Ucraina va importa anul viitor gaze din România

Societatea ucraineană Naftogaz speră să negocieze până la sfârşitul lunii decembrie preţul importurilor de gaze ruseşti pentru primul trimestru al anului viitor cu grupul energetic rus Gazoprom, a declarat vineri şeful Naftogaz, Andrei Kobolev, care a adăugat că anul viitor Ucraina speră să importe până la 1 miliard de metri cubi de gaze din România, informează agenţia de presă ucraineană Unian.

Totuşi, el nu a putut indica data la care Ucraina ar putea relua importurile de gaze naturale din Rusia.

Rusia a oprit la 25 noiembrie livrările de gaze naturale spre Ucraina, deoarece Kievul nu a achitat în avans fondurile necesare pentru achiziţia de gaze, a anunţat la acea dată Gazprom, avertizând că această situaţie creează „riscuri grave” în ceea ce priveşte siguranţa livrărilor de gaze ruseşti spre Europa.

Anul viitor, a afirmat Kobolev, Ucraina speră să importe până la 1 miliard de metri cubi de gaze din România, deoarece, după cum a spus el, această ţară are în prezent un „surplus nesemnificativ”.

Pe fondul crizei în relaţiile cu Moscova, Ucraina şi-a limitat brusc în ultimul timp achiziţiile de gaze ruseşti, pe care preferă să le cumpere din ţări din Europa de Est în aşa-numitul regim revers („revers flow”), scrie agenţia de presă Unian, potrivit independent.md.

Ultima oară, Ucraina a cumpărat gaze din Rusia – 2 miliarde de metri cubi în scop de depozitare pentru perioada de iarnă – la sfârşitul lunii noiembrie, după care şi-a suspendat importurile de gaze ruseşti, notează aceeaşi agenţie de presă, în contextul în care Gazprom susţine că grupul energetic rus a oprit livrările din cauza neplăţii gazelor în avans de către Kiev.

După cum susţine şeful Naftogaz, Ucraina îşi poate acoperi necesităţile pe timpul iernii şi fără ajutorul gazelor ruseşti, dar el nu a indicat dacă suspendarea importurilor de gaze din Rusia va afecta în vreun fel tranzitul gazelor ruseşti spre Europa.

Ministerul Energiei şi Industriei Cărbunelui din Ucraina se aşteaptă ca preţul gazului rusesc în primul trimestru al anului 2016 să fie de 210 de dolari pe mia de metri cubi, mai scrie Unian.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.