×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 9 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Miercuri, 20 septembrie 2017, 17:34
EUR (€)
-0.0001 ↘
4.5989 RON
USD ($)
-0.0098 ↘
3.8275 RON
• • •
Liberalii pleacă pe capete
PNL mai rămâne fără un senator

Senatorul PNL de Constanța, Vergil Chițac, a anunțat, joi, că demisionează din Partidul Național Liberal, la un an și jumătate de la înscrierea sa în această formațiune politică, principalul motiv invocat de acesta fiind nesoluționarea unei contestații de către Curtea de Arbitraj.

Vergil Chițac a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că pleacă din PNL după ce Curtea de Arbitraj a partidului nu a soluționat contestația legată de modul în care s-au organizat alegerile de la organizația municipală Constanța, din luna martie a acestui an.
„Ludovic Orban m-a asigurat acum două luni că va face orice ca să-mi dea un răspuns, cu celeritate. Ori pentru mine celeritate nu înseamnă două luni de zile”, a declarat el.
Vergil Chițac a contestat la Curtea de Arbitraj a partidului atât organizarea alegerilor pentru șefia organizației municipale, care au avut loc în data de 31 martie, cât și, ulterior, rezultatul acestora, acuzând că au fost trucate de președintele de atunci al organizației județene, Gheorghe Dragomir.

De asemenea, senatorul spune că un alt motiv care l-a împins să-și dea demisia din Partidul Național Liberal a fost faptul că ar fi aflat că „cei de la Constanța” se plâng la București de activitatea sa.

„Că din cauza mea partidul nu poate să facă și să dreagă. Și atunci le las orizonturi nemărginite politice libere, ca să-și manifeste leaderhip-ul și competența politică, dacă eu îi încurc”, a mai declarat Vergil Chițac.

Demisia oficială urmează să fie depusă în cursul zilei de joi la sediul organizației PNL Constanța.

Fost rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, contraamiral de flotilă în rezervă, Vergil Chițac a intrat în politică și în Partidul Național Liberal în primăvara anului trecut, fiind imediat desemnat candidatul PNL la Primăria Constanța. Tot atunci a fost numit şi la conducerea organizației municipale a PNL Constanța.

(R.C.)Publicat Joi, 14 septembrie 2017
2328
 | 5
 | 10
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Csalas
+4
Abia acum dl. contraamiral are sanse reale de reusita in alegerile locale la Consatanta. Tariceanu trebuie sa se gandeasca bine ce face pe mai departe.
Publicat Joi, 14 septembrie 2017
+Răspunde
dancp
+4
lodovice generalul care tace ce zice?
Publicat Joi, 14 septembrie 2017
+Răspunde
popa fără șapcă
+10
și uite așa o să rămână ludovincu să „cânte” solo pe... (E)stradă !
Publicat Joi, 14 septembrie 2017
+Răspunde
Crocodilul
+4
Paguba in ciuperci. Tot socialism este cu tine si fara tine. In Romania nu exista altceva decit securitate, socialism si propagadism.
Publicat Joi, 14 septembrie 2017
+Răspunde
JE SUIS RARINCA
+7
Dar de drepturile si libertatile fundamentale ale Iobagilor si Scavilor din colonie , nu-i dor macar in KURsul saptamanii viitoare pe acesti asa zisi liberali Neo-PD-Listi !! urmasii Bartienilor pardon Basistilor?! . Am omis , dansii sustin Statul de drept si justitia independenta pritocita de Basau Borfasul cu multa migala in cei 10 ani de domnie Baseskaro-Sekuristika!. Sa ramaneti in pieisajul politic dambovitean cati am botezat !! eu!! Amin. Stelu
Publicat Joi, 14 septembrie 2017
+Răspunde
PD @ JE SUIS RARINCA
+6
Doamne ajuta!
Publicat Joi, 14 septembrie 2017
+Răspunde
lili
-3
Si trece la PSD Constanta!
Publicat Joi, 14 septembrie 2017
+Răspunde
PD @ lili
+10
Nu inainte de a-ti cere tie sau voua acordul...Asa e bine!?
Publicat Joi, 14 septembrie 2017
+Răspunde
Csalas @ lili
+4
La ALDE !
Publicat Joi, 14 septembrie 2017
+Răspunde
radu
+8
Probabil e nemultumit de pensia militara de vreo 3.000 de euro si de indemnizatia de parlamentar de inca pe-atata...PNL e plin de bugetari de lux in loc sa-i reprezinte pe intreprinzatori si pe liber-profesionisti.
Publicat Joi, 14 septembrie 2017
+Răspunde
Recomandate
Cobai în experimentul „Școala românească“
Publicat acum 9 ore şi 30 minute
Ziariștii acoperiți, în pericol
Publicat acum 23 ore şi 3 minute
Trump: Un regim depravat, bandă de criminali!
Publicat acum 23 ore şi 40 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
4 articole/ Actualizat Duminică, 17 septembrie 2017
alarm off
Mostra de la Veneţia
7 articole/ Actualizat Duminică, 10 septembrie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
19 articole/ Actualizat acum 3 ore şi 36 minute
Ioan Buduca

După ce au apărut ziarele, a fost posibilă manipularea în masă, prin propagandă ideologică. După ce au apărut televiziunile, propaganda prin ideologie s-a transformat în propagandă de tip publicitar.

Ioan BuducaPublicat acum 21 ore şi 51 minute