La CCR plouă cu contestaţii împotriva prezidenţiabililor

Alte şapte contestaţii privind candidaturile la prezidenţiale, care îi vizează pe Victor Ponta (trei contestaţii), Călin Popescu Tăriceanu (două), Klaus Iohannis şi Monica Macovei (câte una), au fost înregistrate, marţi, la Curtea Constituţională (CC), informează Mediafax.

Contestaţiile vor fi judecate miercuri, informează surse oficiale.

Termenul legal în care Curtea trebuie să soluţioneze astfel de contestaţii este de 48 de ore de la înregistrarea lor.

CC a respins, marţi, alte două contestaţii, ce au vizat candidaturile lui Ponta şi Macovei, după ce duminică a luat aceeaşi decizie în privinţa altor două, faţă de candidatura premierului.

Hotărârile Curţii sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.