Veste proastă pentru Elena Udrea

DNA cere judecătorilor de la instanța supremă prelungirea arestului preventiv pentru Elena Udrea în dosarul Gala Bute. Procurorii o vor pe Udrea alte 30 de zile după gratii.

UPDATE Cererea DNA va fi judecată de instanța supremă luni, 23 martie, de la ora 12.00. Ulterior, în funcţie de decizie, se va putea face contestaţie.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, judecătorii vor dezbate şi cererea DNA de prelungire a măsurilor preventive în cazul celorlalţi inculpaţi din dosar, respectiv Tudor Breazu, Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia şi Cornel Resmeriţă

Udrea a fost arestată preventiv în acest dosar pe data de 25 februarie, iar mandatul expiră pe 26 martie.

Anunțul privind cererea de prelungire a arestării preventive vine la scurt timp după ce procurorii nu au mai solicitat în dosarul Microsoft prelungirea arestului la domiciliu pentru Udrea.

În dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite și luare de mită.

Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare și pentru alte trei infracțiuni de luare de mită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.