O nouă montare Cehov, „Trei surori”

„La Moscova! La Moscova!” este strigătul-leitmotiv al celor trei surori, eroinele dramei cehoviene, puse în scenă de regizorul Dominic Dembinski, la Teatrul din Constanţa. Casa de producţie a TVR, a preluat în platou, cu ocazia aniversării a 155 ani de la naşterea lui A. P. Cehov, această montare modernă, care transformă casa din gubernia uitată de lume, într-o casă a păpuşilor, unde timpul se dilată pentru a îngloba istoria de început de secol XX, cu a sa Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie cu tot.

Ca parte a proiectului de aniversare a marelui scriitor, Casa de producţie propune doar montări moderne, interpretări actualizante ale textelor clasice, o regândire în termenii problematicii contemporane a cuvintelor scrise în urmă cu un veac. De aceea, aduce în faţa publicului micului ecran, luni, 26 septembrie, la ora 19:10, la TVR 2 şi TVR HD, aceast spectacol realizat de regizorul Dominic Dembinski după o nouă şi proaspătă traducere semnată Elisabeta Pop.

Elisabeta Pop, căreia îi urăm La Mulţi Ani căci pe 4 octombrie împlineşte 75 de ani, ani dedicaţi în cea mai mare parte teatrului, ca secretar literar al Teatrului din Oradea.
Despre Trei surori, Dembinski scrie: „Ele nu se mişcă, trăiesc într-o colivie precum păpuşile uitate într-o casă de jucărie unde interacţionează vag cu soldăţei de plumb de care li se pare că sunt atrase, îndrăgostite, dar totul mai mult închipuit.”

Astfel descrie regizorul starea personajelor sale – care prind viaţă în decorul colorat şi înalt, al Eugeniei Tărăşescu Jianu, cu turle rotunde de biserici ruseşti – matrioşti şi soldăţei care îşi căută copilăria („La Moscova! La Moscova!”), în timp ce viaţa curge pe lângă ei.

Ilustraţia muzicală : George Marcu
Distribuţia: Remus Archip (rolul Andrei Prozorov), Maria Lupu (Natalia Ivanovna), Mirela Pană (Olga), Dana Dumitrescu (Maşa), Alina Manţu (Irina), Liviu Manolache (Kulâghin Fiodor Ilici), Adrian Dumitrescu (Verşinin Alexei Ignatievici), Marian Adochiţei (Tuzenbach Nicolai Lvovici), Iulian Enache (Solionîi Vasile Vasilievici), Bogdan Caragea (Cebutîkin Ivan Romanovici), Cosmin Mihale (Fedotik Alexei Petrovici), Andu Axente (Rode Vladimir Karlovici), Alexandru Mereuţă (Ferapont), Ileana Ploscaru (Anfisa), Cătălina Mihai (Sofia), Mircea Rotaru (Bobik)

Organizatori producţie: Sorin Cristea şi Traian Andriescu. Postprocesare sunet: Cornel Ciuleanu. Regia muzicală : Mihaela Constantinescu. Editor imagine : Cosmin Găleată. Director de imagine: Cristian Stoian. Regia de montaj : Judith Georgescu. Regizor de platou: Gabriel Şerban. Redactor: Florin Mihăilescu – Brăila. Producător: Cristina Anton. Producător delegat: Dana Andriescu. Producător coordonator: Demeter Ándrás.

Trei surori – la TVR2 şi TVR HD, spectacolul este difuzat în două părţi, prima parte de la ora 19:10, a doua parte de la 20:40. În reluare la TVR HD, marţi, ora 14:00, şi la TVR 2, vineri, la ora 00:55.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.