1 MAI: Întregul popor raportează NOI VICTORII ÎN MUNCĂ

Reproducem integral principalul articol din revista Flacăra, nr.18 din 1965, care a apărut exact în ziua de 1 mai, sub titlul de mai sus.

Astăzi, poporul român – alături de milioane şi milioane de oameni ai muncii de pe întreg cuprinsul globului – participă la tradiţionala sărbătoare a lumii muncitoare: ziua de 1 mai. Ziua solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc cu braţele şi cu minte a fost întâmpinată de cetăţenii ţării noastre cu mult entuziasm. Însufleţiţi de istoricul eveniment din viaţa partidului şi poporului nostru – apropiatul Congres al PMR – nenumărate colective de muncă de pe întreg cuprinsul ţării au raportat îndeplinirea înainte de termen a tuturor angajamentelor luate, pentru prima etapă a întrecerii socialiste, ziua de 1 mai.

Remarcabile succese obţinute în toate domeniile de activitate, preocuparea permanentă pentru respectarea directivelor partidului pentru îmbunătăţirea calităţii produselor, realizarea tuturor sortimentelor la un înalt nivel calitativ, creşterea producţiei şi productivităţii muncii, realizarea de însemnate economii – iată concretizarea elanului creator al oamenilor muncii.

Astfel, colectivul uzinei bucureştene „Timpuri Noi” a anunţat realizarea înainte de termen a angajamentului de a depăşi producţia globală cu 740.000 lei. Cimentiştii Bicazului, au raportat de asemenea că, faţă de angajamentele luate, ei au trimis şantierelor de construcţii, peste prevederile planului, 9.700 tone de ciment şi 25.000 mp de azbociment. De la exploatările miniere Teliuc şi Ghelar ne-au sosit alte ştiri: luptând pentru depăşirea planului şi a angajamentelor luate, muncitorii, thenicienii şi inginerii de aici au extras peste plan 27.700 tone şi, respectiv, 4.600 tone de minereu. Iată şi o altă ştire, raportată de forestierii regiunii Suceava: în cinstea zilei de 1 mai s-a realizat o depăşire a planului de 16.000.000 lei la producţia globală şi de 11.800.000 lei la producţia marfă.

O muncă susţinută se desfăşoară şi pe ogoarele patriei. Folosind din plin zilele şi orele buine de lucru, oamenii muncii din unităţile agricole socialiste îşi intensifică eforturile pentru încheierea la termen a campaniei de primăvară. .

Astăzi, o dată cu mulţimea revărsată pe străzile înveşmântate în haine de sărbătoare, nenumăratele pancarde, înscriind angajamentele şi succesele obţinute în producţie, anunţă încheierea cu succes, a primei etape a întrecerii socialiste, precum şi hotărârea fermă a cetăţenilor patriei noastre de a întâmpina cu efort sportit, cu noi succese în muncă, cel de-al IV-lea Congres al partidului.

1 Mai de altă dată

Amintiri de la defilările de la graniţa deceniilor 6 şi 7

Ce însemna pentru un elev de şcoală generală 1 mai, în jurul anului 1970, aflăm de la colegul nostru Lucian Gheorghiu, care, a participat la câteva defilări în Hunedoara, oraşul său natal.

Diana.Dumitrescu

De 1 mai se dădea „liber” la îngheţată pe stradă

– Spune-mi, ce reprezenta pentru tine, elev de şcoală generală, ziua de 1 Mai?

– Pentru mine era o zi deosebită din mai multe puncte de vedere. În primul rând era ziua în care se dădea liber la îngheţată pe stradă. Adică, începea sezonul de vânzare a îngheţatei pe stradă. Erau nişte tonete mobile cu două roţi, care aveau unul sau două cilidre cu îngheţată. De regula de vanilie şi cacao, sau doar unul din aceste sortimente. Vânzătorul era îmbrăcat în halat alb, iar îngheţata era servită la cornet, ori unul lungueţ, sub formă de con, ori unul mai mic.

– Nu înţeleg de ce spui că începea sezonul. Mai ţi minte cât costa cornetul?

