Peste 40 de filme, expoziţii şi concerte cu tema „(R)Evolution”, la „Festivalul de Film Istoric Râşnov”

10 zile în Cetatea Râşnovului la început de august. Fără covor roşu, fără fiţe, fără isterie, fără breaking news. Ca să înţelegi ce ţi se întâmplă!

Subiecte relevante, filme deştepte, lectori carismatici, public inteligent, dezbateri memorabile, concerte sofisticate, clădiri venerabile, cântări exuberante, răcoarea nopţilor carpatine, expoziţii, standuri de cărţi.

Ediţia de anul acesta cuprinde toate ingredientele necesare unui eveniment cultural memorabil, cu o selecţie de filme şi evenimente diverse, care răspund tuturor preferinţelor participanţilor. Tema este una puternică, (R)Evolution, pentru că ne dorim să marcăm momente importante din istoria mondială, dar şi din muzică şi film. De anul acesta, vom avea şi o nouă locaţie, Piaţa Unirii din Râşnov, unde vor avea loc evenimente marca FFIR, pentru că ne-am dorit să venim şi mai aproape de locuitorii din zonă”, a declarat Mihai Dragomir, coordonatorul Festivalului de Film Istoric Râşnov.

Conferinţa de presă a Festivalului Filmului Istoric

Programul include cel mai recent documentar al regizorului Radu Gabrea, Împărăteasa roşie – Viaţa şi aventurile Anei, producţie ce conţine mărturiile unor istorici şi politologi cunoscuţi, precum Robert Levy, Liviu Rotman, Adrian Cioroianu şi Vladimir Tismăneanu despre marcanta şi controversata personalitate istorică.

Documentarul Războiul regelui, care spune adevărul despre momentul 23 august 1944 şi vorbeşte despre abdicarea Regelui Mihai în 30 decembrie 1947 şi instaurarea regimului comunist folosind puterea sovietică, va fi şi el proiectat. Filmul are la bază un interviu amplu cu Majestatea Sa Regele Mihai I, iar culegerea informaţiilor a durat 13 ani, fiind filmat în Paris, Berlin, New York, Moscova şi Bucureşti.

Bolivar, the man of dificulties

Printre producţiile ce vor mai putea fi vizionate la Festivalul de Film Istoric Râşnov se numără Rapsodia bulgară, care vorbeşte despre Holocaust, dar şi despre inocenţa copilăriei şi a primei iubiri, Dosarele Petrov, ce prezintă tranziţia de la comunism la societatea modernă bulgară, şi Materik//Continent, despre Vasile Kovaliov, ultimul supravieţuitor cu origini basarabene al lagărelor cu regim sever din Kolîma, Orientul Îndepărtat Rus. Cei interesaţi de povestea Cernobîl vor putea afla mai multe din documentarele La supplication, care redă povestea oamenilor din oraş, şi The Russian Woodpecker, film câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Sundance în 2015 care se bazează pe cercetările asupra existenţei unei antene secrete ruseşti Cernobîl, care ar fi întrerupt transmisiile globale radio între anii 1976 – 1989.

Genuine – povestea unui vampir

Povestea lui Martin Luther King şi a soţiei sale, Coretta Scott King, va putea fi descoperită în pelicula Selma, în timp ce unele dintre cele mai interesante capitole ale istoriei Venezuelei vor fi prezentate în producţia Bolivar, the man of difficulties. Pe lista filmelor ce vor putea fi urmărite la Râşnov se numără şi Valley Uprising, Consulul de la Bordeaux, Maxine Peake as Hamlet şi Drumul spre glorie.

Printre evenimentele pregătite pentru vizitatori se numără şi cine-concertul Genuine – povestea unui vampir, un episod din (r)evoluţia genului horror, cu pasaje din Kafka, spectatolul-colaj Istorisirile unei Regine, inspirat din poveştile Reginei Maria a României, iar mezzosoprana Claudia Codreanu, Costin Soare (lăută, chitară) şi actriţa Simona Bondoc vor pune în scenă momentul de muzică spaniolă Amprenta morilor de vânt. De la Cervantes la Garcia Lorca.

Rapsodia Bulgară

Vizitatorii vor putea vedea şi expoziţia Frânturi de istorie, care include fotografii, realizate de Dan Drăghicescu, cu maşini de epocă ce aparţin unor familii britanice şi este dedicată Zilei Armistiţiului (11 noiembrie).

Expoziţia colectivă Bilet de lup este un martor al unui ciclu de documentare şi prezintă imagini realizate de Augustin Bucur, Veaceslav Cebotari, Cătălin Dobre, Ionuţ Piţurescu, Manuela Morar, Andrei Rădulescu şi Mihai Ţucă.

