Steaua fără seamăn, Sylvie Guillem, face ultima reverenţă

Între 17 şi 19 septembrie, Sylvie Guillem se află pe scena celebrului Théâtre des Champs Elysées, cu spectacolul său de adio, Life in Progress, un ultim florilegiu gândit ca o mărturie a parcursului liber al acestei balerine care a ales să părăsească Opera din Paris la numai cinci ani după ce fusese angajată acolo. Life in Progress deschide, în acelaşi timp, stagiunea 2015-2016 TranscenDanses.

Spectacolul cuprinde Techné (creaţie 2015), dansat de Sylvie Guillem, în coregrafia lui Akram Khan, pe muzică de Alies Sluiter, interpretată de Prathap Ramachandra, Grace Savage, Emma Smith; Duo, reluare a coregrafiei create de William Forsythe în 1996, pe muzica lui Thom Willems, în care evoluează Gjoka şi Riley Watts; Here and After (2015), semnat de Russel Maliphant, pe muzica lui Andy Cowton, în care Sylvie Guillem dansează alături de Emanuela Montanari; Bye (2011), solo Sylvie Guillem, în coregrafia lui Mats Ek, pe muzică de Ludwig van Beethoven. Aceasta din urmă este o piesă în care se regăseşte acordul perfect între un interpret şi coregraful său. Guillem joacă aici un rol extraordinar, iar finalul acestui poem dansat ar putea fi parcursul dansatoarei. Este un joc cu imaginea filmată, în care ea apare iniţial ca o fetiţă cu fustă scurtă şi pantofi fără toc, cu părul bine pieptănat. Şi iese din cadrul dreptungiular, caAlice traversând oglinda, scandând cu trupul său Sonata pentru pian de Beethoven. Lasă să-i cadă vesta, pantofii şi şosetele, dejucând arabescul prin opriri bruşte şi alternând poantele cu bătăi de călcâi. Energia lui Mats Ek i se potriveşte de minune. În acest dans, ea pare capabilă de orice îndrăzneală coregrafică.

Sylvie Guillem în Raymonda

“Anul 2015 va însemna un ultim turneu pe scenele pe care am apărut, cu un nou spectacol, pentru a-mi lua rămas bun, cu multă emoţie, dansând două creaţii şi două reluări. (…) În urma unui derapaj, cu totul necontrolat, am executat acum 39 de ani prima reverenţă din cariera mea…

Mereu în întârziere la cursuri, adesea în plină cursă, noi, şoriceii Operei dinParis, trebuia neapărat să-i salutăm pe toţi dansatorii Companiei cu care ne întâlneam. Ceea ce complica lucrurile era faptul că aceşti dansatori, personaje hieratice şi destul de nonşalante în convingerea importanţei lor, aveau talentul să apară brusc în faţa noastră, fără cel mai mic avertisment. În dedalul complicat al culoarelor ceruite de timp şi de numeroasele derapaje ale generaţiilor precedente, exerciţiul devenea extrem de periculos. (…)

După 39 de ani de «antrenament», m-am hotărât să fac ultima mea reverenţă… Fără derapaj necontrolat de această dată. Am iubit totul în aceşti 39 de ani, fiecare moment, şi iubesc încă şi acum. De ce, atunci? Pentru că doresc să mă opresc fericită din ceea ce fac, aşa cum am fost întotdeauna, cu pasiune şi mândrie…”, mărturisea cu umor Sylvie Guillem anunţându-şi retragerea din viaţa de scenă.

Cu Emanuela Montanari în Here and After

Prodigioasa carieră a celei care s-a dedicat gimnasticii competiţionale înainte de a descoperi dansul, la 11 ani, surprinde pe drept cuvânt.

Angajată la Baletul Operei din Paris la 16 ani, a cunoscut o ascensiune fulgerătoare. A obţinut Medalia de Aur la Concursul de la Varna în 1983. La 19 ani era deja Etoile.

Sub conducerea lui Rudolf Noureyev, care era atunci director de dans la Opera din Paris, un grup de tineri, în fruntea căruia se afla Sylvie Guillem, s-a ilustrat în repertoriul clasic – Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, dar şi în creaţiile lui Maurice Béjart şi ale lui William Forsythe.

