Atacatorul de la mall-ul din Brăila ar putea fi cercetat chiar și pentru terorism după ce a înjunghiat un bărbat şi apoi a lovit cu maşina nouă persoane. Potrivit unor surse din cadrul DIICOT, anchetatorii din Galaţi s-au sesizat din oficiu şi încearcă să afle dacă fapta brăileanului care a lovit cu intenţie mai multe persoane şi a înjunghiat un bărbat poate fi încadrată la acte de terorism.
Conform legii, „constituie acte de terorism şi se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime şi cu interzicerea unor drepturi săvârşirea uneia dintre următoarele fapte care, prin natura sau prin contextul săvârşirii lor, pot aduce atingere gravă unei ţări ori unei organizaţii internaţionale, atunci când sunt săvârşite în scopul de a intimida populaţia sau de a constrânge o autoritate publică sau o organizaţie internaţională să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act ori pentru a destabiliza grav sau a distruge structurile politice fundamentale, constituţionale, economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale: omorul, omorul calificat sau vătămarea corporală; ameninţarea sau lipsirea de libertate; distrugerea”.
Bărbatul din Brăila care duminică a înjunghiat un bărbat şi apoi a lovit cu maşina nouă persoane a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
pe linga cei 2 secui nevinovati, iata un terorist roman veritabil…
presa tot nu ne spune concret ce dorea individul