Urmărire penală pentru infracţiuni contra umanităţii în cazul Gheorghe Ursu

Procurorii militari din Parchetul General au început urmărirea penală în dosarul privind moartea disidentului Gheorghe Ursu, pentru infracţiuni contra umanităţii.

„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 32/P/2015, prin ordonanţa din data de 15 ianuarie 2015, procurori militari ai Secţiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii contra umanităţii, prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. e, g şi k din Codul penal, cu privire la acţiunile represive şi sistematice desfăşurate împotriva lui Ursu Gheorghe Emil, în perioada în care acesta a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist”, arată Parchetul General într-un comunicat transmis luni.

Sursa citată mai precizează că procurorii militari vor audia în acest dosar mai multe persoane, „în interesul soluţionării cauzei”.

Decizia vine după ce procurorul general Tiberiu Nițu a dispus în noiembrie anul trecut redeschiderea urmăririi penale în cazul uciderii disidentului Gheorghe Ursu de către Securitate, precum și în dosarele de cercetare denumite generic „Procesul Comunismului”.

Dosarul a fost redeschis și ca urmare a faptului că Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, a stat 17 zile în greva foamei.

Pe 7 noiembrie, imediat după ce a ieșit din greva foamei, Andrei Ursu declara că prin ordonanța procurorului general se dispune infirmarea soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale asupra ofițerilor de securitate „implicați în acțiunea de represiune” împotriva tatălui său, „cu participarea nemijlocită a ofițerului Pîrvulescu Marin”, pentru infracțiunile de crime împotriva umanității.

Gheorghe Ursu a murit în arestul Miliţiei Capitalei, în 1985, fiind bătut sistematic de anchetatori şi de colegii de arest, tocmiţi de organele de anchetă. La 1 iulie 2014, el ar fi împlinit 88 de ani.

Procurorii au respins sistematic, în ultimii ani, plângerile penale ale fiului lui Ursu, motivând fie că infracţiunea nu există, fie că fapta – omor calificat sau crime împotriva umanităţii – s-a prescris.

Andrei Ursu a prezentat declaraţiile date de colegii de celulă ai tatălui său, mărturii ale paznicilor celulei în care a fost închis Gheorghe Ursu, acte medicale de la Jilava ale acestuia, precum şi declaraţiile mai multor medici de la Jilava, printre care şi doctorul care l-a operat pe Gheorghe Ursu, din care rezultă „foarte clar” că leziunile care au provocat moartea lui Gheorghe Ursu au fost făcute în timpul interogatoriului luat de maiorul de securitate Marin Pârvulescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.