Situaţia din Polonia, unde, printre alţii, Institutul polonez al Memoriei Naţionale aduce grave acuzaţii Solidarităţii, în principal lui Lech Walesa, cum că ar fi colaborat cu serviciile secrete, poate deveni paradigmatică pentru unele clarificări din fostul lagăr comunist. Nu mă miră chiar deloc aceste lucruri, ţinând cont de cum a funcţionat regimul roşu. La cât de dur a fost sistemul, pentru protejarea ideologiei şi a nomenclaturii e greu de crezut că serviciile s-au limitat la formale declaraţii de simpatie smulse unor rebeli. Obstinenţa polonezilor pentru descâlcirea unei perioade, care părea eliberată de un mister terorizant, are motivaţii şi frustrări. Oricum ar sta lucrurile, acţiunea este salutară!
Contextul unităţii europene, tot mai fragilă, lipsită de suport legislativ, a declanşat în Polonia o furie care, în linii mari, nu va duce decât la adâncirea crizei interne. Pe de altă parte, lozincile sub care evoluează, mai nou, politica europeană încearcă să ascundă crizele momentului. Ceea ce a reuşit Biserica Catolică pentru Polonia se surpă spre o altă perspectivă, a dezastrului moral. Polonezii au mers foarte departe şi în cazul Bronislaw Geremek, alt lider important al Solidarităţii. Vulnerabilitatea pe care au surprins-o polonezii a fost pentru români lăsată folclorului, pamfletului, zeflemelei. Nu au fost separate nici cele două aspecte ale anticomunismului: rezistenţa şi disidenţa. Trecerea în prim-plan a disidenţei, cu rolul său uneori deturnant, defavorizând rezistenţa, a compromis însăşi agenda instaurării democraţiei. Astfel, oportunismul şi-a găsit ideale mijloace statale de manifestare. Relaxarea dictaturii, după 1990, a fost suficientă pentru ca o parte a “reformiştilor“ din sistem să se refacă ideologic, fără nicio traumă. Nu întâmplător ei s-au repliat peste tot ocupând poziţiile-cheie în sistem, încât îi regăsim peste tot administrând banii publici din vârful piramidelor. Se ştie prea bine cum fostul regim ceauşist şi-a creat disidenţii săi, unii semnându-i sentinţa capitală, în măsura în care aceştia nu au fost activaţi direct de Moscova. Acele voci nu au existat până la capăt, ele s-au stins treptat, după cum avea să fie reglajul de la centrul de comandă. Această întrerupere a mesajului arată contrafacerea de decenii care a avut loc în România, însuşi climatul. Mai mult decât partidul unic, cu milioanele sale de profitori, în spatele acestui terifiant bruiaj au fost serviciile secrete. Acceptarea amestecului de disidenţă şi păstrare a unor poziţii, inclusiv a dreptului de a călători liber peste graniţe, arată toxicitatea autorităţii morale româneşti. Regimul comunist din România a fost unul dintre cele mai dure.
Veritabilă Cutie a Pandorei cuprinzând generaţiile expirate, cu mulţi dintre eroii lor de carton, această mascaradă a pus în mişcare un sistem. Adevărate echipe ale exterminării adversarilor normalităţii, foştii tovarăşi din umbră pot fi regăsiţi drept administratori. Marginalizările prin păstrarea unor privilegii reformulate sunt simple trucaje în perspectiva propagandistică a schimbărilor care au avut loc. Apartenenţa la fostele structuri are o relevanţă în plus, niciunul nu se situează acum printre perdanţi. În România, învingătorii sunt peste tot, istoria în sine devenind o fatalitate. Niciun sistem electoral, niciun partid oricât ar fi de radical nu le mai poate bloca influenţa şi agresivitatea în perspectiva acumulărilor. Reconstituirea sistemului anterior a avut loc integral. Separarea de acest trecu-prezent poate fi simplă, printr-o debarcare generalizată.
Oamenii fostelor servicii secrete constituie cel mai puternic şi temut partid politic, adevărată oază cadristică. Accesul la dosarele actuale reprezintă o foarte mică parte a dezastrului politic actual. Problema este în altă parte, iar ea este inerţială. Un curent de opinie precum cel din Polonia se va instala şi în România cu ajutorul cui trebuie. Iar acest fapt se va întâmpla, cu toate “nedreptăţile“ inerente. Vor ieşi din scenă oameni de opinie şi oameni politici, un cartel mult mai puternic decât în comunism. Această faţă nevăzută, numită sistem, este fermentul adevăratei realităţi.
O analiză a serviciilor secrete, cu cărţile pe masă, de la instalarea regimului de inspiraţie rusească până în prezent, ar restabili profesionalismul acestora şi ar relansa viaţa politică. O ruptură totală de mediul politic şi o relaţie transparentă, instituţională, ar demantela corupţia. Interesul este în primul rând al societăţii, şi în al doilea rând, al aliaţilor. Lupta anticorupţie se întoarce mereu în punctul iniţial, sistemul fiind, prin binomul servicii secrete-politică, imun. Nici măcar conflictul între generaţii nu s-a declanşat în România, în profitul reformei, toate canalele fiind sub control ca în perioada premergătoare evenimentelor din 1989. Amprenta totalitarismului se poate citi peste tot în România, ajungând realmente o palmă peste obrazul unei naţiuni. Societatea dialogului a ajuns una a represiunii.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.