Lovitură de partid? Sau a doua mare cacealma de după alegeri?

La nivelul opiniei publice, există percepția covîrșitoare că în PSD a avut loc un soi de lovitură de partid, prin care lui Ponta i s-a tras preșul de sub picioare. Baronii și-au luat partidul înapoi, se spune, era Ponta s-a încheiat, Dragnea e noua stea. Urmează debarcarea și de la Palatul Victoria și situația s-a clarificat. Foarte probabil că așa stau lucrurile. Asta, dacă nu cumva asistăm la a doua mare cacealma politică de la alegerile din noimebrie încoace, după cum s-ar putea contura lucrurile analizînd mai cu atenție faptele.

Să vedem, schematic, cît de ”rău” stătea PSD sub conducerea lui Ponta:

La partid și la guvern au venit multe figuri noi, mai tinere. Nu mereu grozave, dar măcar altceva decît vechile mutre.

Per ansamblu, nu s-a manifestat opoziție față de deciziile justiției care, cel mai adesea, au lovit în membrii PSD. Nu s-au dat legi ale amnistiei, nu s-au operat modificări dramatice ale Codurilor penale.

Legislația electorală a fost îmbunătățită și va elimina nefericitele experimente numite vot uninominal ori parlament supradimensionat prin redistribuire.

România e pe creștere economică, iar legislația fiscală a ultimei perioade e salutată călduros de mediul de afaceri, spre disperarea dreptei, nevoită să voteze unanim noul Cod Fiscal.

În sondaje, oficiale ori ba, PSD e pe creștere lentă, iar PNL dă înapoi, cu tot cu Iohannis, urmare a măsurilor din ultimele luni, extrem de bine primite de populație (scăderea TVA, a prețului medicamentelor, dublarea alocațiilor, mărirea unor pensii șamd).

Încasările la buget sunt peste așteptări.

Adoptarea strategiei de apărare și numirea șefului SIE decurg fără declanșarea unor crize politice.

Coaliția de guvernare e mai sudată ca oricînd.

Se vorbește chiar de o fuziune spectaculoasă PSD-UNPR-ALDE care ar crea un colos politic și ar trage social-democrații mai spre dreapta eșichierului, manevră absolut necesară, în lumina noilor evoluții ale stîngii.

În partid sunt adoptate rezoluțiile integrității, un pas enorm pe drumul reformei morale.

PSD se anunță drept un candidat cu serioase șanse de cîștig la alegerile de anul viitor, mai ales că se va afla și la butoanele organizării lor.

PNL pare incapabil să deranjeze PSD din drumul spre victorie.

Liberalii se găsesc într-un blocaj rar întîlnit, fără inspirație, fără vectori de imagine, fără leadership, fără strategii eficiente. Fără măcar un site pe net.

Iohannis e tot mai puternic contestat, în calitate de lider preocupat mai mult de toaletele soției, de luxul reședințelor și de deplasări exotice, decît de reforma țării.

Enumerarea ar putea continua.

Ce se întîmplă?

Dintr-o dată, ”cineva” descoperă că în PSD nu e bine deloc. Că partidul e în haos, că nu se mai ocupă nimeni de organizare, că se vorbește pe mai multe voci (ar trebui unanimitate, ca la PCR?), că trebuie reconstruit din temelii în anul dinaintea alegerilor șamd. Că premierul s-a decuplat de partid, că dă semne de instabilitate, că nu s-a mai consultat cu ceilalți lideri la numirile din guvern și administrație.

Și acel cineva e, culmea, un condamnat penal lipsit de anvergură morală, responsabil, el însuși, în ultimii șase ani cu organizarea partidului, fost vicepremier în guvernul care nu mai dădea socoteală partidului pînă recent șamd.

Pe fondul acestor ”revelații” din interiorul partidului, Victor Ponta decide brusc că trebuie să plece de la cîrma PSD, pentru a nu-i murdări imaginea, lăsînd loc unui alt lider, Rovana Plumb, care să ofere, totuși, garanția că reformele începute de el vor continua neabătute.

Dragnea, care a demisionat din toate funcțiile după condamnarea penală, se răzgîndește brusc, revine în forță și candidează în cadrul unei proceduri inexistente pentru o funcție inexistentă și cîștigă, cu sprijinul baronilor PSD.

Din motive stranii, Ponta nu ridică nici cea mai mică obiecție la adresa procedurilor total nestatutare. Finalmente, pare out de la partid.

Citiţi articolul integral pe inpolitics.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.