– Păi, aşa era regula în provincie. În cofetării se făcea îngheţată între 1 aprilie şi 1 octombrie, iar pe stradă, îngheţata se vindea doar de la 1 mai şi doar până pe 15 septembrie. Niciodată nu am înţeles calendarul ăsta, dar recunosc, nici nu am întrebat pe cineva de ce era aşa. În Bucureşti, era cam altfel. Doar în lunile decembrie, ianuarie şi februarie nu găseai îngheţată la cofetării. Cu nişte excepţii: la „Casata”, la „Nestor”, la „Scala” – toate trei pe bulevard, în centru şi toate trei sunt şi istorie – se găsea îngheţată tot anul. Iat pe stradă se ieşea cam de prim 15 martie şi până prin 15 octombrie. Cât costa? Cum să nu ţin minte. 75 de bani îngheţata de vanilie şi 1 leu îngheţata de cacao. Cea de lămâie, se vindea mai rar, era şi mai ieftină, 50 de bani.

– Faţă de preţurile de acum poţi face o comparaţie?

– Desigur. Pentru ultimii ani din deceniul 6 şi primi ani din deceniul 7, preţul era foarte bun. Salariul mediu net era intre 1.200 – 1.300 lei. Cam cât cîştigă foarte mulţi astăzi în mână. Iar acum o cupă de îngheţată, pe care o gaseşti la mall sau la vreo cofetărie şi care este similară celei de la cornet, este în jur de 3 lei. Şi în preţul de atunci intra şi salariul vânzătorului stradal, o meserie dispărută astăzi. Deci, era mai ieftină atunci. Iar în ceea ce priveşte calitatea, nu există comparaţie cu ce avem astăzi. Atunci nu erau coloranţi, nu erau E-uri. Deci să nu mai umblăm la comparaţii. Era îngheţată adevărată, pe care, din păcate copiii din ziua de azi, dar poate şi unii dintre părinţii lor nu au apucat-o. Ultima dată am mancat îngheţată adevărată în 1994 la Istanbul. Tot pe stradă, de la un vânzător ambulant. Dar în 2002 şi 2008 nici măcar acolo nu am mai găsit.

Defilam chiar de 3 ori de 1 Mai

– Ce mai era deosebit pentru tine, în această zi?

– Păi, nu se făceau ore la şcoală. Două zile. Pentru că şi 2 mai era liber, era aşa-zisa zi a tineretului. Îmi mai plăcea pe atunci pentru că se defila. Noi copiii nu eram încă îndoctrinaţi şi pentru noi defilarea era un spectacol, o distracţie. Era mai frumos ca la 23 august. Chiar dacă aici defila şi armata. Eu defilam chiar şi de 3 ori. Prima dată cu şcoala. Şcolile erau primele la defilare. A doua oară, cu tata, care defila cu întreprinderea, iar a treia oară cu echipa de tenis de masă de la Constructorul, unde activam. Coloanele de sportivi încheiau defilarea. Aşa era ordinea.

– De trei ori! Nu era obositor? Mai pun la socoteală şi repetiţiile

– Ţi-am spus, chiar îmi plăcea. Şi mai era ceva. Mă simţeam important. Pentru că traseul cu public al defilării se întindea pe aproape 1,2 km. Şi când vedeam câţi oameni sunt pe margine şi priveau, eram, aşa, cum să zic, un pic plin de mine. Mă consideram o vedetă. Ştiam deja ce înseamnă asta. Nu era deloc obositor. Iar repetiţii, pe atunci nu se făceau. Mai târziu, începând cu 1980, la defilările de 23 august – nu se mai defila deja de 1 mai – te omorau cu repetiţiile. Începeau cu 10 zile înainte. Alea erau îngrozitoare. Ţin minte, pe 22 august 1989, eram acum la Timişoara, şi participam la repetiţii cu o echipă de handbal fete, unde aveam o funcţie echivalentul managerului de astăzi. Pe o căldură de 35 de grade, o fericire, ce mai. Până să trecem prin faţa tribunei, îmi puneam fetele să stea la umbră, nu de alta, dar după trei zile aveam meci. A venit atunci o doamnă cu aere de mare şefă şi a început să urle la mine şi la fete. Mi-a cerut ca urgent fetele să repete pasul de marş cu braţul drept salutând spre dreapta. Adică spre oficialii din tribună. Şi le-a făcut pe fete şi anchilozate. Mi-a sărit muştarul. Nu de alta, dar fetele astea aveau sute de ore de antrenamente, iar o defilare era pentru ele un mizilic. I-am spus şefei, „cucoană, fetele mele sunt profesioniste, mergi şi dă indicaţii la amatoarele care nu ştiu nici să meargă singure pe stradă”. Aia s-a făcut roşie, şi mi-a spus că „în 72 de de ore”, voi dispărea din Timişoara şi voi avea interdicţie 10 ani să mai pun piciorul în oraş. Cucoana era secretară doi sau trei cu propaganda la judeţeana de partid, am înţeles că s-a interesat de mine, că a vrut să se ţină de cuvânt, dar pe vremea aceia, noi cei care lucram în sport, aveam „spatele” destul de puternic, nu se putea lua de noi chiar oricine. Iar un secretar cu propaganda, nici măcar nu ne putea atinge, chiar dacă era în „top 10” al PCR-ului local.

