Hans Klemm i-a răspuns italianului mort în Egipt, crezînd că este Cezar Matei

Plasa pe care a luat-o Hans Klemm, ambasadorul SUA în Bucureşti, va intra în Cartea recordurilor. Pe site-ul Ambasadei SUA, acesta i-a răspuns unui oarecare Cezar Matei, care avea ca poză de profil fotografia lui Giulio Regeni, italianul ucis la sfîrşitul lunii ianuarie în Egipt, după ce a fost torturat şi ars cu ţigara!

Cazul lui Giulio Regeni a făcut înconjurul planetei. El era cercetător în cadrul Universităţii Cambridge şi pregătea un doctorat în Egipt. Regeni a fost dat dispărut în 25 ianuarie, fiind găsit pe 3 februarie într-o fosă de la marginea oraşului Cairo.

Să vedem mai întîi conversaţia ambasadorului cu falsul „Cezar Matei”, aşa cum a apărut iniţial pe site-ul Ambasadei SUA:

Acest „Cezar Matei” are şi poza de profil şi este greu de imaginat că nici ambasadorul Klemm, nici consilierii săi nu au observat că această fotografie este de fapt a lui Giulio Regeni, deşi poza lui a apărut în toate ziarele lumii! Iată, de pildă, 2 exemple din prestigioase publicaţii cunoscute şi în Ambasada SUA:

Se vede cu ochiul liber că fotografia pe care în mod cinic şi total grotesc a postat-o falsul „Cezar Matei” pe site-ul Ambasadei SUA este,în realitate, fotografia lui Giulio Regeni, cercetătorul italian ucis în chip bestial în Egipt! Cine urmăreşte ştirile pe posturile marilor staţii TV din lume, a putut să constate că poza lui Giulio Regeni a stat zile întregi pe ecrane, căci statul italian s-a implicat într-un mod ferm ca trupul cercetătorului să fie repatriat urgent, iar autorităţile egiptene să finalizeze rapid ancheta şi să-i descopere pe vinovaţii acestei crime oribile!

În postarea sa, acest fals „Cezar Matei” îl ruga pe Hans Klemm să exprime poziţia SUA în cazul evacuării Antenelor: „Ştiu că am ajuns cam tîrziu dar, vă implor, o poziţie în scandalul ANAF-Intact? Deja ANAF a demontat cu documente toate manipulările A3. Ce părere aveţi, este sănătos pentru românia (sic!, n.n.) în contextul geo-politic actual (sic!, n.n.)? Cu respect (sic!, n.n.)!”

În mod cu totul inexplicabil, Hans Klemm, Ambasadorul SUA, îi răspunde lui „Cezar Matei”, fără să vadă că fotografia postată era a italianului Giulio Regeni! Răspunsul său a fost preluat imediat de toate televiziunile şi ziarele din România, fără ca vreun gazetar să observe, pînă la emisiunea „Sinteza zilei”, a cui poză era cea care însoţea întrebarea pentru Ambasador! Iată răspunsul lui Hans Klemm: „Sunt de acord cu prim-ministrul Cioloş, că acţiunea ANAF nu a influenţat dreptul Antenei de a emite. ANAF doar a acţionat pentru a pune în aplicare o hotărîre judecătorească definitivă emisă de mult timp de recuperare a unor bunuri obţinute prin acte de corupţie şi furate de la poporul român.

Cîteva ore mai tîrziu, cînd încă nu-şi dăduse nimeni seama ce păcăleală îi trăsese acest „Cezar Matei” lui Hans Klemm, Ambasada SUA şi-a asumat acest răspuns! Sîntem extrem de curioşi să aflăm care este ACUM răspunsul Ambasadei americane, cînd a aflat a cui este fotografia personajului căruia a crezut că-i răspunde!

Din punctul nostru de vedere, ambasadorul Klemm habar nu are ce a postat vreun consilier din ambasadă, altfel este greu de crezut că răspunsul său ar fi fost redactat în termeni atît de eronaţi şi populişti pentru că:

– nu există nici o hotărîre judecătorească de evacuare a Antenelor, procesul urmînd să înceapă peste ceva timp

– sediul Antenelor nu face parte din obiectivul de recuperare a prejudiciului, ci din acela al pedepsei (cum ar fi despăgubirile materiale sau amenzile penale)

– Antena 1 funcţiona în acel sediu cu mult timp înainte de privatizarea ICA.

Şi, nu în ultimul rînd, nu cred că formula „bunuri obţinute prin acte de corupţie şi furate de la poporul român” face parte din vocabularul lui Hans Klemm, cu atît mai puţin din cel al unui ambasador american, ea fiind, mai degrabă, specifică unui demagog populist comunist!

În mod ciudat, după ce a văzut că acest răspuns atribuit lui Hans Klemm a fost preluat de toată presa din România, nimeni nu a mai verificat site-ul ambasadei! Dacă ar fi făcut acest lucru, ar fi avut o surpriză uriaşă! În locul fotografiei lui Giulio Regeni, pusă lîngă numele „Cezar Matei”, a apărut un baner înfiorător, pe care scrie „I LOVE SRI”! Iată cum arată acum postarea de pe site-ul Ambasadei SUA:

După cum vedeţi, cînd s-a aflat a cui este poza, cei de la Ambasada SUA au încercat să dreagă busuiocul, ştergînd răspunsul lui Hans Klemm! A uitat însă să scoată şi „miştocăreala” lui „Cezar Matei” din banerul „I LOVE SRI”, care a rămas şi acum pe site! Noi am dat click pe numele „Cezar Matei” şi iată ce am descoperit:

După această gafă monumentală, bineînţeles că nimeni nu va îndrăzni să-i ceară explicaţii ambasadorului american Hans Klemm. Dar măcar un comunicat care să anunţe că funcţionarul care a conversat cu „fantoma lui Giulio Regeni”, crezînd că vorbeşte cu „Cezar Matei”, a fost dat afară, am putea să primim? Nu de alta, dar nu cred să fie în interesul SUA ca fotografia lui Giulio Regeni, cercetătorul italian ucis în chip bestial în Egipt, care a născut o emoţie uriaşă în întreaga lume, să fie folosită în acest fel incalificabil în numele lui Hans Klemm!


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.