Carnagii în Egipt și Afganistan

Cel puțin 35 de polițiști și soldați egipteni au murit în confruntări cu islamiști în oaza Bahariya, la 370 de kilometri sud-vest de Cairo, au anunțat vineri surse medicale și din cadrul serviciilor de securitate, transmite AFP.

Ministerul de Interne a precizat într-un comunicat că mai mulți atacatori „teroriști” au fost uciși în cursul luptelor, fără a preciza numărul victimelor în rândul forțelor de securitate.

Un mic grup extremist, Hasm, a revendicat atacul vizând forțele de securitate din oaza Bahariya.

Într-un comunicat inițial, grupul a revendicat moartea 28 de membri ai forțelor de securitate, precum și 32 de răniți.

Atac sinucigaș la moschee

A fost o zi neagră și în Afganistan. 56 de oameni au murit și 55 au fost răniți într-un atentat comis vineri seara într-o moschee șiită din Kabul, potrivit unui nou bilanț furnizat de Ministerul de Interne afgan, relatează AFP.

Atentatul a avut loc în interiorul moscheei Zaman, situată în cartierul Dasht-e-Barchi, în partea de vest a capitalei Afganistanului.

Un bilanț precedent indica 39 de morți. Victimele care au fost surprinse la sfârșitul rugăciunii de seară de un kamikaze care a deschis focul în interiorul moscheii după care și-a detonat centura cu explozibili.

Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atacul asupra moscheei șiite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.