Renate Roginas: „Consider că farmecul Festivalului NexT este familiaritatea”

Recent s-a încheiat la Cinema Studio cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT, care a fost un real succes. După ce festivalul şi-a desemnat câştigătorii (Trofeul NexT a revenit filmului „The Island Is Enchanted with You / Insula e vrăjită de voi„, regizat de Alexander Carver şi Daniel Schmidt, iar cel mai bun film de scurtmetraj românesc a fost considerat “În care eroina se ascunde şi apoi are parte de o întâlnire neaşteptată„, regizat de Tudor Jurgiu), am avut şansa să mă întâlnesc cu o personalitate remarcabilă a lumii audiovizualului european, membră în juriul competiţiei naţionale, Renate Roginas.

Domnia sa are o carte de vizită impresionantă. Între 1980 şi 1999 acondus Departamentul de co-producţie internaţională al uneia dintre cele mai renumite companii de producţie din Franţa, Telfrance. Din 1988 este membră a Academiei Europene de Film, iar în 1991 a fost acceptată membru deplin al Gildei Scenariştilor din Franţa, SACD. În decembrie 1999, Renate a contribuit la dezvoltarea de noi reglementări pentru programul european MEDIA Plus, iar în 2001 a fost numită Secretar Executiv al programului iniţiat de Consiliul European, Eurimages. Din 2006 până în 2008 s-a ocupat de programul PHARE al Uniunii Europene “Consolidarea sectorului audio-vizual în România”, fiind practic un deschizător de drumuri pentru ţara noastră în acest domeniu. Din mai 2008, Renate a fondat Villa Kult dinBerlin, un spaţiu de întâlnire destinat profesioniştilor din diverse domenii creative precum: film, televiziune, multimedia, muzică, artă, dans, modă, design, fotografie.

Renate Roginas la cea de-a noua ediție a Festivalului NexT, alături de producătorul Eugen Kelemen și directoarea festivalului, Ada Solomon

Aş vrea să începem agreabilul nostru dialog cu evenimentele care tocmai s-au petrecut la Festivalul Internaţional de Film NexT, unde aţi fost invitată în juriul competiţiei naţionale. Cum aţi caracteriza cea de-a noua ediţie a acestui festival? Ce anume v-a impresionat cel mai mult?

În primul rând, trebuie să subliniez faptul că această iniţiativă de a organiza un astfel de festival este extraordinară şi unică din câte ştiu eu. Pentru că acest festival a fost creat în memoria a doi tineri cineaşti extrem de talentaţi, regizorul Cristian Nemescu şi sound designerul Andrei Toncu, care, după cum ştiţi, şi-au pierdut viaţa într-un tragic accident de maşină (n.n.: accidentul a avut loc în 2006, iar în momentul morţii sale, Cristian Nemescu avea doar 27 de ani. El se întorcea de la filmările lungmetrajul său de debut, California Dreamin’, împreună cu prietenul şi sound designerul său, Andrei Toncu. De altfel, filmul a primit post-mortem Premiul “Un Certain Regard” la Festivalul de la Cannes din 2007). Or, festivalul poartă cu el, an de an, magia acestor doi creatori excepţionali. Sufletele lor sunt alături de noi, ei nu au cum să fie uitaţi, iar această particularitate spirituală a festivalului îi conferă unicitatea despre care vorbeam (n.n.: Festivalul a fost creat de Ada Solomon, directoarea Societăţii Culturale NexT, şi Yvonne Irimescu, în calitate de coordonatoare a acestui festival). Aşa că, atunci când am aflat de această iniţiativă, eram în România la acea vreme, conducând Programul PHARE al Uniunii Europene, am fost imediat cucerită de această idee. Şi am fost prezentă încă de la prima ediţie, implicându-mă activ în acest proiect. Acum sunt fericită că am revenit, după o absenţă de mai bine de cinci ani, şi am constatat cu bucurie evoluţia acestui festival, care a crescut în creativtiate, imaginaţie, adăugându-şi noi secţiuni şi modalităţi moderne, eficiente şi profesioniste de prezentare a ideilor celor mai tineri creatori. Organizarea a fost excelentă. Am fost încântată de secţiunea “The Pitch”, unde tinerii din industria filmului îşi pot prezenta viitoarele proiecte, în limba engleză, timp de şapte minute, o veritabilă bursă a ideilor. Sunt întâlniri benefice între profesioniştii interesaţi de aceste proiecte şi realizatori.

