Panică la Beijing: „Tovarășe Xi Jinping, pentru securitatea dumneavoastră, demisionați”

O scrisoare anonimă publicată în mediul online cere demisia președintelui Chinei. Este semnată de ”membri loiali ai Partidului Comunist Chinez” și apariția sa pentru scurt timp, până la mobilizarea cenzurii, a creat panică la Beijing. Momentul publicării scrisorii este relevant – exact înainte de sesiunea legislativă din China, când conducerea încearcă să proiecteze imaginea unității și solidarității naționale.

Nu este o scrisoare lungă, în limba engleză are doar 920 de cuvinte, scrie The Guardian. Publicată în urmă cu două săptămâni, scrisoarea a fost considerată inițial o glumă, însă reacția disproporționată a guvernului a făcut ca ea să circule tot mai mult, în ciuda cenzurii.

Autoritățile chineze au reținut peste 20 de indivizi suspectați că ar avea legătură cu această scrisoare și cu publicarea ei. A fost hărțuită familia unui jurnalist chinez aflat în exil care a comentat această scrisoare. S-a ajuns până acolo încât autoritățile chineze au solicitat agenției germane Deutsche Welle să retragă de pe site comentariul publicat de jurnalistul Chang Ping. Germanii au refuzat.

Scrisoarea cere demisia presedintelui Xi Jinping și trece în revistă eșecurile sale în fruntea Chinei și a partidului. ”Tovarășe Xi Jinping, credem că nu aveți capacitatea de a conduce partidul și națiunea pe mai departe și credem că nu mai sunteți potrivit pentru postul de secretar general”, arată scrisoarea. ”Pentru cauza partidului, pentru pacea și stabilitarea țării pe termen lung și pentru siguranța dumneavoastră personală și pentru cea a familiei dumneavoastră, vă cerem să demisionați din toate pozițiile”.

Scrisoarea a apărut în contextul în care tot ami multe cadre de la vârful partidului critică cruciada împotriva corupției inițiată de Xi și văd în aceasta o modalitate de consolidare a puterii personale. ”Tovarășe Xi Jinping, de la alegerea ca secretar general al Partidului la al 18-lea Congres Național, hotărârea de a lupta împotriva corupției ”înfrângând tigrii” a dus la o îmbunătățire în privința acestei tendințe nesănătoase (…) Însă, tovarășe, nu avem de ales decât să subliniem că, tocmai din cauza concentrării puterii în mâinile dumneavoastră si a deciziilor luate direct de dumneavoastră ne confruntăm acum cu probleme fără precedent și crize în sfera politică, economică, ideologică și culturală”.

”În sfera politica, ați abandonat tradiția importantă a partidului nostru, în special abandonând sistemul democratic al conducerii colective, având în schimb lideri la toate nivelurile care va susțin poziția ce o aveți la ”centru”, fapt ce a dus la o concentrare excesivă a puterii”

”În sfera diplomatică, abandonarea politicii consistente a tovarășului Deng Xiaoping de ”a-ți ascunde puterea și a aștepta momentul” nu numai că nu a reușit să creeze un mediu internațional favorabil, dar a permis Coreei de Nord să facă teste nucleare, o amenințare la adresa securității naționale a Chinei; a permis Statelor Unite să se reîntoarcă în Asia, făcând front comun cu Japonia și Coreea de Sud, Filipine și țările din Asia de Sud-Est pentru a îndigui China. (…) O îngrijorare deosebită privește Hong Kongul…”.

”În sfera economică, implicarea dumneavoastră directă în dezvoltarea politicii micro- și macroeconomice a creat instabilitate pe piața bursieră și imobiliară, făcând ca averea a sute de mii de oameni obișnuiți să dispară peste noapte. Reformele în aprovizionare și productie au dus la disponibilizarea multor angajați de la companiile de stat și închiderea firmelor private a dus la multe concedieri, de asemenea. Inițiativa ”o centură, un drum” (Noul Drum al Mătăsii rutier și feroviar) a transferat fonduri uriașe din rezerva valutară în țări și regiuni haotice, fără beneficii. Consumarea rezervelor valutare și devalorizarea monedei naționale a făcut ca încrederea oamenilor să scadă și a adus economia națională în pragul prăbușirii. Oamenii vor schimbare.”

”În sfera ideologică, ideea dumneavostră că ”presa este celălalt nume al Partidului” nu a luat în seamă misiunea presei de a reprezenta poporul, iar întreaga țară este uimită (…) Numirea cumnatei dumneavoastră ca director și producator al Galei CCTV a transformat această gală cândva populara în instrument de propagandă personală”.

Willy Lam, profesor la Universitatea Chineză din Hong Kong, nu crede că scrisoarea aparține vreunui oficial din partid. Stilul și cuvintele indică mai degrabă că ar fi fost scrisă de un chinez aflat în exil. Însă aceasta nu înseamnă că nu vorbește despre probleme reale ale conducerii de la Beijing. Reacția autorităților ”este grăitoare pentru paranoia care înconjoară conducerea lui Xi”, spune Lam. ”În timpul procesului de concentrare a puterii și-a făcut mulți dușmani, mai mulți decât președinții de dinainte. Avem acest paradox, cu cât acumulezi mai multa putere, cu atât devii mai paranoic”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.