Teatrul românesc pe meridianele Globului

Harap-Alb”, în premieră mondială la New York

Institutul Cultural Român din New York a dorit să prezinte publicului american, dar şi comunităţii româneşti din New York şi din statele învecinate, o adaptare după cunoscutul basm românescPovestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă. Şi, de altfel, ICRNY aşteaptă şi o dramatizare după basme de Petre Ispirescu, precum şi o dramatizare după Fram, ursul polar. Din păcate, se foloseşte prea puţin în promovarea valorii şi culturii din România acel accent, atât de emoţional şi de universal uman, pe care îl reprezintă literatura şi artele destinate copiilor. Când Vasile Flutur a prezentat Institutului Cultural din New York dramatizarea sa după basmul lui Creangă şi proiectul de a realiza un spectacol, cu actori copii şi adolescenţi americani, nu a fost deloc greu să se ia o decizie, căci existau toate premisele ca să iasă un proiect excelent.

Piesa de teatru BLACKWHITE – The Adventures of Harap-Alb a avut premiera mondială la New York, la Insitutul Cultural Român, care a ţinut foarte mult ca primul spectacol să fie jucat în Auditorium Hall.

Basmul lui Ion Creangă a fost dramatizat, direct în limba engleză, de Vasile Flutur, printr-un text extrem de ingenios, plin de savoare, înţelepciune şi spirit ludic.

Fiind un foarte bun cunoscător al limbii engleze şi având talentul de a simţi naturaleţea şi expresivitatea limbajului american, asemenea unui scriitor nativ american, Vasile Flutur a realizat o adevărată piesă de teatru, punând în valoare toate personajele lui Creangă din basmul Harap-Alb. În acelaşi timp, el a ştiut să transforme textul, în părţile lui care funcţionează precum în teatrul antic, care apelează la cor, astfel că actorii au devenit parte din scenografie, prin mişcarea şi arhitectura realizată de trupuri ce urma să sugereze poduri, ape şi atâtea probe prin care trece Harap-Alb, până la căsătoria cu fata Împăratului Roşu.

Piesa de teatru a fost jucată de către 18 actori copii şi adolescenţi americani (5-16 ani), în limba engleză. Spectacolul a durat aproape două ore, fiind regizat de Adrian Bulboacă şi Vasile Flutur.

Costumele au fost aduse de super-talentatul şi generosul om de teatru, tânărul Vasile Flutur, chiar din zona de nord a Moldovei, din satul bunicilor. Personajele din Harap-Alb au purtat ii şi cămeşoaie de port popular, pantaloni care sugerau iţarii doar prin culoare, meniţi să dea o mare mobilitate actorilor prin ţesătura uşoară. Brâie şi fote autentice sau sugerate au completat recuzita şi costumele, mutând lumea Împăratului Verde şi a Împăratului Roşu în „spaţiul mioritic”, asaltat de capcane şi viclenie şi protejat de lupta Binelui şi Frumosului împotriva Răului.

Vasile Flutur şi co-echipierul său, Adi Bulboacă, au avut o mulţime de idei inovatoare. Concepţia spectacolului, care are totuşi o distribuţie amplă, trebuia să confere, prin regie, scenografie, lumini şi ilustraţie sonoră, sugestii expresive şi puternice, şi nu elemente greoaie, care blochează cursivitatea turneelor şi cresc, în acelaşi timp, preţurile de transport la sume exagerate. Aşa cum povestea şi basmul au imponderabilitatea unui zbor de pasăre şi sunt asemeni penei cu care se scria în vechime, iar spectacolul lui Vasile Flutur şi Adi Bulboacă pare că levitează şi ne poartă mereu pe un covor fermecat al imaginaţiei. În acelaşi timp, spiritul lui Vasile Flutur este unul eminamente modern.

Regizorul Vasile Flutur şi calul lui năzdrăvan

În calitatea sa de regizor, Vasile Flutur a demonstrat o admirabilă originalitate, modernitate şi capacitate de a actualiza vechimea basmului la realitatea contemporană. Celebrul cal năzdrăvan, care devine prieten şi sfetnic al lui Harap-Alb, după ce mănâncă jăratic, apare, în piesă, sub forma unei biciclete, din cele care împânzesc parcurile de biciclete, atât de la modă, azi, în New York şi în toată America. E o bicicletă însă vie, de vreme ce un actor face trup comun cu ea, creând, pe scenă, un bididiu năzdrăvan al secolului XXI.

Regia lui Vasile Flutur şi Adi Bulboacă a fost admirată de toată lumea din sală. Vasile Flutur este un remarcabil actor, regizor, scenarist, profesor de actorie. El este rezident în New York. Cineva a făcut cel mai frumos compliment acestui spectacol, spunând că şi Ion Creangă ar fi fost fericit să vadă, la New York, în anul 2015, Povestea lui Harap-Alb montată atât de hâtru de parcă el ar fi făcut-o şi ar fi scris-o în Amintiri din copilărie.

Premiera mondială BlackWhite a avut loc, în data de23 iulie, la sediulICR New York, în Sala Auditorium. După premieră, această piesă de teatru a mai avut două reprezentaţii. În24 iulie, la Old Stone House, în Washington Park din Brooklyn, New York, şi în25 iulie, la Middle School 51 Auditorium, în Park Slope.

O distribuţie care anunţă mari actori ai viitorului

Distribuţia a fost formată din 18 copii şi adolescenţi americani, care au purtat costume cu specific tradiţional românesc. Jocul actorilor-copii a fost condus magistral, de la încrucişarea de replici, la dicţie, expresie până la arta de a sugera peisaje şi elemente ale naturii cu trupurile umane sau de a sugera idei, momente de mare cumpănă, tensiunea dintre oamenii buni şi cei pe care îi reprezintă Spânul.

Merită să reţinem aceste nume ale copiilor aleşi, după un casting extrem de profesional, pentru spectacolul Harap-Alb: Charlie Reeder, Dylan Kilgore, Eva Sheehy-Moss, Giovanni Kear,Jontae Martin, Julian Lieber, Junior Joseph, Lila Rynd, Lucia Maiorescu, Luis Gonzalez Maeve Mollaghan, Marianna Wells, Matthew Flics, Nicholas Elkin, Niko Spezio, Olivia Santiso-Murray, Renaldo Napolitano, Zoe Chan.

Talentul copiilor care au jucat în spectacolul Harap-Alb a fost indiscutabil, cucerind asistenţa, care a aplaudat adeseori în timpul spectacolului, a râs şi a aplaudat îndelung la final.

Zoe Chan s-a remarcat nu doar ca actriţă, ci şi prin talentul ei precoce de graficiană, vizibil în afişul acestui spectacol, pe care îl reproducem în comentariul nostru. O altă calitate a acestui spectacol a constat în ilustraţia muzicală, unde au fost folosite piese de muzică populară românească orchestrate modern, dar şi fragmente din melodii americane, muzică hip-hop şi country.

Cu spectacolul din Auditorium Hall şi celelalte spectacole care au avut loc în aer liber şi unde audienţa a atins sute şi sute de persoane, putem vorbi de faptul că la New York a avut loc nu doar premiera mondială cu Harap-Alb, ci şi primul micro-turneu realizat după celebra creaţie a lui Ion Creangă.

Colaborarea dintre ICR New York şi Piper Theatre Productions a fost extraordinară. Cunoscuta companie de teatru americană, cu sediul în Park Slope, Brooklyn, New York, a descoperit în Vasile Flutur un excepţional artist şi pedagog, un polivalent om de teatru care a atras la Piper Theatre Productions, la cursurile şi la spectacolele lor, o mulţime de copii americani ce învaţă, graţie profesorului lor îndrăgit, cât de frumoase valori există în teatrul clasic românesc, iar aceste valori sunt puse alături de cele universale. Elevii lui Vasile Flutur învaţă să joace teatru după Shakespeare şi Ion Creangă.

Din 2010, Vasile Flutur a fost invitat de către compania Piper Theatre Productions ca artist în rezidenţă, pentru a colabora în calitate de actor, regizor şi profesor de actorie.

Copii americani joacă în piese de Shakespeare şi… Ion Creangă

Vasile Flutur, Doina Uricariu, Adi Bulboacă

În fiecare vară, Piper Theatre Productions găzduieşte o stagiune intensivă de teatru pentru copii. În cadrul acestor stagiuni, lui Vasile Flutur i s-a încredinţat laboratorul Shakespeare Intensive, în care a regizat A douăsprezecea noapte (2012), Hamlet (2013) şi Pericle (2014). Programul Shakespeare Intensive de care se ocupă Vasile Flutur demonstrează prin înseşi dificultatea şi complexitatea repertoriului shakesperian cât de dotat şi de capabil de performanţă este Vasile Flutur. Institutul Cultural Român de la New York intenţionează să colaboreze şi în alte proiecte cu acest remarcabil artist polivalent.

Dramatizarea în limba engleză după BLACKWHITE după Harap-Alb de Ion Creangă ar trebui publicată într-un volum, la Editura ICR. Iar spectacolul realizat de Vasile Flutur ar trebui trimis în turneu nu doar în America, ci şi în România.

Fotografii de: Adi Bulboacă şi Teo Lazăr.

39 de Trepte”: De la “Teatrul Foarte Mic” la “Edinburgh Fringe”

În luna august, Teatrul Mic va fi prezent în cadrul celui mai amplu festival de teatru din lume – Edinburgh Fringe. Spectacolul 39 de trepte, regizat de Gabriela Dumitru după filmul omonim de John Buchan şi Alfred Hitchcock, adaptare de Patrick Barlow după o idee originală de Simon Corble şi Nobby Dimon la Teatrul Foarte Mic, va fi găzduit pentru un număr de douăsprezece reprezentaţii la New Town Theatre din Edinburgh.