În al doilea rând, am remarcat echilibrul creat între cele două direcţii fundamentale ale festivalului, competiţia internaţională şi competiţia naţională. Este un festival deschis, în care toţi se simt ca într-o familie, participanţi la început de drum şi profesionişti cu experienţă, cu care poţi discuta de la egal la egal. Nu există limite, VIP-uri, aşa cum se întâmplă la alte festivaluri din Europa şi din lume. Toţi suntem în “acelaşi sac”. Nu e un festival „chic” sau “şoc”. Da, acesta e farmecul NexT: familiaritatea.

Villa Kult

La ediţia din acest an, nu numai că aţi fost unul dintre partenerii importanţi ai festivalului, dar aţi acordat şi un Premiu “Villa Kult”. Ce semnifică el şi către cine s-a îndreptat? Care au fost argumentele?

Da, am simţit nevoia să fac mai mult. Am conferit Premiul Villa Kult, în ideea de a proteja, de a susţine şi de a stimula exprimarea liberă, neîngrădită în niciun fel, a tinerilor cineaşti români. Protecţie în sensul cel mai nobil al cuvântului, pentru că în ultima vreme, în lumea filmului, de oriunde, cineastul este mereu limitat, îngrădit de tot felul de oprelişti economice, şi de tot felul de alte imixtiuni în actul creaţiei. Prea mulţi intervin, mult prea rapid, în procesul de elaborare al unui proiect. Or, Premiul Villa Kult încurajează gândirea liberă, iniţiativa, ideea. Pentru mine, acest premiu este o misiune. Sunt două strategii pe care le urmăresc prin acordarea acestui premiu. Prima strategie este aceea de a le oferi tinerilor creatori un loc special, plin de armonie, unde toate artele se întâlnesc. Este vorba de rezidenţa Villa Kult din Berlin, încărcată de istorie, spiritualitate şi emulaţie intelectuală. Iar cea de-a doua strategie constă în oferirea posibilităţii ca cei aleşi pentru această rezidenţă să fie prezenţi activ la prestigiosul Festival de Film de la Berlin, din februarie anul viitor, pe întreaga perioadă a evenimentului, toate cheltuielile fiind suportate de Villa Kult. M-am oprit asupra tânărului cineast Paul Mureşan şi a animaţiei sale “Pui de somn”. M-au impresionat prospeţimea lui, poezia şi inventiviatea animaţiei sale. Îmi place că se bate pentru ideile lui. Din păcate, nu este prea conectat cu industira filmului, or, anul viitor va avea o şansă extraordinară de a fi în contact cu cei mai importanţi producători din lume, cu toţi cei care decid soarta cinematografiei la ora actuală (n.n.: Paul Mureşan este şi câştigătorul concursului The Pitch şi al unui cec de 5.000 de euro din partea ShortsTV pentru proiectul Mom, Dad, I Have to Tell you Something…. Acelaşi proiect a primit o Menţiune specială în cadrul NexT Short Film Market, pentru calitatea prezentării, constând în 1000 de euro din partea Abis Studio). Alte două rezidenţe din partea mea au primit şi cineaştii Marius Olteanu pentru scurtmetrajul Scor alb şi Sorin Poamă pentru O colegă din Tonitza. Apreciez foarte mult diversitatea subiectelor, stilurilor, simplitatea şi deopotrivă profunzimea poveştilor. Juriul competiţiei naţionale din care am făcut parte alături de Agnes Wildenstein (n.n.: coselecţioner DocLisboa) şi regizorul de animaţie Matei Branea (n.n.: autorul identităţii vizuale NexT) a hotărât ca filmul „În care eroina se ascunde şi apoi are parte de o întâlnire neaşteptată„, de Tudor Jurgiu, să fie desemnat cel mai bun scurtmetraj românesc.

De asemenea, am constatat cu mare satisfacţie prezenţa cineaştilor femei. Am remarcat-o pe Ana Maria Comănescu, şi al ei scurtmetraj In the House, un film în alb-negru, cu o poveste de viaţă foarte puternică şi emoţionantă. Eu şi colegii mei i-am conferit o menţiune specială.

Artişti mongoli

Experienţa dumneavoastră în domeniul audiovizualului este uriaşă. Pentru că aţi fost aici, în cea mai complicată perioadă a României, când ne pregăteam să intrăm în Uniunea Europeană. Cum vedeţi acum, după atâţia ani, materializarea acelei experienţe pe care aţi investit-o timp de doi ani în noile media?

