Mai mulţi şefi ai Direcţiei de Finanţe Ploieşti, în vizorul DNA

Procurorii DNA au început urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu, dare şi luare de mită, într-un nou dosar care vizează Direcţia de Finanţe Publice Ploieşti, potrivit observatorulph.ro. În vizorul anchetei sunt mai mulţi şefi de servicii suspectaţi că ar fi dat importante sume de bani pentru a rămâne în funcţie sau pentru a fi promovaţi. Daniel Petre, directorul general al instituţiei, a fost deja trimis în judecată, într-o altă cauză, el fiind acuzat de luare de mită.

Cercetările în dosarul lui Daniel Petre, directorul general suspendat al Direcţiei Reginonale de Finanţe Publice Ploieşti, scot la lumină modalitatea în care funcţiile importante din structurile de control ale statului erau obţinute sau păstrate de diverse persoane, care ştiau să se descurce în sistem.

Potrivit procurorilor DNA Ploieşti, în urma anchetei au apărut indicii că Daniel Petre solicita diverse sume de bani de la subalternii săi prin intermendiul şefului Serviciului Resurse Umane din cadrul Direcţiei de Finanţe Publice Ploieşti. Banii erau ceruţi pentru a-i menţine sau promova în funcţie sau pentru a nu-i detaşa în structuri mai puţin influente.

În rechizitoriu se arată că sumele de bani erau obţinute de la agenţii economici protejaţi de subordonaţii lui Daniel Petre în virtutea funcţiilor deţinute în cadrul Direcţiei de Finanţe.
Petre a fost trimis în judecată, într-un alt dosar, în stare de arest la domiciliu sub acuzaţia de luare mită în valoare de 60.000 de lei de la mai mulţi oameni de afaceri pe care i-a sprijinit să câştige lucrări finanţate cu fonduri de la Consiliul Judeţean Prahova. La data faptelor Petre ocupa funcţiile de director executiv adjunct la Direcţia Economică din cadrul Consiliului Judeţean şi, ulterior, director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.