Invitaţie la lectură: religie, politică, dragoste…

”Cartea interzisă”

”Papa şi Magul stăteau adesea de vorbă între patru ochi şi iată ce făceau, citi Leo cu uimire: mai întâi, închideau ermetic încăperea, o stropeau cu oţet de trandafiri şi alte substanţe aromate şi ardeau frunze de dafin, de mirt, rozmarin şi chiparos. Atârnau de pereţi draperii de mătase albă pe care le împodobeau cu ramuri. Apoi aprindeau două lumânări şi cinci torţe care reprezentau cele şapte planete. Se auzea muzică celestă, jupiteriană sau venusiană, menită să anihilize efectele pernicioase ale aerului infectat de eclipsă. În acelaşi scop foloseau pietre, plante, culori şi arome de pe planetele bune, Jupiter şi Venus. Se beau licori distilate astrologic”.

Dispute de ordin politic, conflicte religioase, ocultism, ritualuri magice şi sexuale, motivaţiile şi consecinţele lor, aşa cum n-au apărut până acum într-o lucrare de ficţiune! Cartea interzisă înfăţişează povestea descifrării unor secrete din perioada Renaşterii italiene, secrete care au fost inserate într-o carte ingenios cifrată, cu atât mai periculoasă şi puternică în momentul în care ajunge în mâinile cui nu trebuie. Sub aspect esoteric, acest thriller reprezintă mult mai mult decât atât: este vorba despre conţinutul spiritual şi profund al textului, conţinut care, de obicei, lipseşte acestui gen. Acest fapt este datorat celor doi autori specialişti în istoria Bisericii Catolice Mina di Sospiro şi în esoterism Joscelyn Godwin.

Cartea are în prim-plan povestea destrămării unei familii aristocratice din Italia, familia Riviera, deţinătoarea misteriosului exemplar, unul dintre membrii ei fiind ucis, iar altul răpit, dar se concentrează şi asupra problemei destrămării Europei.

În acelaşi timp naraţiunea se concentrează şi pe supravieţuirea civilizaţiilor occidentale, căci un nou val al terorismului loveşte, iar Biserica Catolică şi Uniunea Europeană par neputincioase.

Thrillerul, apărut recent la Editura RAO, porneşte de la existenţa reală a unei cărţi în anul 1603, scrisă de Cesare della Riviera, Il Mondo magico de gli heroi, un tratat despre obţinerea prin alchimie a Copacului Vieţii, cel cu ajutorul căruia un om poate fi transformat într-un zeu. Cartea se ocupă cu o limpezime neobişnuită de adevărata magie naturală şi arată cum poate fi obţinută piatra filosofală, descriind, pas cu pas, binefacerile uimitoare şi inefabile pe care eroul desăvârşit le poate obţine prin intermediul ei.

Scriitorul Guido Mina Di Sospiro s-a născut în Argentina, dar a fost crescut în Italia şi în prezent locuieşte în Statele Unite. Este descendentul unei străvechi familii aristocratice italiene.

Joscelyn Godwin este muzicolog şi traducător, profesor universitar, dar în acelaşi timp autorul a peste 15 cărţi despre muzicăm şi esoterism.

”Misterul Cinei de pe urmă. Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei”

Editura Humanitas vă invită la Libraria Humanitas Cişmigiu joi, 21 aprilie, ora 19.00, la lansarea cărţii Misterul Cinei de pe urmă. Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei de Brant Pitre, recent apărută în colecţia Religie.

La eveniment vor vorbi: Monica Broşteanu, traducătoarea volumului, Părintele Tarciziu Şerban, Madeea Axinciuc şi Teodor Baconschi.