În Techne, coregrafia Akram Khan

Rigoarea impusă de tehnica clasică n-a împiedicat-o să-şi dezvolte propriile cercetări coregrafice. În 1989 apărăsit Opera din Paris şi a devenit apoi Primă balerină la Royal Ballet din Londra până în 2013 şi a fost, de asemenea, Artist Principal Invitat al Baletului din Tokyo. De-a lungul carierei a dansat roluri mitice în coregrafii semnate de Kenneth MacMillan, Rudolf Nureyev, Maurice Béjart, Frederick Ashton, William Forsythe şi Mats Ek.

În 1985, William Forsythe a creat pentru ea In the Middle Somewhat Elevated.

În Life in Progress, balerina dansează două noi opere, inclusiv un solo cu muzicienii direct pe scenă, în coregrafia celebrului Akram Khan, creat special pentu ea, şi un Pas de deux cu balerina italiană Emanuela Montanari, de la Scala din Milano, în coregrafia lui Russell Maliphant. “Dansez pentru prima dată în cariera mea cu o femeie, şi este cu adevărat o plăcere, mărturiseşte Sylvie Guillem. Există o anumită linişte, un raport de forţă mai mic decât cu un bărbat”.

Cu balerinii de la Tokyo Ballet în Bolero de Ravel

În Techne de Akram Khan, scena este într-o penumbră de culoarea aramei. Pe trei console se sprijină trei muzicieni. Sylvie Guillem apare din partea dreaptă, cu părul despletit, ghemuită ca un păianjen, numai braţe şi picioare. Abia atingând podeaua scenei, înconjoară arborele central, ca pentru a-şi descoperi spaţiul de joc. Se ridică, se apleacă din nou. Creşte şi se strânge într-o mişcare continuă, care pare să lege pământul şi cerul de infinit.

Este fascinant să vezi cum balerina, modelată de tehnica clasică, îşi interiorizează tradiţionalul kathak indian a cărui coregrafie anglo-bengaleză formează substratul dansului ei contemporan.

Cariera internaţională i-a permis balerinei să danseze pe cele mai mari scene, să-l întâlnească pe suedezul Mats Ek, care a creat pentru ea coregrafiile Wet Woman şi apoi Smoke.

Dansând cu Akram Khan

Dotată cu un fizic excepţional care îi permite să depăşească limitele articulaţiilor corpului uman, Sylvie Guillem îşi modelează trupul cu o mare versatilitate până când acesta devine un adevărat instrument muzical, capabil să se adapteze şi să reprezinte orice formă de expresie.

Ea este “uluitoarea şi extrema dansatoare” din dialogul Sufletul şi Dansul de Paul Valéry, este dansatoarea “hieroglifă în mişcare” despre care vorbeşte Mallarmé în Filosofia Dansului.

În 2005, Sylvie Guillem a semnat prima ei carte, Invitation, la Editura Cercle d’Art din Paris: peste 360 de fotografii de Gilles Tapie ilustrează povestea unei femei şi a unei stele.

Techne, dansul kathak subîntinde coregrafia

“Am părăsit multe lucruri. Părinţii, atunci când nu eram încă în stare să fac un pas fără mama mea, Opera din Paris, Royal Ballet…”

Acum, la 50 de ani, balerina, star mondial, este o persoană care trăieşte intens şi are o forţă expresivă uimitoare. Dar Sylvie Guillem este inflexibilă. A decis să renunţe la dans la 50 de ani, pentru că şi-a dat seama brusc că “într-o zi va trebui să mă opresc. Nu este uşor să alegi momentul cel mai bun… Voiam ca acest lucru să se petreacă cât mai bine posibil, fără suferinţă şi fără regret. Acum un an mi-am spus: acesta este momentul”, îi mărturisea ea jurnalistei Rosita Boisseau.

Decizia a fost declanşată şi de hotărârea coregrafului suedez Mats Ek, în vârstă de 70 de ani, de a-şi încheia cariera.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.