Secretarul general al FRF, pus sub acuzare de DNA

Gheorghe Chivorchian, secretarul general al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a fost pus sub acuzare de DNA Timișoara în dosarul finanţării Poli Timişoara de către Consiliul Judeţean Timiş. Chivorchian, fost director executiv al clubului de fotbal, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu și fals în înscrisuri. Oficialul FRF s-a prezentat sâmbătă dimineață în faţa procurorilor DNA Timișoara.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul CHIVORCHIAN HAIC GHEORGHE, director executiv al unui club de fotbal, la data faptelor, în prezent secretar general al Federației Române de Fotbal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora:

În cursul anului 2008, angajați din cadrul Consiliului Județean Timiș, cu știință, au întreprins demersurile necesare, pentru alocare unor sume de bani în vederea susținerii echipei de fotbal ce aparținea S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A.
Concret, aceștia au avizat, cu încălcarea dispozițiilor legale, o hotărâre a Consiliului Județean Timiș și au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanței sportive și asigurarea condițiilor de accedere și participare a echipei la competițiile de club UEFA.
În baza acestor documente, cu încălcarea dispozițiilor legale, au fost acordate societății comerciale mai sus menționate, care la acel moment înregistra restanțe la plata obligațiilor către bugetul de stat și către finanțatorul Consiliul Județean Timiș, mai multe sume de bani totalizând peste 1.000.000 euro, sumă ce constituie prejudiciu adus bugetului Consiliului Județean Timiș.
Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că, după aprobarea finanțării, în scopul întocmirii și efectuării înregistrărilor financiar contabile de către angajații Consiliul Județean Timiș a sumelor de bani virate către firma respectivă, inculpatul Chivorchian Haic Gheorghe, pentru a sprijini activitatea infracțională a angajaților respectivi, a prezentat și depus documente false din care rezulta că sumele de bani acordate au fost utilizate pentru achitarea drepturilor de natură salarială sau asimilată veniturilor către jucătorii de fotbal legitimați la clubul de fotbal respectiv.
În realitate acești bani au fost utilizați de către firma respectivă în alte scopuri, respectiv pentru plata datoriilor și penalităților anterioare aferente acestor datorii rezultate din contractele de închiriere și întreținere a stadionului „Dan Păltinișanu” aflat în proprietatea Consiliului Județean Timiș și închiriat echipei de fotbal, precum și pentru plata datoriilor fiscale stabilite în sarcina clubului de fotbal rezultate din executări silite efectuate de organele fiscale ale Ministerului Finanțelor Publice, etc”.

Acuzaţiile care i se aduc lui Chivorchian fac parte din dosarul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara de către Consiliul Judeţean Timiş în perioada în care clubul îi aparţinea omului de afaceri Marian Iancu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.