În ultimii ani, creştinii de pretutindeni redescoperă originile iudaice ale credinţei lor. Iar între riturile creştine, Paştele, sărbătoarea Învierii Domnului, are cele mai puternice legături cu religia vechilor evrei. Brant Pitre şi-a propus să elucideze această legătură răspunzând unor întrebări esenţiale: Cum arăta sărbătoarea Paştelui în vremea lui Isus? Ce aşteptau evreii de la Mesia? Ce a urmărit Isus prin instituirea Euharistiei? Și, mai presus de toate, ce a vrut să spună Isus prin cuvintele: „Acesta este trupul meu… Acesta este sângele meu“ şi prin misterul frângerii pâinii? Subtil cunoscător al Bibliei şi al interpretărilor tradiţionale, evreieşti şi creştine, ale Sfintelor Scripturi, autorul aruncă o nouă lumină asupra Cinei de pe urmă, analizând vorbele şi gesturile lui Cristos în cadrul iudaismului din secolul I şi subliniind adevărata revoluţionare a credinţei pe care a inaugurat-o.

”Iuda”

„Amos Oz este o rudă apropiată a lui Gogol, Puşkin, Tolstoi şi Dostoievski. Noul lui roman, Iuda, o dovedeşte. Protagoniştii gândesc mult şi profund despre timp şi despre cursul istoriei. În Iuda, el a creat o capodoperă – un roman al înţelepciunii, al melancoliei şi umorului, construind personaje bine conturate, credibile, care îi devin dragi cititorului pe parcursul lecturii. Este o carte în interiorul căreia ţi-ar plăcea să trăieşti. Orice om interesat de trădători şi trădare ar trebui să citească această carte. Orice om interesat de Israel. Orice om interesat de celelalte fiinţe umane”, scrie Die Literarische Welt.

”Uneori îl cuprindea dorinţa puternică de-a o căuta pe Yardena, de-a o smulge pentru o oră sau două din braţele soţului ei, responsabil cu rezervele de apă de ploaie, Nesher Sharshevski, şi de a-i povesti entuziast despre noua lui viaţă de ascet, atât de diferită de vechea lui viaţă, ca şi cum s-ar fi născut a doua oară: simţea nevoia să-i demonstreze Yardenei că reuşise să-şi corecteze toate defectele, entuziasmul nefondat, vorbăria, tendinţa lipsită de bărbăţie de a lăcrima şi nerăbdarea permanentă, că şi el devenise un om liniştit şi matur, cu nimic mai prejos decât soţul pe care şi-l găsise.

Sau mai bine să nu-i povestească nimic, ci s-o ia de mână şi s-o aducă aici, să-i arate curtea iernatică pavată cu pietre lucioase şi casa asta întunecoasă şi închisă, împrejmuită de chiparoşi, un smochin şi viţă-de-vie, să-i arate mica mansardă în care duce acum o viaţă retrasă şi meditativă, în umbra portretelor bărboase ale conducătorilor Revoluţiei Populare din Cuba, biblioteca domnului Wald, în care stăteau de vorbă câteva ore pe zi, iar el învăţa încet-încet să fie un om răbdător şi atent.

Ar fi bine să i-l prezinte Yardenei şi pe infirmul pedagog, înalt, contorsionat, cu coama căruntă einsteiniană şi mustaţa deasă, ca de zăpadă, dar şi pe femeia aceea frumoasă şi distantă, ai cărei ochi pătrunzători te iau în râs în timp ce vocea ei caldă urcă şi alunecă lin, din adâncul pieptului, voce care contrazice ironia cuvintelor ei.

Cum ar putea Yardena să nu ne iubească?”

Sunteţi aşteptaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu azi, 19 aprilie, ora 19.00, la lansarea celui mai nou roman al lui Amos Oz, Iuda, o realizare literară care repune în discuţie, din perspectivă etică, politică şi istorică, figura trădătorului şi conceptul de trădare. La eveniment vor participa scriitoarele Ioana Pârvulescu, Tania Radu şi Madeea Axinciuc, cercetător şi director fondator al Programului de Studii Iudaice din cadrul Universităţii din Bucureşti. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, directorul editurii Humanitas Fiction.

Iată o poveste petrecută în ultimele zile de iarnă ale anului 1959 şi în primele zile ale anului 1960. E o poveste încărcată de erori, pasiuni şi dezămăgiri, ce ridică însă şi o problemă religioasă rămasă nerezolvată.

