Parchetul General, precizări despre ancheta în cazul elicopterului SMURD

Update Adjunctul procurorului general Bogdan Licu a declarat vineri că nu are indicii privind cauzele prăbușirii elicopterului SMURD, precizând însă că anchetatorii români care s-au deplasat la fața locului colaborează foarte bine cu autoritățile din Republica Moldova.

„Am văzut cu toții ceea ce au declarat martorii oculari, dar toate acestea trebuie verificate, colaborăm foarte bine cu autoritățile din Republica Moldova, anchetatorii noștri sunt la fața locului — atât procurori, cât și criminaliști — urmează a se deplasa și specialiști în accidente aviatice și în cadrul acestei echipe complexe, cu siguranță, în urma cercetărilor, vom afla adevărul”, a afirmat Licu.

Acesta a spus că s-au recoltat probe de la fața locului, inclusiv de combustibil. „Ceea ce pot să vă spun este că s-au recoltat probe de la fața locului, inclusiv probe de combustibil, având în vedere că, din informațiile pe care le avem, aeronava a fost alimentată pe teritoriul Republicii Moldova”, a precizat adjunctul procurorului general.

Bogdan Licu a menționat că anchetatorii români s-au deplasat joi în Republica Moldova și asistă atât la cercetarea la fața locului, cât și la expertiza medico-legală. Potrivit acestuia, cadavrele sunt „identificabile”.

„Ancheta în urma tragicului eveniment ce a avut loc în Republica Moldova decurge foarte bine până la acest moment. După cum v-am informat, s-a constituit o echipă mixtă de procurori și anchetatori din România și din Republica Moldova. Ieri, în cursul după-amiezii, s-a luat legătura cu autoritățile din Republica Moldova, am încheiat un protocol de colaborare, fapt pentru care s-au deplasat colegii noștri. Ieri după-amiaza au plecat la fața locului și asistă atât la efectuarea cercetării la fața locului, cât și la expertiza de la IML-ul din Chișinău asupra cadavrelor”, a spus Licu.

Ministerul Public a transmis anterior într-un comunicat că între Parchetul General și Procuratura Generală a Republicii Moldova a fost încheiat, în conformitate cu Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală și cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, având ca obiectiv facilitarea și desfășurarea cu operativitate a investigațiilor în cazul elicopterului SMURD prăbușit joi.

Totodată, Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis autorităților judiciare din Republica Moldova o cerere de asistență judiciară internațională în materie penală cu caracter urgent, pentru a se evita pericolul pierderii de probe și mijloace de probă.

„În momentul de față, echipa de anchetă, formată din procurori militari și specialiști, participă la cercetarea la fața locului și desfășoară activități specifice acestei faze a procesului penal. Până la această etapă a anchetei, s-au efectuat următoarele acte: conservarea locului faptei și a probelor, identificarea martorilor, recoltarea de probe de combustibil, recoltarea de probe toxicologice și de ADN. În vederea conservării probelor, echipa comună de anchetă a efectuat actele procedurale cu caracter de urgență, unele dintre aceste activități fiind în curs de desfășurare”, informează Parchetul General.

În cauză, cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Un elicopter SMURD s-a prăbușit joi, în raionul Cantemir din Republica Moldova, iar cele patru persoane aflate la bord au decedat — pilotul, copilotul, un medic și un asistent.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.