Tot ceea ce am făcut atunci a fost ca o picătură într-un ocean. România era la început de drum. A fost extrem de dificil. Da, a fost o perioadă complicată, o luptă imensă cu birocraţia, cu anumite mentalităţi. Dar, deşi misiunea mea a fost destul de scurtă, a contat şi îmi place să cred că am reuşit să schimb ceva. Ce constat acum după mai bine de şapte ani? O mare deschidere. România este beneficiara programului Eurimages. Este în mijlocul tuturor proiectelor importante.

Dar această latură financiară de care filmul depinde enorm nu limitează mult şansele cinematografiei europene şi, desigur, şansele unui tânăr cineast?

Eu nu privesc astfel lucrurile. Bani sunt, resursele financiare există sub tot felul de forme. Important e să exploatăm toate resusele, “să bem” din fiecare. Trebuie să încercăm. Cred cu determinare în luptă. Este vorba despre credinţa pe care o ai în ceea ce faci… şi banii se vor găsi!

Profesional, aţi călătorit foarte mult. Cu excepţia SUA, nu există mediu cultural care să nu fi beneficiat de expertiza dumneavoastră. Cum a fost întâlnirea cu universul Americii Latine, cu Argentina, Columbia, Mexic?

Evident, e o diversitate explozivă. Dar am constatat că artiştii din America Latină, în special cineaştii, lucrează ca şi cum existenţa ar fi sub microscop. Poveştile lor, multe dintre ele fascinante, au o modalitate aparte de exprimare. Au ceva din felul în care un entomolog sau un antropolog privesc lucrurile. Cinci minute de film îţi dau impresia că durează 45 de minute. În sensul cel mai bun, adică ţi-ai dori ca filmul să nu se termine. Filmele sunt asemeni unor bijuterii, cu foarte multe detalii, rafinate, cu putine zgomote, puţine cuvinte. Sunt foarte contemplativi, reflexivi. Imaginea şi intensitatea sentimentelor sunt caracteristicile fundamentale ale noului cinema hispanic. Am în minte un film extem de emoţionant al unui mexican, care urmăreşte în secret viaţa femeii lui de serviciu, pe care o surprinde furând, dar de care se îndrăgosteşte nebuneşte.

La una dintre edițiile Premiilor Gopo

Experienţa în Orientul Mijlociu s-a suprapus peste perioada cea mai fierbinte din punct de vedere politic şi social. Misiunea pe care aţi început-o în Tunisia a coincis cu declanşarea primăverii arabe.

Din păcate, debutul acestei misiuni, în2011, acoincis cu acest fenomen politic, social şi religios şi practic nu am putut să intru prea mult în contact cu mediul artistic de acolo. Era o perioadă incredibil de tensionată, iar cultura chiar nu reprezenta niciun fel de prioritate. Aşa că a trebuit să renunţ la această misiune. Au fost momente când atât eu, cât şi echipa mea ne-am aflat în pericol. Pericol fizic. Impactul a fost profund. M-am întors la Berlin destul de bulversată. Era un decalaj între programul pe care UE dorea să-l desfăşoare în această parte a lumii şi realitatea explozivă de acolo.

Villa Kult workshop

Ştiu că v-aţi reinventat. Deşi vă aflaţi la apogeul carierei, cu o expertiză de marcă în domeniul audiovizualului şi al industriei cinematografice, aţi simţit nevoia să vă reîntoarceţi la universitate. Aţi urmat şi aţi absolvit un master în istoria artei. O provocare, o nevoie spirituală?

Mai mult decât o provocare. Mie îmi place să simt totul, să ating totul. Niciodată nu ştii prea mult, nu există limite în cunoaştere, în simţire, în exprimare. A fi fost foarte simplu să spun: OK, am ajuns la cel mai înalt nivel al carierei mele, mă aşez confortabil şi lucrurile pot merge foarte bine înainte. Or, eu am o curiozitate terbilă, mereu am ceva de descoperit, mereu mă intrigă ceva. Am fost din nou studentă. Am luat totul de la zero. Am redescoperit filmul experimental, arta conceputală, interdependenţele dintre toate aceste “felii” ale gândirii şi sensibilităţii artistice contemporane. Când ne gândim la un muzeu, vedem tablouri. Ele stau agăţate, aparent imobile, pe perete, dar ele vorbesc cu privitorul. Există permanent un dialog nevăzut. Arta conceptuală, arta experimentală reprezintă o necesitate profund umană. Este expresia cea mai puternică, cea mai vie, chiar dacă este mai greu de înţeles, a societăţii în care trăim. Identitatea filmului nu se pierde deloc. Dimpotrivă. Intersecţia între arte e vitală. Diversitatea e cea mai mare bogăţie. Tehnica oricât de sofisticată, numai e ceva rigid. Putem face film cu orice mijloace digitale. Totul este foarte interactiv. Eşti tot timpul ca într-un labirint. E o plăcere. O dinamică permanentă a ideilor, a spiritului. Diversitatea, schimbarea sunt lucrurile care mă definesc. Sunt foarte deschisă la tot ceea ce înseamnă creativitate.

