A treia zi de grevă generală în învățământ

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din Educaţie au anunţat că joi ar putea fi posibilă organizarea unui marş de protest.

De (R.C.)
A treia zi de grevă generală în învățământ

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din Educaţie au anunţat că joi ar putea fi posibilă organizarea unui marş de protest.

Greva generală din învăţământ continuă şi miercuri, zi în care reprezentanţii Guvernului sunt invitaţi la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) la o şedinţă a liderilor sindicali.

„Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I-am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă”, a subliniat marţi, după întâlnirea de la Guvern, Simion Hăncescu, preşedintele FSLI.

Acesta a precizat că reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi miercuri, la sediul FSLI, la ora 17:00, la o şedinţă cu liderii celor trei federaţii sindicale.

„Mâine (miercuri n.r.) va fi o şedinţă a tuturor liderilor celor trei federaţii şi am invitat conducerea Guvernului. Invitaţia este către premier, către domnul Ciolacu, domnul ministru al Finanţelor, ministrul Muncii (…) Noi am solicitat, ca să fie limpede, ceea ce am cerut rândul trecut: un act normativ prin care să se acorde o mărire salarială până la intrarea Legii salarizării în vigoare. Rămâne de văzut dacă Guvernul va accepta”, a precizat Hăncescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, a reiterat că greva din învăţământ continuă deocamdată, singurii în măsură să ia decizia încetării ei fiind „doar colegii noştri”.

„Poate mâine persoanele invitate, factorii decidenţi, vor veni cu o soluţie care să fie acceptabilă pentru colegii din teritoriu, o soluţie la problemele noastre. Discutăm cu liderii din ţară, care la rândul lor vor trebui să-şi consulte liderii şi membrii de sindicat. Azi a fost doar o discuţie informală şi faptul că vor căuta soluţii”, a spus Nistor.

Pe de altă parte, reprezentanţii federaţiilor sindicale din Educaţie au anunţat că joi ar putea fi posibilă organizarea unui marş de protest.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Mai profesorilor care nu știți teorema lui Pitagora și îl mâncați pe „pi” din aria cercului, la sapa! Puneți mâna pe carte panaramelor su nu mai scoateți „filozofi”/ sparanghelisti! Huuo jigodiilor liberale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate