Suntem în Piața Chibrit, buluc, unii peste alții. George Simion nu e un legionar adevărat, zice Pascuale de la Farul Genovez, face el pe legionarul dar nu e legionar nici cât negru sub unghie, îl halesc ăia din MOSSAD, ce să mai vorbesc eu despre CIA, nici cât o ceapă degerată nu face George Simion, îl înghite CIA cu tot cu AUR, ha, ha, ha! Da, băi, dar Joe Biden s-a împiedicat la microfon frate, strigă Frantz sau Fritz, și-a căzut, ce să zici tu de chestia asta nasoală?! Lasă băi că nici cu Johannis nu mi-e rușine, zice Bebe de la Arsenal căscând gura după un OZN. Iar universul să nu fie decât un nume predicativ?!
Care ar fi rostul Politicii? Care ar fi rostul acestei întrebări? Să fie Politica întocmai în raport cu fiinţa?! Să nu fie autoritate decât raportată nouă?! Poate că inexistentul se reclamă a fi text tocmai pentru a ne coordona?! Şi atunci la ce bun premiile, felicitările, statuile şi comemorările?! Iată un bun exerciţiu de imoralitate. Iată un bun exemplu de nesupunere. Să nu recunoşti sistemul de valori instituit e blasfemie. Să renegi generaţia anterioară e periculos. Strigător la cer. Să descoperi deşertăciunile maturităţii, ce oroare!
Lipsirea de sens, un prim pas către descifrarea Politicii. Căci proastă educaţie şi tirania sistemului de valori acceptat în mod oficial te îndreaptă către pierderea identităţii. Arta, în falsitatea ei, oglindeşte vidul. Oglindeşte lipsa Politicii lăudându-se că ar imortaliza-o. Dar Politica nu se revendică a fi a artei aşa cum nu e a economicului nici e teologului, nici a anarhistului. În marginea Politicii varii revolte, sisteme filozofice, strigăte de luptă, pustiire. Înspre totalitate, coloană nesfârşită de pelerini.
Unii agitându-şi pumnii, alţii cerşind iluminarea. Dar toţi fiind ai textului. Toţi fiind ai morţii. Moarte drapată de monumente, de fotografii îngălbenite şi de halbe de bere întru aducere aminte, de săpături arheologice. Să sapi în corpul textului, cu fervoare şi speranţa, să te întorci către subiect violentând predicatul. Citirea textului este însăşi viaţa. Chiar prezenţa textului pare stranie şi de neconceput.
Chiar şi fiinţarea Politiciica fiinţă pare de neconceput. Şi aceste propoziţii sunt distribuite astfel căci fiinţa umană este finită prin tocmai explicitarea ei prin text iar textul prin limită. Alt mod de raportare la totalitate şi univers nu cunoaştem. Ne raportăm liniar şi discontinuu. Semnele de punctuaţie, moartea, piramida, mărirea. Deşertăciunea, foaia albă de hârtie. În plus, încercăm Politica cu noi texte pe care ni le dăruim mişeleşte spre interpretare, inventând ştiinţe defuncte spre a le descifra sau încifra.
E ca şi cum n-am observa încercările la care ne supune Politica ca autoritate a textului fundamental. Căci manipularea este tocmai a noastră, expresia perversităţii noastre. Limită în fond. Suntem limitaţi, îngrădiţi. Am fost arestaţi prin interpretare. Aproximăm anumite semne ale Politicii. Celebrăm fastul fiinţării umane prin tone da scrisori, ne îngrămădim în e-mai1 şi zumzăim retro prin firele de telegraf rămase în insule. Sigur că vărsăm tone de cerneală dorindu-ne în insule.
Noi nu suntem însă insule. Suntem propoziţii ale Politicii. Dar ne preamărim. Ne proslăvim şi ne adulăm şi ne lăudăm unii pe alţii fără neruşinare. Uneori nici nu contează textele dăruite spre interpretare. Contează faptele, micile întâmplări, biografiile. În tot acest timp enciclopedia se umflă, dospeşte, crapă. Ar părea că am fi spirite enciclopedice, convertizoare de text, câmpuri informaţionale remanente. Informaţia face să pălească lumina, se mişcă infinit mai repede. Tocmai de aceea propoziţiile Politicii sunt simultane, lucru greu digerabil de spiritul universitar, academic. Revelaţia şi iluminarea pălesc în faţa universităţii.
Seminarul ordonează şi îngrădeşte. Revelaţia te arde pe dinăuntru. Rigoarea cursului, experimentul, doctoratul luptă împotriva entropiei. Ce nu e organizat nu e ştiinţific. Savantul dă însă puţină culoare demersului său hotărând că, ajuns la frontiere se poate cununa cu dogma. Dar nu există limite. Se află vecinătăţi. Propoziţiile nu sunt limitate de punct ci sunt învecinate. Iar în vecinătate, Politica produce fenomene. Observatorul le poate inventaria, le-ar putea lămuri. El însă hotărăşte limita, limitându-se la a chema ordinea şi experimentul în ajutor. Politica încearcă acum a se revendică a fi spaţială, spaţio-temporală.
Asta e de-a dreptul dezarmant. Fără a inventa butelia cu gaz respirabil şi fuzeea desprinzătoare de textul teluric nu putem aspira la un asalt împotriva Politicii. Am putea vedea textul fundamental aruncându-ne în stele, de pe un munte, într-o noapte de vară. De ce atâta neputinţă, de ce această închisoare, de ce atâtea milioane de ani prinşi în prima propoziţie, nimeni nu ştie. Sunt doar bănuieli. Şi o cantitate impresionantă de romane şi nuvelete şi sloganuri. Sărmane înjghebări care reclamă asistenţă socială, premii şi ediţii de lux.
Altceva nu pot fi decât reziduuri ale activităţii cerebrale. Auziți, imperialiștilor?!
unde a disparut Domnul Bufnila… in fiecare zi il caut pentru „cafea”… A plecat in vacanta? Vacanta frumoasa Domnule Bufnila!