Iohannis, pesimist de Ziua Culturii Naționale

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la sesiunea festivă a Academiei Române dedicată Zilei Culturii Naţionale, că în ultimii ani, din păcate, România „se distinge prin cea mai redusă rată europeană de achiziţie şi lectură de carte”.

El a adăugat că declararea prin lege a anului 2019 drept Anul Cărţii este o iniţiativă bună şi că aşteaptă din partea Guvernului să o pună în aplicare, cu eficienţă. „Să dăm culturii în acest an o acţiune concertată, coerentă, în favoarea lecturii şi a cărţii”, a spus Iohannis.

„Premiile şi aplauzele primite de creatorii şi artiştii români în 2018 au demonstrat, din nou, că România este un partener valoros în dialogul dintre civilizaţii. Prin bogăţia şi diversitatea culturii şi patrimoniului nostru, adevăraţi piloni ai identităţii naţionale, ca şi prin operele tinerelor generaţii de artişti, România adaugă marii simfonii universale, an de an, noi expresii şi armonii”, a afirmat Klaus Iohannis marţi, în alocuţiunea susţinută la sesiunea festivă a Academiei Române dedicată Zilei Culturii Naţionale.

El a spus că, atunci când se vorbeşte despre cultura română, trebuie să se facă referire la rolul său esenţial în evoluţia spre modernitate a ţării noastre.

„Începând cu a doua jumătate a secolului XIX, prin contribuţia elitelor, România s-a înscris, inclusiv cultural, pe o traiectorie occidentală, care a coincis, deloc întâmplător, cu împlinirea aspiraţiilor noastre naţionale. Acest proces a condus la afirmarea marilor valori ale literaturii, muzicii şi artei plastice româneşti pe firmamentul culturii universale. Operele lui George Enescu, Constantin Brâncuşi, Eugen Ionesco, Emil Cioran ori Tristan Tzara au demonstrat compatibilitatea dintre tradiţie şi modernitate şi stau mărturie îngemănării culturii noastre cu spiritul european şi cu valorile artistice internaţionale. Este lăudabil că noile generaţii de creatori din literatură, film, artă plastică ori artele spectacolului au capacitatea de a fructifica în continuare acest dialog între naţional şi universal, cu rezultate excepţionale”, a mai spus Iohannis.

Potrivit acestuia, „2019, anul Sezonului cultural româno-francez, al Festivalului Enescu şi al Festivalului Europalia, mari proiecte culturale internaţionale cărora le-am acordat Înaltul Patronaj, constituie o oportunitate fără egal pentru reafirmarea României drept un spaţiu al consacrării artistice”.

Iohannis a afirmat că Academia Română, acum mai bine de 150 de ani, şi-a asumat un rol fundamental în procesul de cultivare a limbii, în care rămâne şi astăzi principalul responsabil.

„În ultimii ani, din păcate, România se distinge prin cea mai redusă rată europeană de achiziţie şi lectură de carte. Pe fondul acestei situaţii, am apreciat declararea prin lege a anului 2019 drept Anul Cărţii ca o iniţiativă bună şi aştept din partea Guvernului să o pună în aplicare, cu eficienţă. Să dăm culturii în acest an o acţiune concertată, coerentă, în favoarea lecturii şi a cărţii!”, a adăugat el.

Preşedintele Iohannis a menţionat că, prin mesajele şi valorile pe care le promovează, cultura nu se rezumă doar la expresia artistică formalizată în sălile de concerte, de teatru sau expoziţie.

„Dându-i cinstire în zi de sărbătoare naţională, poporul român recunoaşte atât rolul important al culturii în viaţa noastră, cât şi contribuţia ei la construcţia societăţii de mâine. Desfăşurându-se sub aura operei lui Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naţionale trebuie să fie pentru autorităţi un bun prilej de a a-şi asuma, responsabil, momentele fundamentale, valorile constitutive şi deschiderile modernităţii româneşti europene. Celebrarea culturii naţionale în anul 2019, când se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, nu poate face abstracţie de rolul pe care arta şi artiştii şi-l asumă, din ce în ce mai pregnant, pentru un stat al integrităţii şi responsabilităţii, pentru o societate a libertăţii şi toleranţei”, a afirmat Iohannis.

Potrivit şefului statului, „o Românie educată, într-o Europă mai coezivă, mai apropiată de cetăţenii săi, este cea care îşi preţuieşte creatorii şi îşi protejează patrimoniul cultural”.