Roman al devenirii şi o sofisticată poveste de iubire, Iuda îmbină un subiect pasionant cu reflecţii îndrăzneţe asupra evenimentelor istorice care au determinat, pe de o parte, relaţiile dintre evrei şi creştini şi, pe de altă parte, cele dintre Israel şi lumea arabă.

”Întreaga lume a tânărului Shmuel Asch se destrăma sub ochii lui, de la o zi la alta – este părăsit pe neaşteptate de Yardena, iubita sa, care hotărăşte să se mărite cu fostul ei prieten, Cercul de Renaştere Socialistă în care activa de mai multă vreme se desfiinţează, dispărând odată cu încrederea lui în fundamentele socialismului rus, disertaţia pe care o scrie, Isus prin ochii evreilor, a ajuns într-un punct mort, iar părinţii îl anunţă printr-o scrisoare că nu-l mai pot susţine financiar în continuarea studiilor. Nevoit să ia o decizie în privinţa viitorului sau, Shmuel rupe toate legăturile cu prietenii şi familia, renunţă la apartamentul închiriat în cartierul Tel Arza şi îşi abandonează studiile. În momentul în care răspunde unui anunţ de angajare descoperit la cantina universităţii, existenţa lui capătă o nouă dimensiune prin mutarea într-o clădire aproape fantastică, alături de Ghershom şi Atalia, doi oameni enigmatici şi fascinanţi, greu încercaţi de viaţă. Ceea ce nu ştie Shmuel este că traiul între zidurile groase ale casei de la marginea oraşului vechi, alături de doi oameni aparţinând parcă altor vremuri, nu face decât să-l reconecteze la viaţă, pregătindu-l pentru ceea ce-l aşteaptă cu adevărat.”

”Geografia intimă a femeii”

„Dragostea este universală şi, cu toate acestea, nu ne putem abţine, dorind să o ţinem numai pentru noi. Nu vrem să ne fie explicată. Cu siguranţă, nu dorim să fie supusă unei analize anatomice şi biologice. Ea pare, în acelaşi timp, imensă şi prea intimă, prea profundă şi prea pasageră pentru ca ştiinţa să-şi poată pune dispozitivele şi pipetele în ea. Liniştiţi-vă! Creierul vostru îndrăgostit rămâne o mlaştină sacră şi sufocantă. Avem încă nevoie de poeţii şi de compozitorii noştri – de cei buni, măcar. Știinţa nu a rezolvat problema dragostei. Știm foarte puţin despre cum ar putea fi substraturile biochimice şi neuronale ale dragostei”, scrie autoarea.

Natalie Angier reuşeşte cu uşurinţă să transforme corpul feminin într-o sursă inepuizabilă de fascinaţie. Geografia intimă a femeii pune în lumină frumuseţea şi puterea interioară a arhetipului feminin, trecând prin teoria evoluţionistă, prin biologie, neurochimie şi prin diverse ipoteze ştiinţifice. Această carte este un ghid esenţial pentru cei care vor să afle orice: de la organe la orgasme, de la hormoni la histerectomii. Cu ajutorul clarităţii, al cunoştinţelor sale în domeniu şi al unei extraordinare exuberanţe de limbaj, autoarea demontează magistral miturile şi falsele informaţii care încă înconjoară corpul feminin, cea mai misterioasă capodoperă a evoluţiei.

Geografia intimă a femeii se dovedeşte astfel a fi un tur de forţă spumos şi sigur pe sine, ce vădeşte o cunoaştere solidă a domeniului ştiinţific.

Cartea lui Natalie Angier, autoare laureată a Premiului Pulitzer, este o lectură extraordinar de incitantă. Aceasta va provoca intelectual atât femeile, cât şi partenerii acestora, care vor avea surpriza de a găsi în acest volum bine documentat aspecte încă nedescoperite ale femeii ce le stă alături.

Natalie Angier s-a născut în New York, în 1958. Este scriitoare de non-ficţiune şi jurnalistă pentru New York Times. A studiat fizica şi engleza la Barnard College. În perioada 1980-1984, Angier a scris pe teme de biologie în Discover Magazine. De asemenea, a lucrat ca jurnalist pe teme ştiinţifice pentru Time Magazine. În 1990, şi-a început activitatea în cadrul New York Times, ca jurnalist specializat în subiecte ştiinţifice. În 1991 a câştigat Premiul Pulitzer pentru reportajele sale speciale. Între 2006 şi 2012 a predat la Universitatea Cornell.

”O nouă istorie a serviciilor secrete sovietice”

„O istorie detaliată a serviciilor de spionaj ruseşti, de la revoluţie pînă la glasnost. O excelentă descriere a mecanismelor din spatele Războiului Rece”, apreciază Kirkus Reviews.

O nouă istorie a serviciilor secrete sovietice de Jonathan Haslam, în traducerea Ioanei Aneci, a apărut în această săptămână la Editura Polirom, în cadrul colecţiei Historia, coordonată de Mihai-Răzvan Ungureanu.

Jonathan Haslam face o incursiune în lumea misterioasă a spionilor, cârtiţelor şi agenţilor dubli şi aduce o perspectivă nouă asupra istoriei serviciilor secrete, de la Revoluţia din Octombrie până la sfârşitul Războiului Rece, ajungând inclusiv la Vladimir Putin şi la puterea pe care o deţine FSB în Federaţia Rusă.

Până acum, istoriile serviciilor secrete sovietice s-au axat aproape exclusiv pe KGB, fără să acorde foarte multă atenţie serviciilor speciale ale armatei.

Bazându-se pe surse mai greu accesibile, Jonathan Haslam ne oferă o istorie completă a serviciilor secrete sovietice şi arată cum acestea au fost cruciale pentru supravieţuirea URSS, în special după moartea lui Stalin, când Războiul Rece a devenit mai dur şi unii agenţi comunişti pe care se bazase regimul – Klaus Fuchs, soţii Rosenberg, Donald Maclean – au fost demascaţi.

După aceste eşecuri, Nikita Hruşciov şi succesorii săi au renunţat la recrutarea ideologică, recurgând la şantaj şi mită. Noua tactică a fost atât de eficientă, încât nu putem trage decât o singură concluzie: în final, Occidentul a câştigat în ciuda războiului spionilor, iar nu datorită acestuia.

„Haslam îşi ia în serios misiunea de a reconstitui istoria spionajului sovietic. Cartea sa umple mari lacune”, afirmă Foreign Affairs.

Din cuprins:

Pornind de la zero • Criptografia neglijată • Avantajul postbelic • Colapsul • Teatrul german • Pierderea credinţei • Decalajul informatic • Ieşirea din umbră

Jonathan Haslam este profesor de istoria relaţiilor internaţionale la School of Historical Studies din cadrul Institute for Advanced Study, Princeton. Dintre volumele publicate, menţionăm: Soviet Foreign Policy, 1930‑1933: The Impact of the Depression (1983), The Soviet Union and the Struggle for Collective Security in Europe, 1933‑1939 (1984), The Soviet Union and the Politics of Nuclear Weapons in Europe, 1969‑1987 (1990), The Soviet Union and the Threat from the East, 1933‑1941 (1992), The Nixon Administration and the Death of Allende’s Chile: A Case of Assisted Suicide (2005) şi Russia’s Cold War 1917‑1989: From the October Revolution to the Fall of the Wall (2012).

”Trădarea”

”O poveste de dragoste noir superb scrisă”, scrie The Times.

„O aventură psihologică sub soarele arzător al deşertului” , notează New Statesman.

Robin ştia că Paul nu era perfect. Dar fiindcă el i-a spus că sunt foarte norocoşi că s-au întâlnit, ea l-a crezut.

În atmosfera stranie a Marocului, Paul e aşa cum a visat Robin: pasional, talentat, competent. E convinsă că aici va rămâne în sfârşit însărcinată.

Când însă Paul dispare brusc, iar Robin se trezeşte principala suspectă în ancheta poliţiei, totul se schimbă.

