Manolescu: Îi dăm afară pe toți cei care s-au ales în conducerea USR

Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, a declarat că în cadrul Consiliului Național care se va întruni luni membrii autodeclaratei „conduceri a USR” vor fi excluși din acest for.

„Deocamdată, îi dăm afară pe toți cei care s-au ales în conducere (…). Vor trebui să facă lista completă dacă vor să se ducă la judecătorie și atunci o s-o aflăm și noi”, a spus Manolescu, citat de Agerpres.

El a explicat că un grup de 15 scriitori — membri și nemembri ai Uniunii — au convocat „ilegal” o Adunare Extraordinară în care „s-au ales” în conducerea USR.

„Au convocat în mod ilegal, nestatutar, o adunare, la care au participat vreo 15 — 20 și s-au ales și nu mai știu ce vor să facă pe-acolo…. Au anunțat în ziar și noi am dat un comunicat că povestea e ilegală, pentru că nu se poate face Adunare Generală Extraordinară, conform statutului, decât dacă o convoacă președintele, consiliul sau o treime din membri. Ceea ce înseamnă 800. Asta nu i-a împiedicat s-o facă. S-au ales, dar o să-i contestăm în justiție”, a declarat Manolescu.

Acesta a anunțat că următoarele alegeri pentru conducerea USR vor avea loc în 2018.

„Dacă mă joc — mâine, noi doi, mai găsesc pe cineva și convocăm o Adunare Generală a Academiei Române, ne alegem președinți, vicepreședinți și ne ducem la justiție să ne înscriem. Ei cam asta au făcut. Mai ales că unii dintre cei care s-au ales sunt dați afară din Uniune, așa că nici măcar membri nu sunt. Au fost vreo șase-șapte să zic așa și vreo zece membri”, a spus Manolescu, menționând că aceștia vor fi „dați afară din USR”.

Conducerea Uniunii Scriitorilor este disputată de două grupuri din Uniune, unul care îl susţine pe Nicolae Manolescu, iar celălalt grup, reprezentat de scriitori care îl susţin pe Cristian Teodorescu drept noul lider al instituţiei.

Adunarea Generală Extraordinară a Uniunii Scriitorilor din România, al cărei cvorum s-a întrunit pe 19 martie, a decis mai multe modificări ale Statutului USR şi a ales noile organe de conducere, se arată într-un comunicat al grupării USR care îl susţine pe Cristian Teodorescu drept noul preşedinte al instituţiei.

Potrivit unui comunicat al autointitulatei conduceri (Consiliul Director ) a USR, „în luna februarie 2015, Comitetul de inițiativă al Adunării Generale a Asociației Uniunea Scriitorilor din România a cerut convocarea unei Adunări Generale Extraordinare”.

„Conform OG 26/2000, după expirarea termenului legal de un an, orice membru are dreptul să o convoace. Comitetul de inițiativă a procedat în consecință. În luna februarie a fost postat convocatorul pe site-ul www.alegeriusr.ro, trimis prin poștă electronică spre membri și publicat în trei ziare de circulație națională: Adevărul, Jurnalul Național și Evenimentul Zilei. Termenul a fost de o lună, conform legii. Pe data de 18 martie, cvorumul nu a fost întrunit, astfel că Adunarea Generală Extraordinară a fost reconvocată, conform legii, după 24 de ore, pe 19 martie, în sediul Colegiului Național ‘Mihai Viteazul’, din Capitală”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, Adunarea Generală Extraordinară a hotărât: eliminarea din Statutul USR a prevederilor abuziv și ilegal introduse în 2009 și 2013 de fosta conducere USR privind libertatea oricui de a modifica statutul „după împrejurări”; limitarea la două a numărului de mandate pentru funcțiile de conducere, reducerea rațională a libertăților financiare și de decizie ale conducerii, adaptarea cuantumului cotizației la posibilitățile economice ale membrilor, anularea sancțiunilor abuzive, inclusiv a excluderilor decise de fosta conducere, precum și solicitarea unui audit financiar extern, pentru elucidarea modului în care au fost administrate fondurile publice și resursele proprii ale USR.

De asemenea, a fost votată o nouă conducere: Cristian Teodorescu — președinte al USR, Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu — vicepreședinți. Din Consiliul Director fac parte Ioana Crăciunescu, Grigore Șoitu, Cosmin Perța, Paul Vinicius, Adrian Suciu, Octavian Soviany, Cristian Tiberiu Popescu și Valeriu Mircea Popa. Din Comisia de cenzori fac parte Carmen Ionescu, Dan Iancu și Daniel Vorona.

Citește și Scriitori cer demisia lui Nicolae Manolescu pentru abuzuri

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.