Horia Georgescu a demisionat de la șefia Agenției Naționale de Integritate

Horia Georgescu a demisionat de la șefia Agenției de Integritate. Anunţul a fost făcut de avocatul acestuia, Cristian Ene, care a spus că cererea va fi înregistrată, marți, la Cabinetul președintelui Senatului.

„Horia Georgescu ne-a înmânat demisia domniei sale din calitatea de președinte al Agenției Naționale de Integritate, urmând ca în cursul zile de astăzi să continui procedura de înregistrare la Cabinetul președintelui Senatului României. A fost o inițiativă proprie. Ne-a și motivat-o: nu dorește în niciun fel să aducă vreo pată asupra imaginii ANI. Chiar dacă se consideră nevinovat față de acuzațiile aduse, vrea să evite orice umbră asupra imaginii Agenției Naționale de Integritate”, a declarat marți dimineață Cristian Ene.

În urma unor audieri care au durat aproape şase ore, Georgescu a fost reţinut, luni,pentru 24 de ore.

Potrivit DNA, şeful ANI este acuzat de trei infracțiuni de abuz în serviciu, „cu consecințe deosebit de grave”, săvârşite în perioada în care făcea parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Prejudiciul în acest dosar se ridică la 75 de milioane de euro.

Potrivit DNA, în ianuarie 2015, Guvernul României — Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în perioada 2008 — 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/ 2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

Marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să se judece propunerea de arestare formulată de DNA.

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție dezbat marți, de la 11,30, cererea DNA de arestare preventivă a șefului Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, acuzat de DNA de abuz în serviciu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.