Un muzeu mic pentru o literatură grozav de mare

Săptămâna aceasta a început cu o așteptată redeschidere a Muzeului Național al Literaturii Române, în noul sediu de pe strada Nicolae Crețulescu nr. 8, în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei.

Instituția care pierduse cu ani în urmă clădirea în care ne conduceau profesoarele noastre de română prin anii ’80 și-a răspândit acum expoziția permanentă pe cele două niveluri ale unei case cu scară monumentală în hol. Acestor spații li se adaugă încăperile de la subsol și mansarda, fiecare dedicată câte unei serii de expuneri care va fi dezvoltată ulterior.

„Ai venit în calitate de poet sau ca jurnalist?“, m-a întrebat Iuliana Dumitru, care tocmai se pregătea să primească invitații oficiali. Personal, prefer muzeele care reușesc să îți ofere spațiu să respiri pe traseele pe care te trimit, dar, cum e deschidere oficială, am zis că o să mă folosesc mai mult de perspectivele pe care le oferă un colț sau altul al muzeului. Strategia pe care o aveam în minte era să mă refugiez pe lângă un obiect sau altul, care să îmi țină loc de insulă pustie.

1957 este anul în care Muzeul Naţional al Literaturii Române a fost fondat de criticul şi istoricul literar Perpessicius (Dumitru S. Panaitescu), cel care a fost şi primul director al instituţiei, până în anul 1971

Parterul noii clădiri e rezervat poeziei. Dar acest lucru nu a garantat lejeritatea dimineții. Pe un perete Eminescu, pe altul Arghezi. După colț, Nichita Stănescu. Și obiecte din zonă. Tocul lui Ion Vinea, biroul lui Vasile Voiculescu, ediții liliput, una dintre ele ascunsă sub o trapă care glisează într-un cub de sticlă. „La Steaua“ plutind într-un holodesk. Nu știam ce este acela, dar mi l-a arătat Iuliana. Într-o clipă, holul a început să freamăte. Cum eram cu ochii pe un toc spectaculos, deținut cândva de Alecsandri, am crezut că am luat-o ușor razna și, pe acordurile lui Porumbescu izbucnite în boxe, mintea mea face scenarii pe tema „Ca de un freamăt de Zburători“. Era primarul general. În sfârșit, se putea mai rău.

Cu „Năpasta“ la cap

Discursurile au fost foarte inspirate. Directorul muzeului, Ioan Cristescu, le-a cam luat subiectele invitaților pentru că a bifat și ziua poeziei, și miza pusă pe interactivitate în noua formulă de expunere. Academicienii Eugen Simion și Răzvan Theodorescu s-au bazat mai mult pe geografie. Primul s-a gândit la scriitorii de limbă română din nordul Bucovinei și din sudul Dunării. Al doilea a privit lucrurile ceva mai local, amintind de proximitățile istorice în care se află noul sediu al MNLR: „La doi pași de casa în care Slavici l-a găzduit pe Eminescu, aproape de locul în care stătea Maiorescu, între blocul în care a locuit Radu Gyr și cele două clădiri în care a locuit Geo Bogza“. În sfârșit, cineva a început să gâfâie în spatele meu și am auzit șoapte: „Scuzați, scuzați!“. Persoana care întârziase s-a strecurat prin mulțimea de ziariști și a scos reportofonul, îndreptându-l spre boxa din colțul de deasupra noastră. Atunci m-am prins că înregistrarea la colț ar putea fi un exponat în sine în Muzeul Literaturii. Iată vocea lui Ion Caramitru, proiectată pe abur, iată setul de șah pe care îl folosea Mihail Sadoveanu, iar aici puteți vedea boxa la care primarul Firea a zis „în ciuda dușmanilor culturii române“. Mă întorc și îl întreb pe colegul de la corectură: „Culturii române e cu literă mare?“. Zice că e cu literă mică. „Sau e o instituție?!“ Mă rog, e născut în ’77. Fix pe 24 mai, pentru felicitări. Ministrul Culturii tocmai vorbise și păruse prietenos, așa că nu cred că la dușmanii instituției se gândea acum primarul general. Apoi, sala care poartă numele fondatorului Muzeului Literaturii, Perpessicius, a răsunat de cifre. Cum merge treaba cu bugetul pentru nevoi stringente, cum se împart 8 milioane de euro între Muzeul Literaturii și cel al Municipiului. În sfârșit, nu pot să mă concentrez prea bine atunci când mi se vorbește de numere. Mi s-a și părut că primarul a spus că se pregătește să aniverseze „centenarul Marii Iubi… Uniri“, așa că atenția m-a dus în sus, ca fericirea din poemul lui Nichita Stănescu pe care îl făceam la școală. Sus, peste politicieni și academicieni, ușor aplecat deasupra politicienilor, stătea tabloul lui Camil Ressu: „Scenă din Năpasta“.

