Ponta: Eu cred că Monica Macovei a plecat în Coreea de Nord

Victor Ponta scrie ironic pe Facebook că el crede că Monica Macovei a plecat în Coreea de Nord, pentru că ”doar acolo mai e Justiţie cum îi place ei”.

Comentariul acestuia vine în contextul în care Consiliul Baroului Bucureşti s-a întrunit, miercuri la prânz, pentru a lua în discuţie din nou cererea Monicăi Macovei de excludere a lui Victor Ponta din barou, la şedinţă neparticipând chiar Macovei.

”Eu cred că Monica Macovei a plecat în Coreea de Nord – că doar acolo mai e Justiţie cum îi place ei. Oare Raluca Prună nu o fi şi ea în vizită de documentare la Pyongyang?!?”, scrie Ponta pe pagina sa de Facebook.

Europarlamentarul Monica Macovei a transmis Baroului Bucureşti o scrisoare prin care solicită reprogramarea pentru data de 5 septembrie a participării acesteia la şedinţa în care se discută excluderea lui Victor Ponta din avocatură. Motivul solicitării este dat de faptul că europarlamentarul susţine miercuri, într-o şedinţă extraordinară a Comisiei LIBE a Parlamentului European, proiecte la care este raportor PE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.