor, Senat.

Cine sunt autorii legii

Cei care au promovat iniţiativa legislativă prin care chiar şi o scară de bloc îşi poate face partid politic sunt:

  • Adam Luminiţa-Pachel, Nicolicea Eugen, Podaşcă Gabriela-Maria, Vlase Petru Gabriel, Zgonea Valeriu Ştefan – deputaţi PSD
  • Dobre Victor Paul, Oltean Ioan, Voicu Mihai Alexandru – deputaţi PNL
  • Márton Árpád-Francisc- deputat UDMR
  • Pambuccian Varujan – deputat minorităţi
  • Federovici Doina Elena – senator PSD
  • Haşotti Puiu – senator PNL
  • Nistor Vasile – senator PC
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.