Pe măsură ce începe să afle adevărul, Robin rătăceşte din atmosfera decadentă ce învăluie Casablanca în arşiţa nemiloasă a deşertului Sahara, prinsă într-un vârtej tot mai terifiant din care nu ştie dacă va reuşi să scape.

Cu talentul său de a scrie romane care te ţin cu sufletul la gură, dar te şi îndeamnă la meditaţie, Douglas Kennedy te invită într-o călătorie palpitantă în inima întunericului, adresându-ţi totodată o provocare: ce ai face dacă viaţa ta ar depinde tocmai de această călătorie?

„Kennedy are o înţelegere profundă a personajelor feminine sofisticate, dar nefericite” , consideră Daily Mirror.

Douglas Kennedy s-a născut în Manhattan în 1955, dar a călătorit enorm, locuind mai mulţi ani în Australia, apoi în Irlanda. Romanele sale au fost traduse în peste 22 de limbi, înregistrând un succes uriaş de piaţă şi bucurându-se deopotrivă de aprecierea masivă a criticii. În 2006, lui Douglas Kennedy i s-a decernat distincţia de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, iar în 2009 a primit Grand Prix du Figaro, acordat de cotidianul Le Figaro.

La Editura Trei, de acelaşi autor, au apărut: Clipa, Cinci zile, Farmecul discret al vieţii conjugale, Jocurile destinului, Nu pleca…, O relaţie specială, Tentaţia.

”Sirena şi alte povestiri”

Fragmentele de amintiri din copilărie şi cele trei povestiri publicate în acest volum – dintre care Sirena este considerată o capodoperă – au făcut obiectul dezbaterii cu titlul Împrejurimile capodoperei, de la Librăria Humanitas.

Serile Italiene sunt realizate în parteneriat cu Cercul de Studii Interdisciplinare a Studentilor italienisti şi Catedra de Limba şi Literatura Italiană a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.

În ultimii săi doi ani de viaţă, pe lângă romanul Ghepardul, Lampedusa a scris „o opera secundă“, apărută în volum postum, în 1961: însemnările din Amintiri din copilărie, sursă a celor mai multe detalii despre viaţa autorului, şi trei povestiri: Bucuria şi legea, Sirena şi Pisoiaşii orbi, care atestă pasiunea pentru lectură şi meditaţie care l-a însoţit întreaga viaţă, melancolica dispoziţie din copilărie către singurătate şi darul ieşit din comun al observatiei. ”Gheara leului“ se vede limpede din aceste pasionante ficţiuni de mai mici dimensiuni: o plonjare fără ezitări în profunzimea societăţii italiene, personaje creionate în trăsături sigure, alternanţa situaţiilor dramatice şi groteşti, a celor fantastice şi a celor realiste, descrieri de natură răspunzând tainic frământărilor sufleteşti.

„Mulţi scriitori au considerat opera lui Tomasi di Lampedusa un moment important în formarea lor. Au subliniat cum, pornind de la Proust, el a pus pe primul plan viziunea subiectivă în defavoarea adevărului. Lampedusa, fără scrupule, cu plăcere şi bucurie, transformă istoria într-o poveste personală. În acest context, Amintirile din copilărie, ca laborator al amintirilor, reprezintă o etapă fundamentală. Viaţa poate fi fericită în manieră responsabilă, chiar dacă este melancolică. Amintirile, cu caracterul lor de însemnări, sugerează recuperarea istoriei prin scoaterea la suprafaţă a unor semne indelebile”, scrie Gioacchino Lanza Tomasi.