– Să ne întoarcem la ziua de 1 mai, Cum era defilarea propriu-zisă?

– În primul rând trebuie să spun, şi asta am simţit-o încă de când eram copil, 1 mai era mai puţin politizată decât 23 august. Activiştii, erau mult mai discreţi. Cel puţin defilările pe care le-am prins eu, erau mult deosebite de cele din anii ’50. Despre ele doar am citit, mi-au povestit părinţii, ce şi cum. Atunci erau politizate, se cânta imnul URSS, se defila şi cu steagul URSS, cu portretul lui Stalin, se scandau lozinci despre frăţia cu marele prieten de la răsărit, URSS, crainicul defilării relata fapte despre marile realizări ale industriei din URSS, datea nume de stahanovişti de la noi şi de la ei. Defilările „mele” erau, după cum am spus, mult mai lejere din punct de vedere ideologic. Erau doar drapelele PCR şi ale RSR, erau portretele întregului CC al PCR – „cele 16 tablouri”, pe care le aveam de-asupra tablei şi la şcoală – mai tîrziu, se ştie, au rămas doar două portrete. „Invitaţi” erau doar Marx, Engels şi Lenin. Dar pe noi nu ne deranjau ăştia trei. Ce mă atrăgea foarte tare, erau carele alegorice. Fiecare întreprindere avea propriul car alegoric. Combinatul avea însă mai multe, pentru că era imens. Iar carele alegorice de atunci rivalizau cu cele pe care le-am văzut în ultimii doi ani la carnavalul de la Debrecin. Bine, acum, toate înreprinderile care defilau, aveau pancarde, panouri, prin care raportau succesele lor în producţie. Că era şi nu era aşa este altă poveste. Nu era treaba mea şi nici a celorlalţi copii. Mai este un amănunt. La vremea respectivă, repet, la graniţa dintre deceniile 6 şi 7, ne aflam în plină perioadă de relaxare din punct de vedere ideologic. Pe atunci chiar întâlneai oameni cu faţă senină şi care nu zâmbeau forţat. Şi să nu uit. Cred că şi maturii, la noi, la elevi, nici nu se punea problema, nu erau forţaţi să participe la manifestare. Participau, unii din convindere, alţii din bun simţ. Nu existau convocatoare, şi nici tabele de prezenţă. În deceniul 8, la defilările de 23 august, convocatorul era semnat cu două săptămâni înainte, lista de prezenţă se semna şi înainte dar şi după defilare, iar o eventuală absenţă se lăsa cu sancţiuni pe linie de serviciu. Nu mai vorbesc de ameninţările preventive ale activiştilor. Dar, în perioada la care mă refer nu era aşa. Repet, în perioada respectivă defilarea, dacă o dezbrăcai de haina politică, semăna pe undeva cu defilările de la festivalurile sau carnavalurile moderne.

Micii şi berea erau „prelungirile” defilării

– Care era programul de după defilare?

