Cum a murit un cunoscut medicament pe mâna lui Daniel Boda
Povestea Algocalminului înjunghiat pe la spate de funcționarii statului din dragoste de Ibalgin
 

Din luna aprilie celebrul medicament românesc Algocalminul (precum și alte medicamente echivalente care conțin ca substanță activă metamizol) nu mai poate fi cumpărat fără rețetă. Așa a decretat Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) condusă de Daniel Boda. Motivul: Algocalminul conține metamizol, o substanță care poate produce agranulocitoza, o afecțiune caracterizată prin scăderea globulelor albe, ceea ce duce la scăderea imunității. Totuși, în România, nu s-au semnalat niciodată cazuri de agranulocitoză.

Agenția Națională a Medicamentului (ANM) condusă de Daniel Boda a hotărât anul trecut ca Algocalminul ( precum și alte medicamente echivalente care conțin ca substanță activă metamizol precum Fabocalm, Metamizol Solacium, Algiotop, Algoblock, Algozone, Alindor, Algoremin, Metamizol Farmacon, Quarelin, Novocalmin, Sintocalmin și Centralgin-13 medicamente, o singură substanță activă în fiecare dintre ele: metamizolul) să fie eliberat din farmacii doar pe bază de rețetă medicală de la 1 aprilie 2011. Curios dar ultima oară când s-a întrunit Consiliul Ştiinţific al ANM pentru a lua în discuţie problema algocalminului și a medicamentelor enunțate mai sus a fost iulie 2007. E drept la acea vreme șef nu era Daniel Boda, fiul lui Iosif Boda. Iar membrii Consiliul Ştiinţific al ANM au dat în 2007 un alt verdict: în România nu au fost raportate reacţii adverse la metamizol, prin urmare poate fi folosit. Consiliul ANM a mai argumentat în 2007 că Agenţia Europeană de Evaluare a Produselor Medicale, de recomandările căreia suntem obligaţi să ţinem cont, nu a restricţionat folosirea algocalminului.

Deci în 2007 Algocalminul nu era toxic, dar în 2010 da. Uite așa. E drept schimbarea de macaz de la ANM, spun gurile rele medicale, ar fi fost luată după o vizită în străinătate a lui Daniel Boda.

Cert este că cererea de trecere a Algocalmin în categoria medicamentelor pentru care este nevoie de rețetă medicală pentru a fi eliberat a fost făcută de Sanofi-Aventis, cea mai mare companie farmaceutică locală, la începutul lunii septembrie în 2009. Dar o bună parte (40%) din încasările obținute de OTC-urile Sanofi-Aventis sunt realizate de vânzările de analgezice (contra durerii), segment în care compania franceză este prezentă pe piața locală cu brandul Ibalgin, concurent direct pentru Nurofen. Și ambele pentru fostul Algocalmin.

Deci practic dacă pe români îi va lua durerea de cap nu vor mai putea cumpăra la liber Algocalmin (respectiv Fabocalm, Metamizol Solacium, Algiotop, Algoblock, Algozone, Alindor, Algoremin, Metamizol Farmacon, Quarelin, Novocalmin, Sintocalmin și Centralgin) care are drept substanță activă metamizolul, dar vor putea lua Ibagin sau Nurofen, medicamente care au la bază substanța activă ibuprofenul. Spre deosebire de metamizolul conținut de Algocalmin, medicamentele cu un conținut de ibuprofen de sub 400 de mg sunt eliberate fără prescripție medicală. Curios dar în momentul în care Algocalminul se vindea la liber medicamentele cu un conținut de ibuprofen de sub 200 de mg erau eliberate fără prescripție medicală. Când Algocalminul a trecut pe rețetă, medicamentele cu un conținut de ibuprofen de sub 400 de mg au ajuns la liber. Întâmplare sau interese?

Algocalminul, un brand vechi de peste 40 de ani, avea pe lângă avantajul unei mari popularități și pe cel al prețului relativ scăzut. Algocalminul a devenit, în timp, sinonim cu orice medicament analgezic la un cost pe care o largă populație și-l poate permite - în jur de 8 lei pentru o cutie cu două blistere a câte 10 comprimate (tablete).

Acum în farmaciile românești, o cutie Ibalgin (200 mg, 12 tablete) are un pret de 10 lei, iar Nurofen (200 mg, 12 tablete) costă 14 lei. Dacă facem o comparație cu o cutie de Algocalmin (500 mg, 20 de tablete) care costa aproape 8 lei, reiese că prețul per tablete în cazul produselor concurente este de două ori mai mare. Dar, Algocalminul e toxic nu-i așa? E drept nimeni nu a demonstat acest fapt, dar pentru orice eventualitate el a fost scos de pe lista medicamentelor aflate la liber.

Accesări: 12003
Dan Odagiu
Publicat Miercuri, 07 septembrie 2011

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+171
177 Voturi

 

Alte articole scrise de Dan Odagiu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

ma
18:57:44, 20 Sep 2011 18
Stimate Domn, in text sunt nu cateva ci multe inexactitati si cateva treceri cu vederea. 1. Ibuprofen 400 se elibereaza fara reteta inca din 2006 , poate faceti referire la un anumit produs care nu mai este rx de cca 1.5 ani si care si a marit pretul 2. metamizol a fost declarat ca substanta cu prescriptie de Agentia Europeana si ANM a preluat acest lucru 3. po *editat* ritate -asta nu inseamna ca este si bun 4. da, exista un interes al producatorilor de a vinde produse mai scumpe si acest lucru il face oricine care are un business 5. exista si produse de durere de cap si alte feluri de durere care costa la fel de ieftin ca metamizolul
ContraPro
-76
 
nu jafului anti-romanesc
09:15:15, 16 Sep 2011 17
JAF. Inacceptabil!
ContraPro
+99
 
alt sinistru natzional
12:29:45, 15 Sep 2011 16
In pixul lui s-a aflat posibilitatea de a bloca dezvoltarea de profil in Romania, in dauna Romaniei si pentru firmele straine. Asteptam interventia organelor statului.
ContraPro
+103
 
si bine zice
14:32:00, 13 Sep 2011 15
si bine zice ala de ANTIBIOTICE Iasi si de CANTACUZINO, astea au fost tinte favorite de distrugere la care ANM si BOda au pus osu, rushine sa le fie, sub obladuirea ministerului de boli
ContraPro
+115
 
@cine era ministru
14:30:26, 13 Sep 2011 14
Bazac, bunaoara si cine erau consilierii lui? Aceeasi ca si ai lui Attila si acum ai lui Ritli, nedespartzitzii Molnar si Rafila
ContraPro
+111
 
1 2 3 4

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.