SUA: Intervenţie disproporţionată a poliţiei împotriva protestatarilor de culoare

Tensiunea continuă să crească în suburbia Ferguson din St. Louis, statul american Missouri, după ce un tânăr de culoare a fost ucis de un poliţist, sâmbătă. Poliţia a mobilizat un arsenal impresionant împotriva manifestanţilor.

În cursul zilei de miercuri, poliţia a folosit gaze lacrimogene şi grenade fumigene pentru a dispersa mulţimea, iar în dimineaţa aceleiaşi zile, un tânăr de culoare de 19 ani a fost grav rănit: un poliţist a tras asupra sa, după ce tânărul a îndreptat o armă către ofiţer.

A fost nevoie apoi de intervenţia forţelor speciale dotate cu arme de război şi vehicule blindate. Reacţia poliţiei a fost considerată disproporţionată. “Cele mai frapante fotografii nu sunt cele ale manifestaţiilor de sâmbătă, nici cele ale revoltelor din noaptea de duminică. Este vorba de imaginile cu poliţişti”, scrie Slate.

Circumstantele morţii tânărului de culoare Michael Brown rămân confuze. Potrivit unui martor, un poliţist a început să tragă în el, deşi acesta avea mâinile ridicate. Potrivit poliţiei, Brown a fost împuşcat după ce a agresat un poliţist şi a încercat să îi ia arma.

Preşedintele Barack Obama a declarat că urmăreşte evenimentele din Missouri şi a precizat că FBI a iniţiat o anchetă proprie. Primarul din St Louis a cerut celor care doresc să protesteze să o facă doar în timpul zilei.

Presa americană citează puşcaşi marini care au participat la războaiele din Irak si Afganistan care vorbesc despre o adevărată militarizare a oraşelor americane. “Uniforma lor ar putea fi confundată cu cea a militarilor, dacă pe ele nu ar scrie ‘Police’. Au uniforme verzi care seamănă cu uniformele de camuflaj ale puşcaşilor marini. Stau lângă maşini blindate numite Bearcat, asemănătoare cu cele antimină. În Afganistan patrulam în maşini blindate mari şi purtam uniforme care dădeau mesajul subliminal ‘suntem forţe militare şi deţinem controlul’. Multi afgani ne vedeau ca forţe de ocupaţie Acum vedem că unii poliţişti sunt în aceeaşi situaţie. Dacă este un lucru pe care l-am învăţat în Afganistan, acesta este că nu poţi câştiga încrederea cuiva atât timp cât ţii îndreptată o armă spre el”, spune fostul puşcaş marin Paul Szodra, într-un articol publicat de Business Insider.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.