– Pai…cel care este şi astăzi, chiar şi în absenţa defilării. La putere erau grătarul cu mici şi fripturi şi evident, berea. La noi, defilarea începea pe la ora 10.00 şi se termina pe la 13.00 sau chiar 14.00. După aceea, 80% din locuitorii oraşului mergea la pădurea Chizid, unde se aflau zeci de tonete cu grătare şi bere. Nu mă întreba ce fel de bere, pentru că nu mai reţin. Cred că era o singură marcă sau maxim două. Dar era bună. Aveam bere bună pe atunci. Micul era 1,50 lei, cu pâine cu tot, friptura de porc în jur de 6 sau 7 lei. Berea, nu mai reţin, cred că nu era mai mult de 2,50 lei. Mai era ceva special. Dar asta începînd cu 1969. Tot la „iarbă verde” la tonete se videa şi Pepsi Cola, băutură care de regulă, pe atunci o găseai doar la restaurante şi la grădinile de vară mai dichisite. 2 lei era sticla de 250 ml. Pepsi Cola adevărată. Pe atunci, evam o singură fabrică, la Ovidiu, lângă Constanţa şi se mergea pe reţeta originală. Cea americană. Producţia a început în 1968. Nu are nicio legătură Pepsi de la începutul anilor ’70 cu cel de azi, care este făcut după reţete pentru lumea a III-a. Ca şi acum, în zona de „iarbă verde” erau şi vreo două scene, unde ansambluri de muzică populară aveau programe din oră în oră. Exista totuşi un fel de înţelegere tacită între locuitorii oraşului. Nu dădeau toţi buluc la pădure după defilare. De regulă, cei care erau veniţi din alte zone ale ţării – combinatul a atras de prin 1960 forţă de muncă din Moldova şi Oltenia – mergeau la pădure între orele 15.00 şi 17.00, iar hunedorenii cu vechime, se respectau, veneau după orele 17.00. Cam două ore se stătea la iarbă verde. Şi să nu uit. După ce se termina totul, nu rămînea mizerie în zona. Chiar dacă populaţia era eterogenă din punct de vedere al educaţiei, exista un simţ civic destul de ridicat. Ziua de 1 mai se încheia la restaurantele, grădini de vară – ceva ce astăzi din păcate nu mai există, terase, şi bodegile din oraş.

– O ultimă întrebare. Cum era îmbrăcată lumea pe atunci?

– Elevii în uniformă. Cei din clasele I-VI în uniformă de vară, adică pantaloni scurţi, da pe atunci existau şi pantaloni scurţi de uniformă şi cămaşă albă, iar cei mai mari şi cei de liceu, în uniformă clasică, pantaloni lunigi şi haină de uniformă. Sportivii veneau în echipamentul lor de competiţie, sau treninguri. În ceea ce priveşte masa „oamenilor muncii”, cu excepţia celor de pe carele alegorice, care erau fie în salopeta de oţelar, strungar, constructor, miner etc cei din coloană purtau de regulă „hainele de sărbătoare”. Cam 80% dintre bărbaţi erau la costum, probabil cel mai bun din dotare, iar doamnele şi domnişoarele în ţinute moderne, viu colorate – ţin să precizez, în perioada respectivă aveau loc numeroase prezentări de modă, şi lumea era cam la curent cu ce se purta „afară”. Poate calitatea materialului nu rivaliza cu cea din Occident, dar din punct de vedere a liniei modei, eram pe aproape.

Imnul zilei de 1 mai

Pe parcursul zilei de 1 mai, TVR şi postul de radio România 1 transmiteau de mai multe ori marşul „1 mai muncitoresc”, o piesă percepută ca fiind un fel de imn al sărbătorii respective. Pe parcursul defilărilor, în difuzoarele care îmânzeau traseul, piesa era repetată obsesiv, după fiecare intervenţie verbală a crainicului manifestării, cel care anunţa cine trece prin faţa tribunei oficialilor şi care de asemenea prezeta rezultatele „deosebite” obţinute de „colectivele de oameni ai muncii”.

1 mai muncitoresc

Versurile: Maria Ranteş
Muzica: Ciprian Porumbescu

Rîde iară primăvara,
Peste cîmpuri, peste plai,
Veselia umple ţara,
C-a venit Întîi de Mai!

Muncitorii au pornit
Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!
Şi ei azi sărbătoresc
Unu Mai muncitoresc.

Înfrăţiţi azi cu ţăranii,
Muncitorii-n joc şi cînt,
Prăznui-vor în toţi anii
Libertatea pe pămînt.

Peste mări şi peste ţări,
Se adună pe cărări,
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întîi de Maï.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.