Festivalul de Film Istoric Râşnov 2016 aduce peste 100 de ore de filme, dezbateri şi concerte, care includ peste 40 de producţii documentare şi de ficţiune, 13 momente muzicale şi evenimente speciale, 2 expoziţii şi un târg de carte. Acestea vor avea loc, între 29 iulie şi 7 august, în Cetatea Râşnov, la cinematograful Amza Pellea, în Biserica Evanghelică şi în Piaţa Unirii din oraş. De asemenea, aproape 40 de invitaţi speciali vor dezbate tema principală a festivalului de anul acesta: “(R)Evolution”.

The Russian Woodpecker

Ovidiu Lipan Ţăndărică va deschide cea de-a opta ediţie a Festivalului de Film Istoric Râşnov (FFIR), când va readuce „explozia balcanică” într-un concert special ce va avea loc pe 29 iulie, în Piaţa Unirii, din Râşnov, la ora 20:0o. Repertoriul include atât piese originale ale artistului, cât şi melodii tradiţionale româneşti, precum Ciocârlia, Sârba de la Cozmeşti şi Hora moldovenească, completate de compoziţii din repertoriul aromânesc.

Ovidiu Lipan Ţăndărică este cel mai faimos percuţionist român, având la activ peste 50 de ani de concerte atât pe scenele autohtone, cât şi din întreaga lume. Invitaţii speciali ai artistului sunt Stelu Enache, Panţîru Brass şi Grupul Balcano.

Stelu Enache este o voce extraordinară şi unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai muzicii aromâne, iar Panţîru Brass este parte din Fanfara Zece Prăjini, muzicanţi cunoscuţi pe aproape toate continentele, cu nenumărate participări la zeci de festivaluri naţionale şi internaţionale. Acompaniamentul este asigurat de Grupul Balcano, format din artişti cu vastă experienţă artistică şi nenumărate colaborări cu mari solişti ai ţării.

Regele Mihai I în documentarul Războiul Regelui

Pe scena din grădina Cetăţii Râşnov vor urca în 5 august Dan Byron şi Luiza Zan, iar în 6 august scena va fi ocupată de Vali Răcilă, Paul Kusak şi Hanno Hoefer. Vor mai concerta pe parcursul celor 10 zile de festival trupele Domino, Innuendo Trio, Icon Arts Percussion Group, Cvartetul Solaris şi Ansamblul Flauto Dolce. Biserica Evanghelică din Râşnov va găzdui, în 30 iulie, un spectacol de muzică elisabetană şi versuri de Shakespeare, unde invitat special va fi actriţa Daniela Nane.

Festivalul de Film Istoric de la Râşnov (FFIR) a apărut în anul 2009 din dorinţa valorificării unui capitol important al cinematografiei locale şi mondiale, dar şi din nevoia de a produce în spaţiul public românesc discuţii despre teme al căror impact temporal depăşeste efemeritatea clipei. S-a născut astfel un eveniment unic pe piaţa culturală românească în care Istoria şi Filmul Istoric stârnesc gânduri şi pasiuni, informează şi emoţionează, ridică întrebări şi dezbate răspunsuri. O întâmplare proaspătă şi relaxată, care înţelege să mixeze în chip firesc rigoarea şi umorul.

Deschiderea va fi făcută de Liviu Jicman, Vicepreşedintele Institutului Cultural Român, şi Nicolae Pepene, Director al Muzeului de Istorie din Braşov şi Director al Festivalului de Film Istoric Râşnov.

Printre lectorii de anul acesta se numără Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Paul Brummel, Ambasadorul Marii Britanii, şi Sergiu Celac, politician, fost ministru de externe şi fost Ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Sorin Gabriel Cozma, cel care conduce Direcţia Generală de Prevenire şi Combatere a Terorismului din cadrul SRI, va vorbi studenţilor despre terorismul modern, temă ce va fi dezbătută şi de Liviu Tofan, Director al Institutului Român pentru Istorie Recentă, expertul în securitate Rufin Zamfir şi lect. dr. Marius Lazăr, de la Universitatea Babeş-Bolyai.

Lista este completată de istoricii Adrian Cioroianu, Horia Şerbănescu şi Georgeta Filitti, eseistul Theodor Paleologu, jurnalistul şi diplomatul Sever Voinescu, cercetătorul Cosmin Budeancă şi consilierul prezidenţial Ligia Deca.

Producătorul Ada Solomon, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile şi actorul Andi Vasluianu vor vorbi despre cei 15 ani de la Noul Val al cinematografiei româneşti.

Cu şapte ediţii la activ, FFIR face deja parte din identitatea culturală a Râşnovului, marcând spectaculoasa ascensiune a oraşului transilvan în topul naţional al destinaţiilor cultural-turistice (peste 300.000 vizitatori pe an).

Partenerii care s-au alăturat anul acesta Festivalului de Film Istoric Râşnov sunt: Banca Comercială Română, Romanian Business Consult, Institutul Cultural Român, Banca Transilvania, Allen & Overy, Erbaşu SA, Crama La Salina, Golin, MullenLowe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.