Această “sete a curiozităţii” mă scoate mereu dintr-o monotonie

Afişul viitorului vernisaj

Care sunt tendinţele mediului cultural contemporan din Germania?

În Germania, academiile funcţionează excelent. Numai că, în mod paradoxal, această ultraprofesionalizare le conferă o aroganţă, o suficienţă, care nu este deloc benefică pentru dinamica artistică, pentru creaţie în general. Am să vă spun o mică istorioară. La Villa Kult am avut o rezidenţă pentru un tânăr scenarist din Mexic. Era extrem de talentat. Dar, după o perioadă de aproape un an, având totul la dispoziţie, a început să nu mai fie atât de “neliniştit”, ideile au început să “adoarmă”, în timp ce trăia din ce în ce mai bine. Or, trebuie să te lupţi continuu. Mereu să ai incertitudini, mereu să fii nesigur. Mereu s-o iei de la capăt şi să inventezi. Performanţa individuală mă interesează cel mai mult, în artele plastice, în muzică, în cinema.

Ce ne puteţi spune despre viitoarele proiecte de la Villa Kult?

Chiar pe 26 aprilie voi deschide o expoziţie colectivă, care adună neo-fauviştii, o generaţie de excepţie, cei mai mulţi născuţi după cel de-al Doilea Război Mondial. Este vorba despre artiştii Peter Adamski, Luciano Castelli, Rainer Fetting, Jacqueline Gainon, Helmut Middendorf şi Josep Ucles. Tablourile lor sunt pline de culoare, de expresie, de vitalitate. Portrete, nuduri, schiţe, desene, litografii. După această expoziţie, intenţionez ca, în toamnă, să invit un sculptor foarte talentat din nordul Germaniei, care va crea o instalaţie cu totul specială. De atlfel, toate proiectele de la Villa Kult aduc în prim-plan diversitatea, pe care am tot invocat-o de-a lungul acestui interviu. Un proiect aparte a fost invitarea în cursul anului trecut a unor artişti din Mongolia. Practic, Mongolia, despre care nu ştiam aproape nimic până la acea dată, “s-a mutat” în casa mea şi în împrejurimi. Am construit o yurtă imensă în curtea de la Villa Kult. A fost extraordinar. Şi tot în această direcţie, am un proiect pentru finele acestui an. O altă parte a lumii va veni acasă, la Villa Kult. Este vorba despre Namibia. Mi-ar plăcea să pot construi o punte artistică între Africa şi Germania.

Poate că mulţi nu înţeleg cum un om cu formaţia mea, cu studii aprofundate în domeniul managementului, atât de mult timp în contact cu cifrele, cu devizele, cu bugetele, a simţit nevoia să păşească în lumea artistică. Mi-aduc aminte că primul meu salariu l-am investit într-un tablou. De atunci, am devenit o colecţionară. Şi apoi, am mers mai departe. După aproape patru decenii dedicate managementului sectorului audio-vizual, am luat-o de la capăt şi “am intrat” chiar eu în tablourile pe care le-am achiziţionat. Aşa cum vă spuneam, am urmat masterul în istoria artei. Această “sete a curiozităţii” mă scoate mereu dintr-o monotonie, care ar putea oricând să se instaleze. Îmi place mai mult să dăruiesc decât să primesc. Mecenatul este o latură intrinsecă a rezidenţelor de la Villa Kult. În ultima vreme, am încurajat mişcarea femeilor în artă. Nu am o anume linie, o anume tendinţă, o anume modă. Nu-mi place să cataloghez, nu-mi place să pun lucruri în sertare. Pentru mine, emoţia rămâne constanta care uneşte toate artele sub acoperişul berlinez de la Villa Kult. Toate proiectele mele viitoare sunt legate de Villa Kult. Villa Kult înseamnă acasă, din toate punctele de vedere. Acasă, pentru că locuiesc acolo, împreună cu familia mea. Dar e acasă pentru toate artele, care se întâlnesc în cel mai cald şi deschis mediu posibil, un mediu al armoniei. Nu mai călătoresc eu în căutarea scenariştilor, regizorilor, producătorilor, muzicienilor, pictorilor, acum ei vin la mine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Irina Budeanu 22 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.