„Dincolo de viziuni economice şi instituţionale, proiectele de viitor ale României, ca parte a Uniunii Europene, trebuie să fie şi «proiecţii» culturale, pentru că doar cultura defineşte locul comun al valorilor şi intereselor care ne unesc. Europa în care cred trebuie să-i mobilizeze şi să-i motiveze pe cei care văd cetăţenia europeană ca o expresie şi garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Este aceeaşi Europă care îi inspiră şi îi însufleţeşte pe cei care văd spiritul european ca o nepreţuită moştenire primită de la Cervantes şi Leonardo da Vinci, de la Lamartine şi Chopin, de la Beethoven şi Enescu. Sunt convins că acesta este şi proiectul european în care se regăseşte, pe drept şi cu cinste, cultura română!”, şi-a încheiat discursul Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. Bivolul de Hermanstadt are cultura cat o musca. Nu pierde nicio ocazie sa nu atace, indiferent de situatie, adversarii politici, dar in nesimtirea lui, ataca Romania.

    • „se distinge prin cea mai redusă rată europeană de achiziţie şi lectură de carte”. Ai sictir. Păi globaliștii lu soros de la Humanitas i-ai uitat? Cu MUIE PSD, cu oligofrenii Pleșu și Liiceanu,ajunși @filozofi oficiali@, de ăștia nu scrie nimic?

  2. pai asta e nivelul sustinatorilor tai – oameni cu 2-3 clase primare (gen dide, ceausescu, nutzi si toata gashka de analfabeti), care in cel mai bun caz silabisesc pe FB, de unde primesc si ordinele agramate. sa stii ca aia mai batrani, care NU te sustin, sunt de moda veche si obisnuiesc sa citeasca si CARTI

  3. Vrei si citi din carte ,vrei si calculator,vrei si presa scrisa,vrei si tv de stiri,cand sa le facem pa toate,chiparosule?Chiar nu munceste nimeni in tara asta…

    • Tu faci parte din categoria ” noi muncim, nu gandim „. Nu se mai poarta!

  4. Domnul Președinte Iohannis nu a onorat nici o dată cu prezența manifestările de 15 Ianuarie desfășurate la statuia lui Mihai Eminescu, statuie ascunsă într-o râpă a parcului Sub arini din Sibiu. Doamna Astrid Fodor care i-a urmat a venit în primul an de interimat după care a trimis un Vice. La fel dna. dna. Adela Maria Muntean a fost în primul an, anul acesta a trimis pe Vicele. Și dna. președinte a Consiliului Județean Daniela Câmpean care este parte din spectacole la teatrul Gong, a trimis la serbare tot Vicele. Despre parlamentarii de Sibiu, lideri de partide nici urmă. Ca de obicei ireproșabil Academia Forțelor Terestre care asigură și logistica, Jandarmeria și Poliția. Mai puțin stupidul suport omniprezent la toate serbarile naționale unde Tricolorul românesc este acoperit între steagul NATO și steagul UE. Anul acesta pe lângă aceleași inimoase profesoare de liceu mult mai mulți elevi de liceu față de anii trecuți. Și cei câțiva pensionari care perseverăm să credem ca Marin Sorescu că tot ce ține de țara noastră România are numele Eminescu. Oricum foarte puțin “civili”. Privit de pe coama râpei pare an de an o serbare a armatei cu câțiva invitați civili. Dacă veți fi peste două luni pe 15 Martie într-un oraș cu unguri, la ora 10 când incepe serbarea la statuia lui Petöfi Sandor vor fi toți ungurii din oraș, da toți, toate școlile toate notabilitățile. Birourile instituților se vor goli pentru o oră de concetățenii noștrii unguri. Și în orice zi din an la statuie va vi o coroniță cu tricolorul unguresc. Atâta doar că ungurul care ar scrie de rău despre Petöfi Sandor se poate ascunde în pustie.,

  5. Se pare ca n-a auzit de biblioteci digitale, nici de faptul ca o parte din tineri citesc de pe diferite site-uri, in limbi straina ultimile noutati atat profesionale cat si literatura, asa ca una e statistica, alta productia/vanzarea de carti si alta realitatea…exista un decalaj intre lansarea unei carti in occident si publicarea ei in Romania…ceea ce pe internet nu exista…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.