Sute de kilograme de pește și mai multe ambarcațiuni, confiscate

Peste 700 de kilograme de pește, aproape 6 kilometri de plase, 5 ambarcațiuni, 3 motoare de ambarcațiuni și 2 autoturisme au fost ridicate în vederea confiscării, în primele două zile ale acțiunii desfășurate, în aceste zile, de Poliția Română, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol în 6 județe și în Delta Dunării, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

În perioada 6 — 9 august, Direcția de Ordine Publică din cadrul IGPR coordonează o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol pe raza județelor Brăila, Călărași, Constantă, Galați, Ialomița, Tulcea și în Delta Dunării.

La acțiune participă peste 230 de polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică, Direcției de Poliție Transporturi, Serviciului de Poliție ‘Delta Dunării’, secțiilor regionale de poliție transporturi Constantă și Galați, serviciilor de ordine publică și serviciilor rutiere din Călărași, Constantă, Ialomița, Brăila, Galați și Tulcea.

„În zilele de 6 și 7 august 2015, polițiștii au efectuat 132 de acțiuni și controale, fiind verificate 38 de societăți comerciale, 86 de ambarcațiuni și 196 de autoturisme. De asemenea, polițiștii au efectuat 2 percheziții domiciliare și au constat 54 de infracțiuni, dintre care 47 prevăzute de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, 2 la regimul navigației civile și câte o infracțiune la regimul circulației, de evaziune fiscală, delapidare frauduloasă, contrabandă și gestiune frauduloasă. În urma neregulilor constate, polițiștii au aplicat 168 de sancțiuni contravenționale (28 prevăzute de O.U.G. 23/ 2008 privind pescuitul și acvacultura și 140 la alte acte normative), în valoare de peste 80.000 de lei. Polițiștii au ridicat în vederea confiscării 705 kg. de pește din diferite specii, 3 exemplare din specia cegă (dimensiuni cuprinse între 42-50 cm, ce au fost eliberate în mediul natural) și un kg. de icre. De asemenea, au fost indisponibilizate 111 plase monofilament, în lungime de 5.818 m., 14 plase de pescuit cu fir textil, în lungime de 110 m., 17 setci, un halău, un talian cu 2 vintire, 197 de cârlige tip carmace, un pripon, 5 ambarcațiuni, 2 autoturisme, 3 motoare de ambarcațiuni și 2 rezervoare de ambarcațiuni”, se menționează în comunicatul citat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.