Vitrină cu clasici. Foto Timi Slicaru

Etajări și etalări

M-am uitat în jur, nu părea să fie nimeni căruia să îi fie ciudă. Să nu fi venit „dușmanii“ de care pomenise primarul?! Ușor, aglomerația din jurul invitaților s-a mutat cu camere de luat vederi și reportofoane în camerele de expoziție. „Ioane, auzi că tu nu e cazul să muncești azi, trebuie să te bucuri“, îi spunea cineva prozatorului Ioan Groșan, prins de valul jurnalistic. În mulțime, făcea piruete poetul Lucian Vasilescu. Cu o mână fotografia, cu alta nota pentru agenția de presă la care lucrează. Lumea literară are rezervat subsolul instituției. Aici eram singur, cu un angajat al instituției. În camere în care temperatura și umiditatea sunt monitorizate, fotografiile lui Ion Cucu sunt însoțite de desene, sculpturi și o carte-obiect lungă de câțiva metri semnată de Mircia Dumitrescu. „Îi vom ruga pe elevii care vin la muzeu să dea paginile“, îmi spune supraveghetorul sălii. „Aici l-am așezat pe Valeriu Anania, pentru că pe fereastra din spate se vede Biserica Albă“, mi se spune. Prin geamul de sub o arcadă de cărămidă se aduna masiv corpul bălan al lăcașului de pe Calea Victoriei. Anania privea sfătos din fotografie între o imagine cu Mircea Ivănescu și alta cu Ștefan Augustin Doinaș și Eugen Jebeleanu. Am urcat din nou, privind spre aglomerația din jurul oficialităților de la parter și am continuat spre etajul I, nivelul prozei, eseului, criticii literare și al memorialisticii. Fiecare nivel are cel puțin un colț în care sunt construiți pereți sensibili la împingerea cu degetul. Atingi și o fereastră măruntă întoarce o altă față a exponatelor. Sala ecranizărilor este exact ceea ce îi spune numele. Imagini din filme realizate după opere literare rulează pe mici ecrane.

Fantasticul are sala lui, după același tipar cu celelalte. Urmuz și Vasile Voiculescu sunt urcați frumos pe perete și tot așa. Mircea Eliade, Cioran stau și ei sprijiniți în apropiere. Conceptele mai discrete pe etichete întunecate, numele mai mari, atârnate aproape de tavan.

Mai sus, în mansardă, spațiu larg. Este nivelul rezervat teatrului. Scene din montări mai mult sau mai puțin celebre sunt proiectate pe pânze. În spatele acestor ecrane sunt datele biografice ale dramaturgilor. În sfârșit, am coborât, am ales o vedere cu I.L. Caragiale legat la cap în exilul său berlinez și angajații muzeului m-au ajutat să mi-o trimit scanată pe e-mail. Să fie într-un ceas bun.

Avangarda la perete. Foto Timi Slicaru

Vizite digitale

Partea bună a ultimilor ani de bejanie din viața Muzeului Național al Literaturii Române părea să fie că o secțiune din colecțiile sale s-au dus pe internet. Mai exact, este vorba despre 79 autori, 144 manuscrise, 1.057 pagini scanate, după cum spun cifrele exacte de pe site-ul muzeuldigital.mnlr.ro. Până la urmă, expunerea fizică se dovedește mai generoasă decât cea virtuală pentru că, în cazul celei din urmă era nevoie de o hotărâre destul de specializată pentru navigarea printre listele de manuscrise și nume celebre. Cine știe, poate, într-o zi, sfârșitul lumii o să vină sub forma unei liste de nume.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Tupa 152 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.