Răspunsul lui Grindeanu la întrebarea: de ce nu se mai respectă programul de guvernare

Răspunsul lui Grindeanu la întrebarea directă ”de ce nu se mai respectă programul de guvernare?” i-a uluit pe jurnaliști. Este primul premier care la această întrebare mai întâi zâmbește și apoi se strâmbă ridicând din umeri, nefiind în stare să articuleze nici un cuvânt. Nu în apărarea sa, ci pentru cetățenii care au decis ca la alegeri să voteze PSD și programul de guvernare prezentat de Liviu Dragnea.

Cu puțin timp înainte, Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu anunțase că majorările salariale în Educaţie şi Sănătate se vor face etapizat, respectiv cu 25% de la 1 ianuarie pentru toţi bugetarii.

Astfel, restul majorărilor salariale pentru profesori şi pentru medici şi asistenţi se vor face de 1 martie.

„De la 1 ianuarie 2018, toţi bugetarii vor avea o creştere a salariului brut de 25%, de la 1 martie încă 20% pentru profesori, care adăugat la creşterea de 25% înseamnă o creştere de 50%. Tot de la 1 martie, medicii şi asistenţii au creşteri de peste 100%, ajungând la nivelul grilei din 2022. Este varianta cu care noi vom intra în comisie”, a spus, la Antena 3, Vasilescu.

Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a precizat Olguţa Vasilescu, a anunţat-o că pentru anul 2018 trebuie să se încadreze într-o anvelopă bugetară de 75 de miliarde de lei, ceea ce a dus la decalarea salariilor din Sănătate şi Educaţie.

Sorin Grindeanu a comentat pe marginea subiectului privind legea salarizării afirmând că nu există „niciun fel de disensiune” şi că impactul bugetar „ne situează în parametri normali ca efort bugetar.”

„Și ministrul Finantelor, și doamna Lia Olguța Vasilescu susțin același punct de vedere pe care doamna ministru l-a anunțat”, a declarat Grindeanu.

Este „forma pe care noi ne-o asumăm”, a mai susţinut premierul, care a precizat că „toate amendamentele aprobate și care au susținere și închidere bugetară sunt susținute de Guvern”.

Acesta a precizat că „impactul total e undeva la aproape de 76 de miliarde de lei”, care „ne situează în parametri normali ca efort bugetar.”

Anunţul privind decalarea majorării salariilor au nemulţumit sindicatele care au anunţat că vor protesta.

Sindicaliştii din Educaţie acuză guvernul că încalcă flagrant programul de guvernare asumat de coaliţia guvernamentală.

Încălcarea este foarte gravă atâta vreme cât Parlamentul României prin hotărâre şi-a aprobat programul în cauză, a declarat, pentru mediafax.ro, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”.

Astfel Nistor anunţă că sindicaliştii sunt pregătiţi să declanşeze un referendum la nivel naţional vizavi de formele de protest pe care le pot susţine pentru a răspunde „celor care nu ştiu să-şi respecte promisiunile făcute”.

La rândul lor, sindicaliştii din Sănătate acuză guvernul şi spun că nu au fost consultaţi în legătură cu decalările anunţate de ministrul muncii.

Preşedinte Sanitas, Leonard Bărăscu, aşteaptă explicaţii de la ministrul muncii, în condiţiile în care, spune acesta, oficialul ar fi vorbit înainte la televizor şi apoi cu sindicatele.

„Suntem în stand by, unii ameninţă deja cu protestele inclusiv colegii mei din învăţământ. Să vedem ce va fi”, a declarat Bărăscu pentru Mediafax.

Marți după-amiază deputații din Comisia de muncă urmează să dea un raport asupra legii salarizării personalului bugetar.

Potrivit ministrului Muncii, legea va trebui adoptată miercuri de Camera Deputaților, care este și for decizional în acest caz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.