Despre Giuseppe Tomasi, duce de Palma şi principe de Lampedusa, născut în 1896 la Palermo, fiul său adoptiv, Gioacchino Lanza Tomasi, mărturisea că era un „om al tainelor“. Că a fost şi a rămas aşa se poate vedea din faptul că nici azi, la aproape şase decenii de la moartea sa, biografii nu cunosc din viaţa aristocratului sicilian decât foarte puţine lucruri. În timpul Primului Război Mondial a luptat ca ofiţer de artilerie în armata italiană, a fost luat prizonier, a evadat şi s­-a întors din Ungaria în Italia pe jos. S­-a căsătorit în 1932 cu baroneasa Alessandra Wolff Stomersee. Nesuportând guvernarea lui Mussolini, a trăit lungi perioade în străinătate, iar după război a revenit la Palermo. În 1955 aînceput să scrie Ghepardul, al cărui plan îl avea în minte de mulţi ani. A murit la Roma în 1957, înainte de publicarea romanului (Il Gattopardo, Feltrinelli, 1958; Humanitas Fiction, 2011), considerat unul dintre cele mai importante din literatura secolului XX. Printre scrierile sale postume se numără: Sirena şi alte povestiri (I Racconti, 1961; Humanitas Fiction, 2016), Lezioni su Stendhal (1977), In vito alle Lettere francesi del Cinquecento (1979), Letteratura inglese, 2 vol. (1990–1991), Călător prin Europa. Epistolar 1925–1930 (Viaggio in Europa. Epistolario 1925–1930, 2006; Humanitas, 2016).

”Tulpina de bambus”

Saga Tulpinii de bambus începe cu micul José, căruia i se spune şi Isa, fiul unei filipineze şi al unui kuweitian, urmărit toată viaţa de blestemul de a avea sânge amestecat. Tatăl său, Raşid al-Taruf, se îndrăgosteşte de Josephine, servitoarea familiei, cu care se şi căsătoreşte în taină. Nu trece mult însă şi secretul lor iese la iveală.

Constrâns de presiuni sociale şi de conformismul familiei, Raşid se desparte de soţia şi de fiul lui abia născut, pe care-i trimite în Filipine, continuând să-i ajute cu bani. După ce el dispare în Irak, Ghassan, cel mai bun prieten, are grijă de José şi îl aduce iarăşi în Kuweit, stârnind astfel o criză în familia Al-Taruf.

Tânărul José, de-acum maturizat de cruntele experienţe prin care a trecut, crescut sub semnul a trei religii, îngrijit de două „mame” şi împărţit între două naţionalităţi, îşi dă seama că trebuie să-şi caute numele adevărat, unul singur, religia şi locul căruia îi aparţine. Trebuie doar să se smulgă din realitatea incertă în care a crescut, din blestemul numelui Mendoza şi din incertitudinea religioasă a lui Isa al-Taruf.

Tulpina de bambus, de Saud al-Sanousi, a apărut în colecţia Biblioteca Polirom, în traducerea lui Nicolae Dobrişan.

„În ciuda vârstei fragede şi a simplităţii, José înţelege esenţa religiei prin experienţele pe care le trăieşte după ce vizitează o biserică, o moschee şi un templu budist”, scrie Saud al-Sanousi.

„Există personaje care ar trebui să schimbe realitatea din jurul nostru şi există romane făcute parcă să trăiască alături de noi. Tulpina de bambus este un astfel de roman, populat cu astfel de personaje”, apreciază Al-Hayat.

„Tulpina de bambus, cartea tânărului kuweitian Saud al-Sanousi, reprezintă un nod important în discuţiile ce frământă societatea după Războiul din Golf… el abordează un subiect uman extrem de sensibil”, notează Elaph.

Kuweitianul Saud al-Sanousi (n. 1981) este romancier şi jurnalist. În 2010 a publicat primul roman, Prizonierul oglinzilor, recompensat în acelaşi an cu Premiul Laila al-Othman, prestigioasă distincţie acordată tinerilor scriitori arabi. Cel de-al doilea roman publicat, Tulpina de bambus, a fost distins în 2013 cu International Prize for Arabic Fiction. Tirajul ultimei cărţi, Şoarecii bunicii Hissa, apărute în 2015, s-a epuizat în mai puţin de o lună, în ciuda cenzurii care a ordonat ca romanul să fie retras de pe piaţă. În prezent, Saud al-Sanousi trăieşte în Kuweit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.