Obama promite să îi urmărească pe teroriști oriunde se găsesc

Președintele american, Barack Obama, s-a angajat duminică să îi urmărească pe teroriști oriunde se găsesc, calificându-i „criminali” și „asasini” pe membrii grupării Statul Islamic (SI) într-o alocuțiune solemnă din Biroul Oval, relatează AFP, Agerpres.

La patru zile după masacrul comis de un cuplu musulman radicalizat care a făcut 14 morți în California, Barack Obama a încercat să liniștească populația afișând fermitate.

„Până în prezent, nu există niciun indiciu că criminalii au fost dirijați de un grupare teroristă din străinătate”, a dat asigurări șeful statului.

„Este clar însă că cele două persoane au urmat calea nefastă a radicalizării”, a adăugat el.

Barack Obama a lansat un apel grupurilor din industria IT să se alăture luptei contra SI, cu o propagandă foarte activă pe rețelele sociale.

„Vom distruge gruparea Statul Islamic și orice altă organizație care încearcă să ne facă rău”, a dat asigurări președintele american, care i-a îndemnat pe musulmani să lupte împotriva „ideologiilor extremiste”.

Statele Unite nu se vor lăsa antrenate într-un război terestru în Irak și Siria, a mai spus el. O coaliție condusă de americani desfășoară o campanie de lovituri aeriene contra SI și Siria și în Irak de peste un an.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.