Între 6 şi 17 august, începând cu ora 19.20, Ştefan Lupu, Andreea Grămoşteanu, Bogdan Talaşman, Viorel Cojanu şi Claudia Prec vor urca pe scena scoţiană pentru a spune povestea celor 39 de trepte.

Motor… Acţiune! Crimă, urmăriri spectaculoase, suspans, tensiune, cascadorii, focuri de armă, avioane în picaj, răsturnări de situaţie. Toate ingredientele unui blockbuster cu spioni, redimensionate pentru scena de teatru.

Stop! Tras! În spatele camerei de filmat, între două cadre, decorul se schimbă la vedere, regizorul dă agitat ultimele indicaţii, actriţele se îndrăgostesc de protagonist; talent, orgolii, intrigă, determinare şi o poveste de iubire. O zi obişnuită pe platoul de filmare.

Edinburgh Festival Fringe este, poate, cel mai impresionant festival de teatru din lume. În fiecare an, în luna august, capitala Scoţiei reuneşte mii de spectacole în sute de spaţii de joc – de la teatru la dans, circ, operă, musical, cabaret, teatru de stradă, expoziţii, happeninguri. Cu o tradiţie începută în 1947, Edinburgh Festival Fringe a devenit sinonim cu un veritabil fenomen. Anul trecut, în cele patru săptămâni de festival, au avut loc nu mai puţin de 49.497 de reprezentaţii ale celor 3.193 de spectacole prezentate de artişti de pe toate continentele.

Anul acesta, numele unuia dintre aceste spectacole este 39 de trepte. Teatrul Mic revine în prim-planul teatrului european odată cu prima sa participare la Edinburgh.

Scenografia: Vladimir Turturică. Coloana sonoră: Andrei Petre-Tatu.

Coregrafia: Ştefan Lupu. Foto&Video: Costin Rusu.

Spectacolul va fi jucat în limba română, cu supratitrare în limba engleză.

Călătoria lui Ţăndărică“, în China!

Muzicanţii din Bremen la Beijing

Teatrul Ţăndărică şi-a prezentat istoria de 70 de ani de animaţie în cadrul expoziţiei Călătoria lui Ţăndărică, vernisată, sâmbătă, 25 iulie, la Institutul Cultural Român din Beijing.

Aflat pentru 3 săptămâni într-un important turneu în China, unde se vor juca, în 4 mari oraşe, 10 reprezentaţii cu spectacolul Muzicanţii din Bremen, Teatrul Ţăndărică, sprijinit financiar de Institutul Cultural Român, şi-a expus, la ICR Beijing, un număr de 50 de exponate reprezentând diverse stiluri şi metode de expresie artistică experimentate de-a lungul celor 70 de ani de istorie a teatrului.

Vernisajul a avut loc în prezenţa Excelenţei Sale, Doru Costea, ambasador al României la Beijing, a numeroase personalităţi din domeniu, dar şi a publicului larg şi a jurnaliştilor.

În cadrul vernisajului au luat cuvântul Constantin Lupeanu – director al ICR Beijing, Yin Xiaodong – preşedintele Teatrului Naţional pentru Copii din China, Attila Vizauer – regizorul spectacolului Muzicanţii din Bremen şi Călin Mocanu – directorul Teatrului Ţăndărică.

Doresc să-i salut şi să le mulţumesc tuturor celor prezenţi şi, bineînţeles, Institutului Cultural Român pentru sprijinul financiar consistent, care a făcut posibilă prezenţa Teatrului Ţăndărică şi a expoziţiei la Beijing. Mulţumesc de asemenea domnului Yin Xiaodong, Preşedintele Teatrului Naţional pentru Copii din Beijing. Ne bucurăm că expoziţia se întâmplă acum şi aici, că jucăm pe cea mai importantă scenă dedicată teatrului pentru copii din China şi din această parte a lumii”, a declarat Călin Mocanu, directorul Teatrului Ţăndărică.

Copii din China la Expoziţia Teatrului Ţăndărică

Aceste 2 reprezentaţii cu spectacolul Muzicanţii din Bremen au fost primele din cele zece care vor urma la Tianjin, Jinan şi Chengdu, dar şi primul pas în parteneriatul pe termen lung dintre cele două instituţii pe care le reprezentăm”, a spus Yin Xiaodong, preşedintele Teatrului Naţional pentru Copii din China.

Spectacolul Muzicanţii din Bremen, regizat de Attila Vizauer, cu scenografia concepută de Mihai Pastramagiu, muzica originală: Ioan Gyuri Pascu şi mişcarea scenică Vava Ştefănescu, îi are în distribuţie pe Gabriel Apostol, Ioan Brancu, Andreea Ionescu, Marin Fagu, Daniela Ruxandra Mihai, George Simian, Adrian Alexandru Neculcea.

Turneul care se desfăşoară în perioada 23 iulie-11 august este rezultatul unui parteneriat de durată între Teatrul Ţăndărică şi Teatrul Naţional pentru Copii din China şi reprezintă o oportunitate de colaborare pe termen lung, de prezentare a animaţiei din România într-o zonă în care cultura românească pătrunde mai greu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.